„În Golandia, nopțile au farmecul lor. Becul fluorescent din fața balconului Universității pâlpâie după legi oculte.

Au plecat «bișnițarii», vânzătorii de semințe, țigări, ziare, clătite și lumânări. Au plecat curioșii, gură-cască, și cei veniți pentru spectacol. Au rămas cei care de zile și nopți nu părăsesc acest prim teritoriu «liber de neocomunism». Au rămas golandezii veritabili. Și cu siguranță, cei «câțiva băieți de bine» însărcinați cu «recoltarea de date». În Golandia, noaptea se cântă, se discută, se doarme pe paturi improvizate din cutii de carton, se strigă lozinci.

Se stă în jurul focurilor.

Un golanze cântă la chitară. Toți sunt veseli și dispuși la dialog.

Cel mai greu moment al nopții golandeze începe cu apropierea zorilor. Cineva apare tocmai atunci cu «România Liberă». Toți citesc ziarele. Se bea ceai. Se cometnează articolele citite. Se moțăie. Vântul mișcă hârtiile. Becul pâlpâie. Focurile se sting încet. O lumină de peste tot și de niciunde învăluie Golandia și întreaga lume.

Lângă una dintre baricade se ascultă «Europa Liberă». Autobuzele trec aproape goale. Își fac apariția primele gospodine. Trec spre piață. O femeie tânără, îmbrăcată în rochie de seară traversează ZONA, absentă. Merge încet.

Trei golandezi mătură locul. Hârtiile sunt arse în tomberoane. Trecători grăbiți. Unii se opresc și privesc ZONA. Unii strigă, după ce au privit îndelung «Duce-ți-vă, bă, la muncă!».

Privesc fețele palide ale golandezilor.

Unii sar pe loc spre a se încălzi. O tânără plimbă o pancartă. Se întorc gospodinele de la piață. Se opresc iarăși, acum cu sacoșele încărcate de ceapă verde, după care se îndepărtează trimițântu-i pe golandezi la muncă. Lumea din jurul Golandiei se mișcă. Spațiul Golandiei se populează.

Din noaptea golandeză a rămas, ca o amintire a pustietății, ca un SOS, pâlpâierea neonului uitat aprins.

Începe ziua golandeză!

Valentin Crihala”.

Sursa: „Zig-zag”, 17-23 mai 1990, p. 8.