„Marian Munteanu, unul dintre liderii «Pieței Universității» este arestat – așa cum s-a comunicat – de câteva zile, aflându-se într-un salon al Spitalului teritorial București al Ministerului de Interne. A fost adus aici de la  Spitalul de urgență, cu o foaie de ieșire, extrem de încărcată, în care erau consemnate numeroase traumatisme și contuzii, între care și fractura piciorului stâng. La internarea în spitalul în care se află acum, unde, cum singur declară, este bine îngrijit, d-lui Munteanu i s-au făcut un nou consult și mai multe radiografii. În buletinul radiologic (cu nr. 466 din 25.VI.1990) medicul radiolog a notat: «Nu se constată traiecte de fracturi pe incidentele examinate». Cum se procedează în asemenea situații contradictorii, s-a dispus o expertiză medico-legală. Se va contura o modă – «eroi»… cu piciorul în gips?

După aceste lămuriri de ordin medical, de care s-a arătat interesată și Televiziunea, am purtat cu dl. Marian Munteanu o îndelungată discuție. Veți vedea că unele lucruri nu sunt lipsite de interes. Să spunem de la bun început că, deși medicul l-a întrebat după aproape două ore dacă nu îl obosește discuția, dl. Munteanu a cerut să continuăm aflându-se într-o vervă deosebită. Și, deși a remarcat că suntem de la unul dintre ziarele care l-au criticat, ne-a răspuns pe larg, uneori nu fără un anume simț al umorului.

– Vorbesc cu dv. pentru că toată viața eu am iubit adevărul. Știu că mi s-a acordat o atenție deosebită și că s-au spus multe lucruri nereale, chiar de către unii colegi de-ai mei. S-a spus că am fost președinte al asociației studenților comuniști. Nu am fost, domnule, decât un amărât secretar de an. S-a mai spus că primesc dolari. Este absurd. Dacă aș fi primit un milion de dolari sau o sută de mii, aș mai fi fost eu aici? Dar vă rog să mergeți în facultate, la dl. Melian, și să-l întrebați ce am spus eu înainte de revoluție la ședința de partid. S-a mai spus că am fi avut arme. Dacă am fi avut arme, am mai fi fost măcelăriți în felul ăla?

– Nu credeți că a fost o legătură între acțiunile minerilor și actele de violență din 13 iunie?

– Eu am fost mereu împotriva violenței. Mereu am spus și am vrut acest lucru. Și am intrat în conflict cu cei din piață, care erau pentru violență. E vorba de 2-300 de persoane, de 2-3 grupuri – «Alianța poporului», «16-21» și nu de toți dintre ei, de unii dintre șefii lor. Vedeți dv., demonstrația noastră a fost ceva frumos, ceva civilizat, dar acești turbulenți, de care noi ne-am desolidarizat.

– De ce nu v-ați desolidarizat de ei de la început?

– Asta a fost greșeala noastră, că i-am acceptat. Deși ne-am dat seama că unii dintre liderii lor sunt de cea mai joasă speță. Eu în ochii lor eram «fesenist»!…; oameni care m-au dezgustat în cel mai înalt grad.

– E vorba de Dincă Dumitru?

– Dincă era independent. Se certase cu toți. Cei de la «Alianța poporului» erau cei mai periculoși, cei mai agresivi. Teodor Mărieș – sper că nu este liber. Mai era unul Răducanu de la «16-21», la fel. Mai este unul Hîncu, foarte periculos, iar Octav Rădulescu, cred că nu este normal la cap. Avea un tip de discurs mecanic. Dar l-au gonit oamenii din piață. Erau agresivi. Am ținut să le explic. Au fost niște alegeri, bune, rele, s-au ținut. Elevii și studenții erau cu noi. Dar muncitorii noi. Ce puteam să facă, să-i aduc în piață?

– Cine credeți că a mai făcut rău demonstrației dv. din piață?

– P… de Rațiu. Mă rog, poate nu scrieți așa? (…) (N.R. Punctele de suspensie evită, din etică profesională, calificările injurioase ale d-lui Munteanu). Faptul că a trecut prin Piață a făcut un rău enorm. Știa că demonstrația nu are un caracter electoral. Și să treci tu pe acolo!… Într-un fel, era dreptul lui să treacă. Dar s-a creat impresia că noi cei de acolo îi aplaudăm. De fapt, îl aplaudau ai lui. Un grup de 50-100 de persoane. Rațiu a făcut foarte mult rău și P.N.Ț.-.c.d.-ului. Eu nu sunt cu ei. Nu am fost cu nimeni, nici nu am avut cu cine vota. Dar veneau colegi, membri de-ai lor să-i sfătuiesc. Le-am spus: Rațiu face rău partidului. Sunteți proști.

– De ce?

– Pentru că era străin, lipsise foarte mult din țară. La fel Câmpeanu. Nu pui candidați oameni care nu sunt cunoscuți în țară. Ca idee politică a o greșeală…

(Va urma)

Ion Marin”.

Sursa: „Azi”, 26 iunie 1990, p. 3.

[Vlad Mihăilă]