„MIERCURI, 13.06.1990, ORA 9-9,30
Toate căile de acces în Piața Universității au fost blocate de mașini ale poliției și auto-camioane. Cordoane de polițiști interzic intrarea în prima «Zonă Liberă de Neocomunism» a României. Organele de ordine nu permit nici măcar trecerea reporterilor și a fotoreporterilor prin Piața Universității. La întrebările noastre indignate adresate polițiștilor, ni se refuzau răspunsurile sau eram «pasați» și binevoitor îndrumați către superiori care zâmbeau enigmatic la vederea legitimației cotidianului «Dreptatea». În sfârșit reușim să trecem de «baricada» polițienească dinspre Piața Unirii. În Piața Universității era «curățenie». Deja rondul din intersecție fusese săpat în așteptarea sădirii florilor. Probabil trandafiri. Zona corturilor era și ea proaspăt «amenajată». Două țâșnitori stropeau spațiul din fața Teatrului Național. Deja marcajele rutiere se uscaseră, semn că eliberarea locului de elementele turbulente fusese realizată cu mult timp înainte. Baricadele au fost desființate. Marcajul «Zonă Liberă de Neocomunism» a fost eliminat. Deranja. Doar «Deșteaptă-te, române!» scrijelit pe zidurile Universității a rămas neșters. Doar crucile au rămas în picioare, însângerate pentru a doua oară. Nu era nici o lumânare. Nu mai exista nici o floare. De ce?
ORA 11-11,30
Am ajuns la Poliția Capitalei. Încercăm să ajungem la Biroul de Presă. Nu trecem însă de poartă. Ne legitimăm. Aceeași reacție ca a polițiștilor din jurul Pieței Universității. Noi ne-am recomandat: și am cerut să ni se spună numele civilului cu care stăteam de vorbă. Concluzia: nu avem acces, presă liberă într-o țară democrată, în incinta Poliției Capitalei.
ORA 12,30
Am ajuns la Inspectoratul General al Poliției de pe Ștefan cel Mare. Aici suntem invitați la Biroul de Presă. Cerem informații despre modalitatea în care a fost «curățată» Piața Universității. Răspuns: «Pașnic». Cine a intervenit în Piață? «Poliția». S-au făcut arestări? Unde sunt cei arestați? Ce s-a întâmplat cu greviștii foamei? Răspuns: «Noi nu știm nimic». Unde este domnul Bîtlan? «În Piață. Așteptăm din clipă în clipă un comunicat oficial». Putem avea, eventual mai târziu, numele celor arestați și acuzația sub care au fost reținuți? Răspuns: «Așteptați comunicatele oficiale!».
ORA 13-13,30
În fața cordoanelor de polițiști se adunaseră deja manifestanții indignați de reprimarea sângeroasă din timpul dimineții. Strigau lozinci anticomuniste și antiguvernamentale. În repetate rânduri s-a încercat spargerea cordoanelor, care se triplaseră, pentru a recuceri «Zona Liberă de Neocomunism». La fiecare încercare erau folosite bastoanele, după care cei căzuți la pământ erau arestați și introduși în dubele Poliției. Manifestanții își reiau forțele și începeau să arunce cu pietre. Brusc au apărut polițiștii dotați cu scuturi, bastoane și arme. Protestatarii erau împinși, fugăriți, bătuți, prinși. Începeau să se pregătească sticle incendiare care nu au rănit nici un polițist. S-a reușit incendierea autobuzului care bloca accesul în Piață și după care s-au refugiat scutierii. Speriați sau poate executând un ordin, polițiștii au părăsit în fugă zona înspre Intercontinental și Teatrul Național. Elicoptere survolau orașul. S-a început incendierea mașinilor de Poliție care formau baricadele. În mașini s-au găsit foarte multe cătușe de factură neobișnuită: elastic dur cu cârlige la capete. Am probat eficiența acestora: rănesc încheieturile și este imposibil să evadezi.
ORA 15-16
Toate vehiculele Poliției care formau baricadele erau în flăcări. Piața era din nou plină de manifestanți. Se vorbea de la balconul Universității.
ORA 16,30
O coloană de manifestanți a pornit spre Poliția Capitalei strigând: «Vrem arestații!». Clădirea a fost înconjurată. S-a pătruns în incintă în căutarea celor arestați în dimineața acelei zile. După mult timp au fost eliberați deținuți, nu din 13 iunie, ci din 18 februarie. Comentariile nu-și mai au rostul.
ORA 19,30
Un grup de cetățeni transportau pe brațe un tânăr cu fața și părul arse, solicitând cu disperare ajutor la mașinile care circulau pe Bulevardul Gh. Gheorghiu-Dej. La Ministerul de Interne se declanșase alarmă. Se scanda «Jos comunismul!», «Jos Iliescu!», «Jos Chițac!» și aruncau cu sticle incendiare în clădire. Din interior s-au pus în funcțiune furtunurile cu apă, cu intenția de a împrăștia manifestanții. Au sosit tanchete cu militari ce au înconjurat clădirea. După cinci minute manifestanții s-au urcat pe tanchetă înfrățindu-se cu militarii care nu au acționat în nici un fel împotriva acestora. După 15 minute au părăsit zona (doar tanchetele!).
Geamurile de sus ale clădirii erau sparte din interior. S-au auzit împușcături din interiorul clădirii imediat după plecarea tanchetelor. Manifestanții au început să fugă adăpostindu-se lângă zidurile blocurilor din împrejurimi. Un tânăr a fost împușcat în carotidă. S-a prăbușit și a fost luat de una din cele trei mașini ale Salvării sosite între timp la fața locului.
JOI, ORA 14,30, INSTITUTUL DE ARHITECTURĂ ION MINCU
Un grup format din aproximativ 30-40 de mineri au forțat ușile baricadate de la intrarea în institut. Erau înarmați cu bâte și răngi. Exista deja o mașină a Salvării acolo. În incinta institutului se aflau studenții rămași pentru a-și apăra facultatea. Decanul și rectorul facultății se aflau de asemenea acolo. Dânșii au încercat să poarte un dialog cu grupul de mineri, rugându-i să nu recurgă la acte de violență și să părăsească incinta.
Studenții aflați în facultate au încercat să se ascundă. Au fost găsiți după o oră de la pătrunderea abuzivă a minerilor în clădire. Au fost bătuți crunt și transportați apoi la Salvare. Doi dintre ei, Bogdan Petrescu și Alexandru Baboș (ambii anul III) au căzut din cauza loviturilor, minerii i-au bătut în continuare până la pierderea cunoștinței.
Dintre studenții care se aflau în clădire, trei erau în anul I – Marius Dinu, Dania Sasu și Dan Duticai, Nicu Frunzetti – anul II, Alexandru Baboș și Bogdan Petrescu – anul III, precum și doi studenți ai Institutului de Arte Plastice.
Bogdan Petrescu și Alexandru Baboș au fost internați la Spitalul de Urgență. Li s-a acordat asistența medicală necesară. La câtva timp după internarea lor, Poliția a sosit în spital (pentru a-i aresta?). Doctorii i-au ajutat să fugă pe cei doi.
În Institutul de arhitectură minerii au început să circule pe la toate etajele, distrugând mobilierul, echipamente tehnice, lucrări ale studenților. Biblioteca școlii aflată la subsol a fost inundată deoarece nu reușiseră să spargă ușile. La parter au spart biroul profesorului de sport, la etajul I au devastat secretariatul studenților li Biroul externe. Mașinile de scris, xeroxurile au fost deteriorate, iar ceea ce nu s-a putut fura a fost distrus. Rectoratul a fost devastat complet, de asemenea și redacția «Planșeta». La etajul 3 s-au forțat ușile. Biroul domnului Dan Teodorescu, asistent la catedra de sistematizare, a fost spart având loc furturi. Cabinetele pentru efectuarea diplomelor din turnul care aparține corpului nou al facultății, ca și foișorul din corpul vechi, au fost devastate. Proiectele studenților au fost rupte. Minerii au mâncat pe ele. Au turnat tuș peste majoritatea planșelor.
Centrala telefonică a fost avariată. Echipamentul sportiv distrus a fost împrăștiat în toată clădirea. Minerii au lăsat mănuși, cizme de cauciuc și nelipsitele lămpașe răspândite peste tot.
La etajul I existau niște mici boxe metalice în care studenții își țineau instrumentele de arhitectură. Deoarece nu au putut fi sparte, au fost furate. Oare la ce le-or fi trebuind?
Deși decanul facultății a solicitat Procuratura încă de dimineață, până la ora 1 nu sosise.
Minerii în grupuri mari patrulau prin Arhitectură. Instigatori aflați în zonă scuipau și înjurau studenții, numind facultatea «cuib de legionari». Studenții nu ripostau, îi rugau pe mineri să părăsească facultatea. Văzând că înjurăturile provocatoare nu rezolvă nimic, instigatorii se apropiau de grupurile de mineri indicându-le studenții pentru a-i lua la bătaie. Băteau pe oricine se afla în jurul Institutului de Arhitectură. Abia după aceea legitimau victimele, spunând că nu îi interesează buletinul, ci carnetele de student.
Poliția a scăpat minerii de sub control, rămânând doar martor ocular, fără altă putere decât aceea de a elibera o parte din cei aduși la dubele Poliției.
VINERI 15 IUNIE 1990
S-a afișat un anunț prin care studenții erau rugați să nu vină în facultate până luni, 18 iunie 1990. Afișul a fost rupt de mineri.
De asemenea, tot în acea zi au fost efectuate noi arestări cu ajutorul minerilor.
Studenții Universității București și ai Institutului de Arhitectură au declarat grevă generală.
15 IUNIE ORA 6
Fiind întrebat unde a fost bătut (internat la Spitalul de Urgență într-o stare deosebit de gravă), Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților din Universitatea București, a răspuns: «În România!»
15 IUNIE ORA 8
Situația comunicată la Spitalul de Urgență, la Camera de gardă:
În 17 aprilie s-au prezentat 463 de răniți dintre care 5 persoane au murit. O persoană la Urgență, una la Spitalul Colțea, una la Spitalul Gheorghe Marinescu, două la Spitalul Municipal.
Numai la Spitalul de Urgență între 13 iunie 1990 ora 6 și 15 iunie 1990 ora 11, situația este următoarea: la Ortopedie s-au prezentat 64 de persoane, dintre care 9 au fost internate, la Chirurgie 64 persoane s-au prezentat iar 14 au fost internate; la Neurochirurgie 105 persoane s-au prezentat, 22 fiind internate, în fine la Reanimare 3 persoane s-au prezentat, tot 3 persoane fiind internate. În total deci, la Spitalul de Urgență s-au prezentat, dintre care 48 au fost internate.
În ziua de 15 iunie la ora 11,30 a încetat din viață la Spitalul de Urgență o persoană care fusese împușcată în abdomen în ziua de 14 iunie.
ODETTE HANGANU
MADALINA MINCU”.
Sursa: „Dreptatea”, 20 iunie 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]