„De la începutul ședinței, dl. președinte al C.P.U.N. vorbește despre violențele înregistrate între formațiunile politice, subliniindu-și regretul. Referindu-se la mitingul neautorizat din Piața Universității și la participanți, este folosit cuvântul golani, care stârnește dezaprobare. Dl. Lup, secretar general al Partidului Național Țărănesc creștin și democrat, intervine imediat: «D-le președinte, eroarea care ați făcut-o aici este aceea de a declara cetățenii care fac o manifestație ca fiind golani». Dl. Iliescu este de părere că ar fi vorba despre o deformare. Pe această «deformare» însă, nu prea insistă, pentru că sunt atâtea urechi și atâția ochi care au auzit și au văzut, până și la televizor. Dl. Lup spune în continuare: «Această alocuțiune a domnului președinte a fost începută cu acuzarea P.N.Ț.-c.d. Orice ați spune dvs., manifestația P.N.C.-c.d. a fost demnă, morală și măreață. Regret că unul din membrii partidului nostru a fost tăiat, regret că a fost prezent și un deputat francez, regret violențele din țară, regret că s-au format echipe în fiecare sat, ca să molesteze partidele care-și fac propaganda».
Metodele feseniste enumerate au fost însoțite, pe tot parcursul scurtului discurs al domnului Lup, ca de obicei, de strigăte și aplauze obstrucționiste. Mai lipseau pocnitori și fluiere…
Dan Iosif propune televizarea alegerilor și numărarea voturilor. După pauză nu-l mai vedem în sală.
După câteva momente, în care este lăudat, dl. Iliescu recunoaște că domnia sa a «declanșat cearta și că este de părere că trebuie sistată».
La ordinea de zi se propun modificări și adăugiri. Se amână dezbaterea decretului-lege cu privire la dreptul la grevă.
ERAM CUPRINS DE REVOLTĂ
Interviu cu dl. Constantin Dumitrescu de la Asociația Foștilor Deținuți Politici
REPORTER: D-le Constantin Dumitrescu, la începutul ședinței de astăzi am văzut că ați avut o discuție aprinsă cu dl. Iliescu. Vreți să ne spuneți despre ce a fost vorba?
CONSTANTIN DUMITRESCU: Da, deși sunt încă sub impresia acestei discuții, pentru că mi-am dat seama de aparatele și ajutoarele de care dl. Iliescu uzează: aparatul de opresiune, pentru că altfel nu-l pot considera. Domnia sa este foarte informat de tot ceea ce facem noi, de aceea am dorit să iau cuvântul interpelativ, referindu-mă și la întâmplările din dimineața acestei zile.
R.: Ce v-a determinat?
C.D.: Dimineața m-am regăsit în fața oamenilor pe care de fapt îi anchetez în cadrul Comisiei 16. Este vorba despre acei sergenți majori și plutonieri de miliție din zilele de 21 și 22 decembrie, care au contribuit din plin, bestial, molestând pe acei eroi revoluționari.
Îmi repugnă ideea că un om, astăzi când ne lăudăm că am înfăptuit o revoluție și trăim într-un stat democratic, indiferent de vina pe care o are, poate fi bătut într-un asemenea mod sălbatic.
R.: Cine sunt cei care se află acum în Piața Universității?
C.D.: Și cei din stradă reprezintă acest popor român. Chiar dacă dl. Iliescu se consideră avantajat de rezultatele viitoarelor alegeri, dânsul trebuie să înțeleagă că dacă în țara aceasta sunt oameni neinformați, acest lucru nu înseamnă mult. Marea majoritate a tineretului și a intelectualității nu dorește un nou comunism. Actul oribil, incalificabil de astăzi, nu este decât o nouă dovadă că pășim spre dictatură.
R.: Care a fost motivația refuzului?
C.D.: Dl. Iliescu a spus că va lua dânsul cuvântul. Era foarte furios și cred că a observat asta întreaga sală.
R.: Ați avut discuții și cu colegii dvs. Motivul?
C.D.: Am vrut să părăsesc sala, însă colegii mei mi-au spus că n-am dreptul să plec fără acordul asociației.
R.: Numai pentru că nu vi s-a dat cuvântul ați dorit să plecați?
C.D.: Și pentru faptul că consider prezența tuturor celor care nu gândesc ca dl. Iliescu zadarnică, fiind un simplu paravan. După acest paravan dânsul își face jocul dorit.
R.: Aveți dreptul să interpelați fără asentimentul președintelui?
C.D.: Bineînțeles că am acest drept. Eram cuprins de revoltă. Este drept că și alte ori am luat primul cuvântul. De data aceasta am cerut permisiunea d-lui președinte pentru că am considerat această interpelare o datorie de onoare”.
Sursa: „Dreptatea”, 26 aprilie 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]
