„Mitingul din Piața Universității a intrat deja în conștiința europeană, el aparține de acum casei comune unde mai devreme sau mai târziu vor pătrunde toți românii. La balconul Universității se succed vorbitori din Belgia, Franța, Danemarca, Suedia, Italia, Statele Unite și ceea ce e demn de remarcat e faptul că dialogul se poartă de cele mai multe ori direct, fără traducători, fapte care surprinde deosebit de plăcut pe oaspeții străini veniți să se alăture manifestanților. La balcon vorbesc în continuare muncitori de la I.M.G.B, de la «23 August», mineri de pe Valea Jiului, țărani, preoți și chiar ofițeri ai armatei române. Și mă întreb cum va rezolva oare dl. Iliescu și dl. Chițac problema «buldozerelor» muncitorești? Vor veni muncitorii de la I.M.G.B. să se bată cu muncitorii de la I.M.G.B., vor veni cei de la «12 August» să lovească în frații lor de la «23 August», minerii să se încaiere cu minerii?

Marți, 15 mai, membrii Ligii studenților din Institutul Politehnic au intrat în grevă împreună cu o parte a profesorilor lor, și în aceeași zi au organizat un marș prin centru orașului într-o încercare de a trezi conștiințele măcar a unei părți a românilor și de a-i face să înțeleagă că scopul manifestației din Piața Universității și a tuturor celorlalte din toată țara, că ideea fundamentală a Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara este abolirea definitivă a comunismului în țara noastră. Pentru că așa cum spunea Doru Mărieș, vice-președintele Alianței Poporului, într-o declarație făcută pe micile ecrane către întreaga națiune: «Dacă veți vota F.S.N. va fi pentru prima oară în istoria omenirii când o formațiune politică de tip comunist se va legitimiza prin alegeri libere».

Marți seara s-a adresat manifestanților și doamna Leopoldina Bălănuță, actriță cunoscută, stimată și atât de iubită de către toți cei care iubesc teatrul românesc în general. «Mulțumesc lui Dumnezeu», a spus domnia sa, «și vouă tuturor că mi-ați permis să pătrund în unul dintre spațiile cele mai pure ale acestui pământ. Toți cei de aici sunt suflete înnobilate prin ideal, prin pioșenia cu care pășiți de fiecare dată în acest loc unde s-au jertfit îngerii noștri».

În piață au apărut și două însemne noi. Este vorba de o bornă kilometrică ce simbolizează punctul Kilometrului 0 al Zonei libere de neocomunism din România, și o placă pe care stă scris: PIAȚA GOLANILOR. Există în fiecare din cei aflați în piață o tenacitate și o manifestare a dorinței de a nu părăsi lupta care crește cu fiecare zvon de amenințare care vine din afară. Meseria de reporteri ne obligă să fim în continuare prezenți la Universitate și să înțelegem care este adevărata dimensiune a evenimentului. Ca români, însă nu putem trăi în afara istoriei acestei țări, nu ne putem reține pornirea firească ce ne face uneori părtași ai celor ce se întâmplă în piață. Personal trebuie să recunosc că m-am surprins intonând de cel puțin 45 de ori Imnul Golanilor. Câte odată pentru fiecare an de comunism pe care l-a trăit România.

Gh. Paulˮ.

Sursa: „România liberă”, 17 mai 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]