„La cinci luni de la Revoluția din Decembrie și după mai mult de patru săptămâni de prezență permanentă a «golanilor», refrenul cântecului «Doamne ocrotește-i pe români» se înalță halucinant peste Piața Universității. E noaptea de 20 mai. Oamenii curg spre această Mecca românească, magnifica Piață a Universității și alte locuri din țară cu foc «continuu» contrazicându-l pe tovarășul Brucan, ferocele susținător al lozincii potrivită căreia Revoluția n-a fost decât anticeaușistă, nu și anticomunistă! E cert că lucrurile stau altfel din moment ce, chiar la ora când scriu aceste reportaj, sub balconul pe care sunt instalate microfoanele îi am alături pe colegii companiei engleze WTN care transmit în direct, prin serviciul de satelit Starbird, iar undeva în mijlocul mulțimii și-au făcut apariția ATENE 2 și TF 1. În contextul întâlnirii celor trei candidați la președinție, cu câteva zile în urmă, însuși domnul Ion Rațiu afirma că Europa cenzurează cu severitate desfășurarea evenimentelor din România, nemulțumită de jocul Frontului Salvării Naționale. Fruntea încruntată a Comunității Europene nu va putea însă rezolva nimic dacă nu se vom bate până la capăt alături de acești minunați «golani» care, ca semn ai iubirii de neam și al măreției lor morale, au plantat în mijlocul Pieții o bornă pe care e scris: «CENTRUL LIBERTĂȚII ȘI DEMOCRAȚIEI ROMÂNIEI, KM: 0, O ZONĂ LIBERĂ DE NEOCOMUNISM». Dar tot de aseară, peste corul miilor de oameni care cântă «Nimeni nu ne-a auzit/Plânsul nostru răstignit» sau «Trăiască duhul lui Iancu/ Trăiască moțul între moți», planează o fâșie de pânză albă pe care e gravat, ca omagiu adus celor ce țin aprinsă flacăra luptei împotriva ciumei roșii, «GOLANS SANS FRONTIERES». Spre miezul nopții, pe fondul muzical al melodiei «Libertate pe vom înălța, Jos comunismul, Viva golania!», a rostit câteva fraze care prin inocența lor plină de gravitate au răscolit sufletele, Cristina Violeta în vârstă de zece ani: «Sunt o golancă mică. Vă rog foarte mult să aveți grijă de libertatea noastră, a tuturor. Să nu vă lăsați învinși de comunism. Și să nu uitați că în această Piață au căzut atâția eroi. Victorie!». Reluând ultimul cuvânt, lumea îngenunchează, e toată o mare ce freamătă: «Mi-e greu titlul de erou/ Căci frați noi suntem/ Aș vrea să-mi dați un nume nou/ Golan post-mortem». Ciberneticianul Didi Ștefan C., îmi mărturisește că e realmente dezamăgit de FSN și Iliescu, iar reîntoarcerea la comunism ar însemna că n-am învățat nimic din lecția propriei noastre suferințe. La corturile din fața Teatrului Național, l-am cunoscut pe Imurluc Aurică, muncitor la Tricodava: «Am fost închis. Sunt unul dintre cei care n-au crezut niciodată în tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu. E timpul să spunem: Ajunge!, și s-o apucăm pe autostrada care duce spre adevărata democrație. Cu orice risc și cu orice preț! Până când tovarășul Iliescu va răspunde la întrebarea pe care i-am adresat-o zilele trecute (Cine a dat ultimul ordin să se tragă în mulțime în decembrie?), nu ne îndoim că este la curent cu toate iregularitățile pe care feseniștii, această categorie de oameni depășită de mecanismul istoriei, le-au comis pentru a-și asigura superioritatea în alegeri». «Despotul înțelept al comunismului», cel care a refuzat dialogul cu cei pe care i-a numit golani, cel care va duce țara la ruină, cel care și-a făcut educația politică umblând de-a bușilea prin birourile ceaușiste și salutând Moscova la ea acasă, nu are, în mod sigur, posibilități să ofere soluții valabile pentru ieșirea din impas a țării. Filosofia socialiștilor francezi, cu care s-a apărat în întâlnirea sa cu CEILALȚI DOI, nu poate duce națiunea română decât la faliment, iar Piața Universității și cei peste opt milioane de semnatari ai Proclamației știu acest lucru. Înainte de a ocupa Piața, tinerii care continuă Revoluția și-au deschis drumul în conștiința națională, atrăgând atenția că, indiferent de culoarea pe care o va îmbrăca, comunismul va fi același. E greu de crezut că, afirmă Piața Universității, că am devenit oaia neagră a Europei alegând prin vot liber același drum ce ne-a mai dus în labirintul dezastrului.
Singura șansă e să rămânem pe baricade!
Ilie Constantin”.
Sursa: „Dreptatea”, 22 mai 1990, p. 4.
[Vlad Mihăilă]
