,,Universitatea din București, înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 4/16 iulie 1964, cu sprijinul lui D. Bolintineanu, ministrul Instrucțiunii publice în guvernul  M. Kogăliniceanu, și-a câștigat în acest lung șir de ani de existență un meritata prestigiun european și chiar mondial.

Profesori de o certă valoare europeană, de o largă cultură si pregătire științifică, cum au fost: Titu Maiorescu – mentorul culturii noastre naționale – Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, George Vâlsan, Alexandru Rosetti, Dimitrei Gusti, Gheorghe Brătianu, P.P. Negulescu și mulți alții au făcut din această instituție, din activitatea lor de îndrumători a unor numeroase generații de studenți, un adevărat sanctuar al culturii și științei românești.

Nu este licențiat al acestei universități care-i trece prin față să nu-și plece capul cu pioșenie și adâncă emoție. Dar, iată, acum unii stundeți ai vremii noastre, organizați într-o ligă a lor, au transformat acest sanctuar într-un adevărat bâlci, prin afișele lipite pe sfintele ziduri, lozinicle incriminatorii imprimate cu catran și pancartele fluturând la ferestre. Balconul ei a devenit (Senatul Almei mater nu are nimic de zis?) o tribună de unde oratori de ocazie își deapănă, într-o demagogie jalnică, așa-zise programe, care nu produc decât repulsie și milă din partea celor care, întâmplător, îi  ascultă.

Nu cred că participă toți studenții la acest miting non-stop, dar și așa, dacă între ei ar fi mai mulți oameni de bine, s-ar putea împiedica această împietate adusă venerabilei instituții. Cred că în rândurile lor sunt cei certați cu învățătura, cei care prin intimidarea profesorilor au obținut examenele și, odată luate, s-au socotit «bureți» de cultură și maniere civilizate.

Te plângem, scumpă Universitate, noi care am urmat cu seriozitate și emoție cursurile marilor profesori, pentru această degradare la care ai fost supusă de o parte din studențimea ta de azi!

Așteptăm, însă, reacția firească a cadrelor didactice, pentru că Universitatea este -pentru studenți- doar un temporar «loc de muncă», pe când profesorii sunt pilonii statornici ai acestui lăcaș de cultură.

Silviu TINCULESCU”.

Sursa: ,,Dimineața”, 9 mai 1990, p. 7.

[Anca Aldescu]