„Socotesc și-mi piere graiul. Cuvintele însă, cuvintele devin semințele unei ierbi ciudate pe care parcă n-am văzut-o de-a binelea niciodată – iarba libertății. Se împlinesc azi 40 de zile de când aceiași tineri care au făcut Revoluția din decembrie au revenit în Piața Universității din București pentru a reintra în drepturile libertății. Ciudată vrere, și-au spus mulți dintre pietoni, deja narcotizați cu televizorul, cu promisiunile noii conduceri a țării, cu bucata de salam în plus (temporară însă, se va vedea în curând!). Eroii și-au luat în stăpânire piața pe care au numit-o zonă liberă de neocomunism. Și iarăși nu puțini pietoni s-au mirat: Păi, comunismul a murit în România! Deși comunismul era la gâtul lor, ei se mirau fără să ostenească. Apoi un lider politic adus la cârma țării din întâmplare și rămas pe mai departe prin fapt i-a numit «golani» și golani și s-a spus pe toate meridianele. Cel dinaintea sa, din aceeași tagmă ideologică, agresivă și inumană, îi numise mai pe irlandeză: huligani. Dar s-a văzut că, de o parte și de cealaltă, esența e aceeași. Deosebirile fiind doar de «față umană». Atâta numai. Au urmat momentele când «golanii» din Piața Universității au fost foarte aproape de victorie. Se părea că revoluția din decembrie începe a-și câștiga, în sfârșit, drepturile. Dar n-a fost deloc așa. Totul urma să fie doar de «față umană», un «narcotic» și pentru manifestanți, administrat sub forma unui fals umanism. Dar s-a încă, încă o dată, că interlocutorii posibili, aflați la conducerea țării, nu sunt decât intoleranți, aroganți. Pentru a nu-și pierde ordinarele maniere din epoca de aur precedentă, mijloacele mass-media învechite în rele, în frunte cu televiziunea criminală, s-au întrecut în denigrări și în incitarea opiniei publice. Totul ca-n vremurile «bune» ale dictaturii doborâte cu sânge și repede înlocuite cu o juntă. De la bicefal la multicefal. Un sinistru progres…

Dar opinia publică n-a mai fost indignată de data asta. «Schema» atât de des folosită în ultimele cinci luni n-a mai prins în București. Așa s-a ajuns în situația în care au început să protesteze, vizavi de această mare manifestație pentru libertate, muncitori de la silozurile de cereale din Ialomița sau alții ca ei de pe cine mai știe unde de prin Moldova. Locuri unde de altfel, în scrutin, președintele «pentru liniștea noastră» a fost ales cu aceleași procente pe care le știm de vreo 40 de ani – peste 90 la sută. Deci nu bucureștenii protestau împotriva acestei manifestații de recucerire a libertății furate, ci oameni total neinformați, aflați la sute de kilometri depărtate. Dar ce nu s-a încercat, oare, pentru dărâmarea fizică și psihică a acestei lupte pentru libertate și demnitate pe care și-au asumat-o mii de tineri și mai puțin tineri nu numai din București, ci și din țară? Întreaga gamă de mijloace murdare, desfășurată cu profesionalism. La fel ca în campania electorală și în timpul alegerilor. Un profesionalism de clasă pus în slujba unor interese străine libertății și bunului mers al țării, pus la îndemâna unui grup care dorește să păstreze puterea pe orice cale.

Cu toate acestea, manifestația a continuat, devenind celebră pe plan internațional și demonstrând lumii natura nedemocratică a noului regim politic din România. Între timp au venit alegerile, iar regimul a fost «legitimat». Manifestația a continuat pe un fond cu totul deosebit, de disperare și înverșunare. Luni, 21 mai, în Piața Golanilor a fost doliu, iar în săptămâna ce a urmat situația greviștilor foamei s-a înrăutățit considerabil. Toate apelurile făcute de către Putere au rămas, practic, fără răspuns. Televiziunea a continuat să informeze în bătaie de joc, necinstind în mod programatic această luptă pentru libertate a miilor și zecilor de mii de oameni aflați în Piață. Au urmat momentele grele când peste țară și peste marele oraș s-a așezat «liniștea». O liniște grea, o liniște dureroasă. Poporul român… votase. Ce votase el, pe cine votase el? Nu încercăm a da noi răspunsurile pe care același popor român și le va găsi singur. Probabil fără cei pe care i-a votat. Sau, și mai bine, împreună cu ei. Luptătorii din Piața Universității s-au văzut tot mai însingurați, tot mai obosiți, tot mai stresați. Totalitarismul se afla la putere în chip «legal». Lupta pentru libertate cere, deci, din partea organizațiilor cetățenești cărora le aparțin, alte forme, precum și o mai bună organizare. O parte din luptători s-au retras din Piață. Alții au rămas solidari cu cei care se sting de foame. În numele izbăvirii, al libertății. Ticăloșilor le-ar putea părea aceste cuvinte ca nefiind altceva decât deșertăciune. Dar jertfa pe care o fac greviștii foamei arată, cu moartea pre moarte călcând, că izbăvirea ce cel rău, că libertatea sunt drepturi omenești.

De câteva zile, manifestația continuă în jale și durere. Miroase a sfârșit, dar nu este decât un nou început, un alt început după o grea purificare.

Azi se împlinesc 40 de zile de la începerea marii manifestații anticomuniste din Piața Universității din București. Organizațiile cetățenești care au organizat-o și au susținut-o vor fi din nou împreună pentru a protesta împreună.

Iar flacăra speranței în libertate, adevăr și dreptate se va înălța iarăși, tânără și eroică. Democrația românească este un proces profund și de neoprit ce-și are combustii și aici, în deja istorica Piață a Universității din București.

M. Enescu”.

Sursa: „Dreptatea”, 31 mai 1990, p. 1, 4.

[Vlad Mihăilă]