„Guvernul are nevoie de legitimitate, legitimitate pe care însă nu și-a câștigat-o, pentru că aceasta este conferită de obicei în urma unor alegeri cu adevărat libere. Nu poate fi vorba de alegerile de la 20 mai, atâta timp cât însăși legea electorală a fost încălcată de la bun început.

Manevrarea conștiințelor a devenit politică permanentă. «Revolta spontană», «cuceririle revoluționare» și alte slogane abil manevrate, surogate oferite drept bunuri de consum, nu pot da o bună carte de vizită unei formațiuni salvatoare (a cui?) care s-a impus și continuă să se impună prin zâmbete (a se citi violență), zâmbetul rămânând singura cale de a depăși stările critice generatoare de dialog, care ar putea altera, astfel poziția monologului «Viitorul luminos al întregii omeniri». Iar pentru a continua perpetuarea «pozei de victimă», a apărut singura nădejde, singura floră scut de apărare pentru guvernul de la București – «florile» de mină.

Nefiind prezentă la revoluția din decembrie, această faună s-a văzut văduvită de un eveniment care a marcat istoria României. S-a luat astfel inițiativa reluării unui spectacol de succes într-o nouă distribuție: Revoluția minerilor.

Au revenit, așa cum promiseseră la ultima vizită, cu bâte, cu topoare, cu răngi, cu furie oarbă și bune intenții pentru…

Desigur, erau foarte revoltați că o mână de oameni care strigau «Jos comunismul» în Zona liberă de neocomunism, tulburând liniștea din adâncuri, dar și din împrejurimi, au avut îndrăzneala să ceară televiziunii abrogarea noțiunii de «original» și prezentarea emanației prin intermediul unor imagini realiste în poziții mai puțin favorabile, dar adevărate. Trunchierea «științifică», moștenire de preț, făcea parte din obișnuitele preocupări ale acestei serioase instituții. Dreptul la replică devenise destabilizare și legionarism pentru prestigiosul istoric Răzvan Theodorescu.

S-ar părea că cei care au ajuns atât de repede la etajul 11, faimosul bunkăr, purtau ADIDAȘI TORSION, altfel nu se explică rapiditatea derulării faptelor care au perturbat activitatea fostului «L».

Stivuiți în grabă în garnituri special pregătite, salvatorii castelului de nisip au fost urgent transportați în Capitală.

Comentariile din presa internațională și imaginile transmise peste hotare au influențat evoluția Naționalei de fotbal a României. S-au transmis imagini pe care noi nu aveam voie să le cunoaștem pentru că «liniștea» ne-ar fi fost tulburată.

Au venit așa cum promiseseră, cu instrumentele lor de lucru transformate în arme, o «Gardă de cărbune» dispusă să lupte împotriva unei iluzorii Gărzi de Fier. Deși în calendarul catolic 14 iunie nu era sărbătoarea numită «Joia verde», minerii și-au creat o sărbătoare a lor, originală: «Joia neagră».

Dezlănțuiți pe străzile Bucureștiului, ortacii erau aplaudați, stimați, «luați în brațe», iar pentru cine era de altă părere, ajutați de «oameni de bine», ei apelau la argumente solide pentru a-și dovedi dreptatea: bâta, lanțul și toporul. Noaptea Sfântului Bartolomeu în plină zi, o imagine sinistră a străzilor Bucureștiului de după alegeri. Fără discernământ și logică, «oameni de bine», se simțeau utili societății atunci când, după scurte căutări în mulțime, ofereau pradă «oamenilor muncii», femei care treceau liniștite, tineri care se îndreptau către facultate, persoane care priveau. Ca și în decembrie, s-au distrus deliberat instituții de cultură, patrimonii culturale, proiecte de diplomă, bibliotecile facultății de Arhitectură și Universității. În virtutea supoziției că în aceste lăcașuri ar exista «cuiburi de legionari», sloganul «Noi muncim, noi nu gândim», a fost reluat cu succes de către «detașamentul de avangardă» al F.S.N., perpetuându-se în ciuda tuturor schimbărilor și afișându-se ca o emblemă de cinste.

Iar pentru a pune capăt bârfelor, la Țărăniști s-a fabricat un cabinet medical fantomă, tunuri, droguri, tancuri și alte submarine. Toate acestea fiind găsite de către minerii care au fost «acreditați» să participe la operațiunile de curățire din sediu.

Țara întreagă a asistat cu deplină satisfacție și legitimă mândrie la transmiterea cuvântării «minerului de onoare», cuvântare care a declarat închise lucrările întâiului forum al băieșilor.

Pentru început e bine. Un guvern pe cale de legitimare, o poliție pe cale de dispariție, mineri care șobolănesc prin București după bunul plac…

Gilda Lazăr

Remus Agatinei”.

Sursa: „Dreptatea”, 22 iunie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]