„[…] considerați reprezentativi nici pe cei care au căzut aici în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989! «Dacă nu veneau muncitorii…» Iată limbajul de lemn al celor care cu vocație dictatorială! De ce vreți să dezbinați poporul, să-l împărțiți, așa cum o făcea răposatul bicefal, în muncitori, studenți, soldați, țărani, intelectuali?! De ce ierarhizați meritele poporului?! Poporul a fost atunci o unitate perfectă, numai dv. ați reușit iar să-l «categorisiți»! De unde această mentalitate de buldozer?! De ce vă supără că tinerii revoluționari au declarat această zonă liberă de neocomunism? Vă supără că încurcă circulația? Dar pe aici au trecut mașinile morții! Oare azi eroii care au căzut pe asfaltul dictaturii, pentru ca domniile voastre să stați – nepoftite, nenumite de popor – în fruntea României, deși numai poporul este singurul președinte adevărat al țării, nu merită să aibă partea lor de pământ sacru?! Nu merită oare ca acest loc să fie pur ecologic, să nu mai poată fi niciodată poluat de gazele de eșapament ale TAB-urilor și civilizației galopante și de gloanțele dictaturii? Nu merită oare să rămână o zonă curată pentru eternitate?

L-aș ruga de pe acum pe cel dintâi președinte al României de mâine, libere și democrate, ca primul decret pe care îl semnează să consfințească faptul ca buldozerele de care vorbea Emanatul să transforme acest sacru loc într-o grădină sacră, într-un parc sacru, ca un simbol viu, asemenea ierbii și arborilor săi, al recunoștinței pe care trebuie s-o avem veșnic pentru cei care ne-au redat libertatea și demnitatea!

VIOLETA NIȚESCU”.

„Baricada”, 8 mai 1990, p. 5.

[Vlad Mihăilă]