În anul 1989, Universitatea din București era compusă din șase facultăți:
Facultatea de matematică
Facultatea de fizică
Facultatea de biologie, geografie și geologie
Facultatea de filologie
Facultatea de istorie-filozofie
Facultatea de drept
Structură anterioară fost stabilită în anul 1986, direcția ultimilor ani fiind către o comprimare a numărului de facultăți pentru a economisi bani. Formulele găsite au fost artificiale, argumentele pentru care s-au produs comasările sau eliminările structurale nefiind fondate pe realitățile învățământului superior sau ale științei și și mai puțin ale societății.
Faptul este demonstrabil prin rapiditatea observată în dezvoltarea instituțională a Universității din București, imediat după 1989. Astfel, structura pe facultăți în anul 1990 a fost următoarea:
Facultatea de Fizică
Facultatea de Chimie
Facultatea de Biologie
Facultatea de Geografie
Facultatea de Geologie și Geofizică
Facultatea de Istorie
Facultatea de Filosofie
Facultatea de Psihologie, Pedagogie și Sociologie
Facultatea de Jurnalistică
Facultatea de Drept
Facultatea de Litere
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
Facultatea de Teologie
Iar în anul 1991:
Facultatea de Litere
Facultatea de Matematică
Facultatea de Istorie
Facultatea de Geografie
Facultatea de Fizică
Facultatea de Biologie
Facultatea de Geologie
Facultatea de Filosofie
Facultatea de Drept
Facultatea de Limbi Străine
Facultatea de Chimie
Facultatea de Jurnalism
Facultatea de Sociologie, Psihologie, Pedagogie
Facultatea de Teologie Ortodoxă
Facultatea de Teologie Baptistă
Să observăm că de la șase facultăți în anul 1989, s-a ajuns la 15 facultăți în doar primii doi ani după căderea regimului comunist. Modificări structurale la nivelul facultăților aveau să mai fie realizate și în anii următori, numărul actual al facultăților componente Universității, 19, fiind atins în anul 2005.
La un nivel organizatoric mai jos, cel al catedrelor/departamentelor schimbările au fost și mai radicale. De asemenea, structura extinsă a Universității din București a cunoscut și ea o evoluție care oglindea mult mai fidel necesitățile de specialiști ale societății democratice (vezi exemplul pentru anul 1994).
Sursa: Ioan Pânzaru, Bogdan Murgescu, Matei Gheboianu, Universitatea din București după 1989, în Ovidiu Bozgan (coord.), Bogdan Murgescu (coord.), Universitatea din București (1864-2014), București, Editura Universității din București, 2014, p. 383-385; Arhiva Universității din București, dosar 316, nenumerotat.
