„În Piața Universității seadună în fiecare seară aproximativ 60-50.000 de oameni. Momentul cuprins între orele 20.00 și 24.00 rămâne mai departe momentul de vârf al manifestației. Televiziunea Română vine și filmează în ora prânzului, când în piață sunt doar 2-3.000 de manifestanți. Apoi ca supliment pentru cei din provincie – ca să se știe că aici în București e multă, multă liniște – ne prezintă la rubrica de Actualități importante imagini din Cișmigiu, cu floricele, păsărele, vestita «Buturugă», vestitele alei și «ea», pe malul lacului, tânără, frumoasă și nepăsătoare la «murdăriile» vieții și ale presei. Emisiunea de adormit conștiințele își face pe deplin datoria. Sigur, asta nu înseamnă că e atât de eficientă pe cât își închipuie. La Hunedoara și Deva, acolo unde cu puțin timp în urmă s-a strigat incredibilul „Jos Timișoara!”, oamenii ies în stradă pentru Timișoara. Primim vești că și la Mediaș conștiințele oamenilor rămân totuși treze. Încet, încet, vântul de libertate și dorința de adevăr flutură steagul Revoluției pe întreg cuprinsul țării. O caravană de 15 mașini a plecat din Timișoara prin țară pentru a face cunoscut tuturor românilor conținutul Proclamației, pentru ca oamenii să poată să poată înțelege – dincolo de comentariile și informațiile depreciative ale unor crainici TV – care sunt dimensiunile politice morale și reale ale acestui act revoluționar, singurul document care cuprinde clar, limpede și explicit idealurile Revoluției începută în decembrie. Faptul că Televiziunea Română ignoră mai departe ceea ce se întâmplă în Piața Universității nu mai are aproape nici o importanță atâta timp cât acolo sosesc participanții din toată țara și astfel, mai devreme sau mai târziu, se va afla totuși adevărul în legătură cu crezul celor care manifestează de paisprezece zile și paisprezece nopți, dar nu mai puțin în legătură cu nevăzuta față a acestei instituții și a forurilor sale tutelare. E neîndoios că fiecare gest neleal adevărului comis de T.V.R. se va întoarce cât de curând împotriva ei și nici un fel de scuză rostită în fața steagului nu va mai fi luată în considerare.
Dar să ne întoarcem în Piața Universității, «Nu intrați în dialog fără punctul 8!», se scandează din piepturile miilor de demonstranți. Oare într-adevăr se va putea susține acest dialog din moment ce guvernul refuză să discute punctul essential al litigiului? Acceptarea punctului 8 al Procamației de la Timișoara ar însemna sfârșitul comunismului în România. Se găsește oare în această țară un singur roman adevărat care să nu dorească acest lucru? Aș vrea să cred că nu. Sigur, asta ar însemna ca dl. Iliescu să renunțe la politică, iar F.S.N. să devină ceea ce este de fapt, un partid politic și nu o «formațiune politică de largă reprezentativitate» și să coboare de pe soclul pe care s-a autosituat, acela al unui partid de guvernământ. Ar face însă dl. Iliescu și partidul său un asemenea gest pentru stabilitatea politică și social a țării de care se arată atât de îngrijorat? În acest context și domnii Câmpeanu și Rațiu ar putea renunța la candidaturile lor pentru funcția de președinte, și asta pentru a proba în fața națiunii că ceea ce se întâmplă acum în București, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Iași, Cluj, Mediaș, Deva, Hunedoara, Ploiești – și lista orașelor care încep să se alăture mai timid sau mai viguros mișcării începute în Piața Universității nu este o acțiune susținută de partidele mai mult sau mai puțin istorice, și că nu este vorba de un act de detronare a unui nume în favoarea altora. Deocamdată guvernul afirmă că nu acceptă dialogul – pe care de altfel l-a refuzat de la început – atâta timp cât se invocă punerea în discuție a punctului 8, iar pe de altă parte 4 milioane de români au afirmat că punctul 8 și întreaga Proclamație rămân ca principiu politic absolut valabile. În aceste condiții, întâlnirea de azi, dacă va avea loc, va fi orice numai un dialog real nu. Rămâne de aflat în ce măsură actualul guvern va reuși să prevadă în continuare care va fi cursul evenimentelor. Fără îndoială, a ști să te retragi la timp este întotdeauna dovada unui simț politic deosebit și reprezintă un act care de multe ori poate salva o națiune de la un periculos dezechilibru social. Rămâne de văzut în ce măsură actualul guvern va pune mai presus dragostea de putere față de dragostea de echilibru și de stabilitate. Oricum, în Piața Universității cuvântul de ordine rămâne: Nu plecăm acasă! (Paul Gheorghiu)”.
Sursa: „România liberă”, 8 mai 1990, p. 2.
[Alexandra Dănălache]
