„Să înțelegem că în «zona eliberată de neocomunism» au access (și porta-voce!) numai acei comuniști care au… rupt-o cu vechile, puternicele lor convingeri o dată cu moartea fizică a odiosului cuplu dictatorial? Așa se pare dacă avem în vedere, cel puțin, acele câteva exemple de figuri marcante – remarcate atât ca activiști comuniști (la U.T.C., U.A.S.C.R., P.C.R.) în perioada «marilor izbânzi… etc,. etc.», cât și în zilele și, mai ales, serile și nopțile… pașnicelor demonstrații «apocaliptice» din Piața Universității – figuri prezentate succint în paginile unor ziare – e drept, nu toate la fel de independente sau de intelectuale.

Astfel, cititorii au putut să afle câte ceva, puțin, foarte puțin, din preocupările «la zi» ale unor personalități devenite istorice, cum sunt, de pildă, Marian Munteanu, student la zi (a se citi: fără frecvență și fără… examene), intelectual în devenire ! și Stelian Tănase (cine nu-l cunoaște pe filozoful, scriitorul, redactorul șef al prestigioasei publicații de bine și de… dialog social «22»?). Aceștia, împreună cu mulți alți «profesori ai democrației», educatori ai electoratului, predau ore nu la Universitate, ci în piața ei, ca inflăcărați și demni revoluționari, dovendindu-se neobosiți în lupta înverșunată pentru impunerea adevăratei, singurei adevărate democrații de… piață (a Universității).

Mai în voce, mai șters uneori (nu am zis fals!) – de vină fiind, evident, marile eforturi depuse, aerul tare și, probabil, băuturile răcoritoare (și nu numai) cu care sunt serviți pentru a-și mai stinge focul, – «lectorii», repetăm: activiștii de ieri, revoluționarii înverșunați de azi, își susțin «cursurile» pentru a convinge o lume întreagă că în România nu își mai are loc comunismul sau neocomunismul cum se apreciază în «Piața comună», formată și marcată în spațiul dintre Intercontinental, Dunărea, Batiște, Teatrul Național.

Dl. Stelian Tănase e absolvent al unei forme de învățământ superior, parcă «făcută» pentru… a filozofa, dar pe care nu a profesat-o pe motivul că l-a tentat munca de activist al Uniunii Tineretului Comunist, calitate în care a funcționat câțiva ani buni în unele dintre cluburile U.T.C.

A reacționat astfel pe baza unor programe științific fundamentate, pentru educația politică, marxistă a tineretului, pentru formarea omului nou al societății socialiste și comuniste…

Ceva mai târziu, probabil o dată cu maturizarea politică și cimentarea convingerilor legat de apariția necesității educației comuniste a maselor largi (deci, nu numai a tinerilor!), ilustrul filozof și, de-acum, activist format al partidului comunist (să fi contribuit la aceasta și tatăl său, fost activist de frunte al PCR?), Stelian Tănase și-a schimbat locul de muncă (nu însă ca disident), ci trecând la o casă de cultură. Ei, da, această instituție răspundea mai bine capacității intelectuale și formației sale revoluționare!

Și nu se poate spune că, în acești alți câțiva ani buni – până în zilele Revoluției din decembrie 1989 – comunistul St. T., activist al partidului pe țărmul culturii, a luptat împotriva dictaturii ceaușiste, a comunismului în România. De unde atunci această răbufnire manifestată în timpului interminabilei (și neautorizatei demonstrații) Să fie oare vorba de o anume autocritică asupra faptului că nu și-a încheiat «misiunea istorică» încredințată de partidul comunist că nu și-a definitivat Operele filozofice (a se citi romane pe care scriitorul Stelian Tănase le-a publicat, nefiind pe deplin înțeles de masa largă de cititori?).

Apropo, spectatolele – cenaclu, ale acestor zile, or avea vrea legătură cu perioada (de tristă amintire!) când dl. Stelian Tănase – din convingere sau cu «sarcină de serviciu» – participa la organizarea și desfășurarea lor spre binele și fericirea tineretului?

Sau este posibil ca noua formă și cadrul în care au loc aceste manifestări de petrecere a timpului liber, în Piața Universității de către unii tineri prezenți «în mod plăcut, instructiv-educativ» să fie emanația noii generații de revoluționari: Marian Munteanu, Dumitru Dincă, la care s-a raliat, în ultimul timp, și «exilatul» Gheorghe Zamfir.

Problemă mare libertatea asta, dom’le, ca și «noua, adevărata democrație» pe care ne-o propun «luptătorii împotriva nomenclaturii, a comunismului, a neocomunismului…». Să vedem ce se mai poate întâmpla, dacă vom avea în vedere că nu aduce anul, ce aduce ceasul (ora de curaj!) de la Universitate”.

Sursa: „Azi”, 18 mai 1990, p. 2.

[Mădălina Florentina Sandu]