„… a spus un muncitor (unul dintre acei «ignoranți manipulați») venit să apere televiziunea împotriva exponenților unui tineret «pur», înflăcărat de idealuri, materializate în viața gregară din corturi, în trivialitate și violență mergând până la cruzime și omor, în fericiri de incendiatori precoce și în spirit demolator. Nu cred să existe vreo mamă pe pământul acestei țări atât de încercate care să gândească altfel, decât în cuvintele acestui om, care să dorească pentru copiii săi altceva decât liniștea casei, atmosfera bibliotecilor, bucuria parcurilor, sănătatea morală și fizică, curățenia gândirii și a sentimentelor.
Mai mult poate ca oricând, am simțit acest lucru în halucinanta zi de 13 iunie, într-un București tripolitan, bântuit de ură și înecat în fum, dominat de teroarea unei minorități extremiste și declasate, pregătite să distrugă, să anihileze, gata oricând la orice. Imaginea tragică a acestei mulțimi în care erau atâția copii și tineri cu chipuri și gesturi de o veselie deșănțată și primitivă trebuie să ne rămână vie în minte și pentru totdeauna. Așa cum nu avem dreptul de a uita sacrificiul extrem al celor ce și-au dat viața, la 17 și 22 decembrie, pentru libertatea și liniștea generației lor, așa se cuvine acum a ne manifesta intoleranța față de agresivitatea celor ce, din motive pe care preferăm a le califica drept obscure, nu s-au sfiit să distrugă și să lovească în ființa acestui oraș, batjocorind locurile sale memoriale de unde sângele încă nu s-a șters.
Doamnă Ana Blandiana, v-ați manifestat iubirea și prețuirea față de ei. Ați scris despre și pentru ei. Nu știu dacă i-ați văzut acum dezlănțuiți și bestiali. Dar dacă da, presupun că, deși nu aveți copii, veți împărtăși spusele simple ale muncitorului de la televiziune: «nu așa vrem să-i creștem». Și veți măsura, poate, răspunderea ce vă revine direct.
Ileana Coman”.
Sursa: „Azi”, 15 iunie 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]