„Piața Universității din București este destinată, se pare, represiunii și rugăciunilor, iar nu dialogului; protestului și gloriei postume, iar nu conlucrării democratice. D-l Ion Iliescu și d-l Petre Roman, în ciuda declarațiilor retardatare, nu au acceptat și nu vor accepta niciodată un dialog autentic: ei sunt exponenții unei mentalități și unor structuri socio-economice care prin ele însele nu sunt negociabile. Un dialog autentic nu se poate face la această oră între persoanele participante ca atare. «Dialogul» pe care ei îl propun este o concesie făcută unor grupuri nereprezentative, o pură diversiune electorală. La rândul lor, manifestanții înșiși nu au avut în vedere vreun dialog: ei cer pur și simplu drepturi și libertăți, apărând o lege morală. Expresia acestei legi este punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.

Intelectualii care au lansat ideea negocierii între manifestanți și Guvern nu au înțeles această realitate, singura inabilitate politică a d-lui Ion Iliescu și d-lui Petre Roman fiind cea care a demascat violența și intoleranța constitutivă a ideologiei pe care o slujesc. Acești intelectuali privesc dialogul ca pe un scop în sine, ca pe o practică a democrației: actele din Piața Universității și centrele colaterale au descris și descriu însă o confruntare de forță. După demonstrația polițienească din 24 aprilie, când Piața a fost ocupată de trupe, încercare de intimidare a demonstrațiilor începute în 22 aprilie de o duritate fără precedent, este limpede că guvernul FSN și liderul FSN, dl. Ion Iliescu, au exclus a priori orice negociere. A urmat luarea în deriziune a demonstrației «în suc propriu» de către guvernul FSN, deriziune susținută de dezinformarea excepțională și ireproșabilă a Televiziunii Române, ca și de campanie fulminantă a «emanatului revoluției» caricat grotesc pe zidurile Universității, care neagă proclamația de la Timișoara, cu nervozitatea proprie maniei persecuției. Demonstrația din Piața Universității nu trebuie înțeleasă în acest context ca răspuns la actele prezidențialo-polițienești, ci ca un fenomen social reiterând momentele semnificative de după 22 decembrie: 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 18 februarie. Aceasta este o succesiune care demască în mod vădit intențiile Frontului Salvării Naționale, ale cărei practici vizează destabilizarea politică și socială și menținerea cu toate riscurile puterii. Evenimentele tragice de la Târgu Mureș, asistate cu cinism de Guvern – fac parte, se pare, din planul general de distragere a atenției publice și de tensionare voluntară a electoratului.

Aversiunea Guvernului FSN și a Președintelui FSN, dl. Ion Iliescu, față de normalizarea situației socio-politice, se explică prin alergia la întrebările bine cunoscute: cine a tras între 16 și 25 decembrie 1989? De ce procesele lui Ceaușescu și a prietenilor lui au fost ocultate și transformate în mascarade avocățești? Care sunt condițiile în care s-a format Frontul Salvării Naționale ai cărui câțiva reprezentanți, puțină lume se mai îndoiește, au grefat pe mișcarea revoluționară din decembrie o lovitură de stat? De ce Televiziunea Română trebuie să rămână, în conformitate cu un Decret dat de Ceaușescu, sub tutela Guvernului FSN? De ce este luată în deriziune Proclamația de la Timișoara? Că nimeni din Guvern, cu atât mai mult dl. Iliescu, nu intenționează să ofere un răspuns pertinent și așteaptă ziua alegerilor ca pe un gong salvator, este evident.

În aceste condiții dialogul propus sau acceptat între Piața Universității și FSN (Guvern – Președinte) este o tărăgănare cu interes electoral. Tactica FSN se dovedește a fi în deserviciul intereselor naționale. Pentru că FSN-ul nu slujește adevărul, roadele acțiunilor lui de la 4 luni de la oficializare fiind numai anarhia și ura între cetățeni. Piața Universității și forțele politice de opoziție pot fi sigure de victorie: astăzi nimeni nu mai e dispus să aștepte 45 de ani pentru elucidarea unei minciuni, cât de mică ar fi ea.

Cât despre intelectualii «Societății de mâine» care invită la luciditate, realism, refuzând cu accent pedant până și posibilitatea unui dialog al Guvernului cu Piața Universității, printr-o acuză vehementă la adresa manifestanților, îi invităm să-și scrie cărțile pe care le datorează culturii române, iar nu să-și caute prin gunoi organele de mult atrofiate ale civismului și apostolatului social.

Aurelian Pavelescu”.

Sursa: „Europa”, nr. 5/1990, p. 3.