„Cu câteva ziare guvernamentale sub braț am reușit să ne strecurăm printre mineri. Am spus că suntem reporteri și în loc de legitimații am arătat ziarele. Am fost crezuți și am reușit să facem acest reportaj cu câțiva dintre ei.
Strict autentic
Rep.: Cum ați hotărât să veniți la București?
- Ni s-a spus că suntem chemați prin telex.
- Da, dar și la televizor se chemau oamenii de bine, iar noi suntem și am venit.
- Domnul Iliescu e de-al nostru.
Rep.: Ați prins oameni suspecți?
- O grămadă. I-am bătut bine și i-am dat pe mâna poliției.
- Ne-au chemat la o secție de poliție ca să batem. Ei obosiseră. M-am săturat câți am bătut. Până la urmă toți declarau ce le dictau polițiștii.
Rep.: Erau și femei suspecte?
- Au fost, dar le-am aranjat și pe alea.
- Care aveau minijup le plezneam cu cauciucul peste picioare.
Rep.: Unde ați fost cazați? Ce-ați mâncat?
- În două săli mari. Am mâncat cum n-am mâncat în niciun cantonament. La fix.
Rep.: Se vorbește că ați fi jefuit, dar nu este așa, nu?
- Am luat, n-am jefuit și am dus totul la poliție.
- Cel mai mult am luat de la Rațiu, dar am predat tot.
- La Rațiu un căpitan de poliție a sărit de la un geam și și-a rupt un picior. Nu știu de ce a sărit.
Rep.: Am auzit că ați fost în razii prin mai multe cartiere. Unde anume?
- Nu le știm numele pentru că nu cunoaștem orașul. Ne conduceau polițiștii cu mașinile lor și cu dube. Noi veneam cu camionul în spate.
- Am fost mai mult după țigani. Îi băteam și îi băgam în dube. Să vezi ce mai țipau țigăncile…
- Polițaii le mai croiau și ei câteva când îi băgau în dube. La secție urma repriza a doua.
- La un liceu dintr-un cartier, un grup de elevi când ne-au văzut au început să strige «Jos Iliescu». Am oprit și am mers în curte ca să-i batem. Au intervenit profesorii și ne-au rugat să-i iertăm. Până la urmă i-am iertat că erau copii.
Rep.: O să mai veniți și altă dată?
- Dacă vom fi chemați, venim. Acum am fost numai 20000.
Rep.: Dl. Dan Iosif a spus că au fost bătuți și oameni nevinovați. Este adevărat?
- Se poate. Dacă nu-și țineau gura…
- Dacă fugeau sau tăceau din gură n-ar fi mâncat bătaie.
Rep.: Ați cunoscut dinainte pe careva dintre cei bătuți?
- Eu l-am cunoscut de la televizor pe ăla de la studenți (Marian Munteanu n.n.). I-am dat cu o secure în cap. Nu știu dacă mai trăiește.
- I-am căutat pe Băcanu și pe Paler, dar nu i-am găsit. Au avut noroc.
Rep.: Cum vă veți recupera restanțele de producție?
- Vom munci mai mult. Poate și sâmbăta căci a meritat…
Sub privirile mulțumite ale guvernului, minerii se pregătesc de plecare. Sunt încărcați cu pungi galbene pe care scrie: «Eu votez pe Rațiu președinte». Bluzele de salopetă au fost transformate în boccele. Mulți dintre ei au și pantaloni de salopetă burdușiți cu lucruri, iar la manșetă i-au legat cu sfoară ca să nu piardă «agoniseala» pe drum. Probabil pentru «serviciul» adus guvernului, au fost lăsați să «ia» oarece cadouri din București, pentru cei dragi de acasă. Ce-or să se mai bucure familiile…
Repetăm, cele relatate mai sus sunt strict autentice!
Victor Danc și Cornel Berman”.
Sursa: „Dreptatea”, 19 iunie 1990, p. 3.
