Minerii au reprezentat un important actor colectiv nu doar în ceea ce privește Fenomenul Piața Universității și mineriadele după 1989, ci și în societatea românească înainte și după 1989.

Trebuie explicate mai multe aspecte pentru a înțelege cine erau minerii și ce au reprezentat ei în societatea românească, într-un mod corespunzător, cât mai neutru cu putință, ca după 30 de ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, poate cea mai sângeroasă și cunoscută mineriadă.

.

Ce este mineritul? Ce resurse minerale se extrag în România?

Mineritul este activitatea prin care care lucrătorii în construcții realizate în subteran, numite mine (de unde și numele celor care lucrează în ele, mineri) extrag resurse minerale utile în activitatea economică. Minele sunt formate din mai multe galerii subterane și construcții de suprafață care se realizează pentru a face posibilă extracția resurselor. Printre resursele care sunt extrase amintim: minereurile de fier, minereurile de metale neferoase, minereuri auro-argintifere, minereurile rare, cărbunii și sarea.

 

Exemple de zone miniere din România

Pe teritoriul țării, mineritul s-a desfășurat încă din Antichitate. Sunt anumite zone cunoscute în întreaga țară pentru resursele minerale care sunt extrase de acolo, precum: Slănic (pentru sare), Roșia Montană (aur), Baia Mare (pentru minereuri auro-argintifere și metale neferoase) și Valea Jiului (pentru cărbuni).

 

Valea Jiului

Din punct de vedere geografic, Valea Jiului este o depresiune intramontană situată pe râul Jiu, în județul Hunedoara, însă pentru industria extractivă românească, Valea Jiului reprezintă una dintre cele importante zone miniere ale țării, mai ales pentru cărbuni (huilă cocsificabilă, folosită mai ales de întreprinderile metalurgice). Exploatarea cărbunilor în Valea Jiului este atestată încă din secolul al XIX-lea. Pe baza acestor resurse s-au dezvoltat mai multe așezări umane. Poate cea mai cunoscută localitate este Petroșani. Ulterior, în special după 1948 s-au dezvoltat și alte localități: Lupeni, Petrila, Vulcan, Uricani și Aninoasa.

 

Exploatarea cărbunilor

Exploatarea cărbunilor a fost realizată în mod intensiv după anul 1948 și instaurarea regimului comunist. Cărbunii (turbă, cărbune brun, lignit, huilă, antracit) alături de hidrocarburi (petrol și gaze naturale) erau resurse energetice considerate esențiale de noul regim politic. Liderii politici ai vremii și-au propus utilizarea acestor resurse în dezvoltarea industriei, înțeleasă ca primordială pentru bunăstarea economică. În consecință a fost realizat un proces de industrializare forțată pe baza resurselor minerale existente în țară, dar și pe baza importului lor. Cu o astfel de optică din partea liderilor politici, Valea Jiului și minerii, ca parte integrantă a clasei muncitoare, au beneficiat de o atenție specială din liderilor politici ai vremii.

 

Condițiile de muncă și grevele

Prin munca lor, minerii sunt cei care aduc la suprafață resurse minerale deosebit de importante pentru economie. Toate acestea au însă un preț, mineritul fiind o ocupație extrem de dificilă și periculoasă și cu efecte negative asupra sănătății minerilor. Nu în puține rânduri au fost semnalate accidente grave în mine și de aceea condițiile grele de muncă și salarizare necorespunzătoare i-au determinat pe mineri să-și susțină propriile drepturi pe care considerau că sunt îndreptățiți să le primească pentru munca depusă. A fost cazul grevelor din 1929 de la Lupeni (în plină criză economică) și din 1977, din întreaga Vale a Jiului (începută tot la Lupeni și extinsă rapid în alte localități miniere), ambele desfășurate în luna lui Cuptor (August).  După 1989, greva din 1977 avea să fie considerată și una dintre primele mișcări muncitorești anti-comuniste, posibilă și datorită solidarității puternice și dârzeniei minerilor.

 

Mineriadele

După 1989 și căderea regimului comunist, se deschideau noi perspective pentru România, pe calea democratizării și a modernizării economiei și societății. Schimbările radicale așteptate de întreaga societate, nu se puteau realiza peste noapte și cu atât mai puțin cele de la nivelul mentalităților formate într-o jumătate de veac de dictatură. Dezbaterile politice au luat repede calea luptelor de stradă, opoziția formată din partidele istorice și alte organizații civice confruntându-se cu Frontul Salvării Naționale (FSN). Liderii FSN au solicitat forțelor de ordine „să restabilească ordinea” și i-au chemat în acest scop și pe mineri (28-29 ianuarie 1990, 18-19 februarie 1990) , înlăturând mișcările democratice de contestare a puterii politice de atunci. Evenimentele din ianuarie și februarie 1990 au fost cunoscute drept mineriade. Au fost de fapt primele dintr-un lung șir, totalizând șase  mineriade întinse de-a lungul anilor 1990.

 

Fenomenul Piața Universității și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Mișcările de contestare ale puterii politice reprezentate de FSN au continuat și în lunile următoare în țară. Pe 22 aprilie 1990 a început una dintre cele mai ample forme de protest anticomunist, denumit Fenomenul Piața Universității. Atunci, mai mulți lideri ai studenților, la care s-au raliat ulterior și mulți alți manifestanți, au susținut necesitatea renunțării la puterea politică a FSN, ruperea „reală” de comunism și un prim pas spre democratizarea țării prin organizarea de alegeri libere. Ele au avut loc la 20 mai 1990 (într-o zi de duminică), președintele țării fiind ales Ion Iliescu, fost lider comunist. Pentru acest rezultat, istoria a păstrat memoria primelor alegeri libere după 1990 sub numele „Duminica Orbului”. Contestarea din partea manifestanților adunați în Piața Universității, devenită deja simbol după Revoluția din Decembrie 1989, a continuat și în luna iunie. La începutul acesteia, liderii FSN în frunte cu Ion Iliescu au luat decizia că manifestanții trebuie îndepărtați, și au apelat din nou la mineri, dar și la alți muncitori. Toate acestea au condus către cea de-a treia Mineriadă, 13-15 iunie 1990, care a încheiat în mod sângeros și manifestațiile contra FSN. De fiecare dată, minerii s-au lăsat manipulați de proprii lideri și au luat drumul Bucureștiului. Aici, minerii s-au dedat unor acțiuni care nu le-au făcut cinste, bătând cu sălbăticie manifestanți și nu numai, și distrugând bunuri materiale fără temei. Toate aceste acte i-au stigmatizat în mentalul colectiv românesc.

Grație evenimentelor din aprilie-iunie 1990, Piața Universității devenea consacrată drept „Zona Liberă de Neocomunism”, o „agora politică” unde viitorul țării este decis direct de popor.

.

Alte aspecte interesante și pe care vi le recomandăm spre citire:

Localitățile din Valea Jiului și populația lor

Credințele și obiceiurile legate de minerit

Explorări lexicale: „miner” și „mineriadă”

Descrierea stemei municipiului Petroșani

.