„Zilele acestea am fost la Universitate, în Facultatea de filologie: «doream să-mi văd colegii, simțeam nevoia să fiu cu ei, alături de ei, să știu ce s-a întâmplat cu biblioteca noastră, unde am adunat atâtea ore frumoase de liniște». Am nimerit tocmai în prima zi de grevă. Studenții sunt triști, vlăguiți de speranțe și scârbiți de tot ceea ce se întâmplă aici, acasă la noi. Văd o prietenă, ea a fost alături de Marian Munteanu în subsolul Facultății, atunci când au venit minerii. Este foarte șocată, încă nu și-a revenit, nu știe dacă va putea uita vreodată aceste întâmplări. Mugurel Vasiliu îmi spune că ceea ce l-a impresionat cel mai tare a fost faptul că minerii veniseră hotărâți să ucidă. Cei câțiva care erau în subsol, au descuiat ușa și i-au așteptat pe mineri. Aceștia nici măcar n-au încercat s-o deschidă, pur și simplu, ceea ce dovedește încă o dată furia oarbă și violența, «folosite pentru o cauză dreaptă». Dar pe lângă faptul că minerii trebuiau să facă ordine printre golanii cu aere de democrație, mai aveau în plan și alte realizări. Astfel că, înainte de a trece la atacul studenților, i-au căutat în buzunare, le-au luat toți banii, ceasurile, iar lui Mugurel Vasiliu au vrut să-i taie degetul ca să-i ia verigheta. Oare minerii aceștia nu știau de la mamele și bunicile lor că verighetele furate aduc numai ghinion, o nenorocire de care nu scapi toată viața?
Zilele acestea am fost foarte mirată și dezamăgită de afirmația domnului Eugen Simion. Oricum îi știam atitudinea față de manifestația din Piața Universității, în urma unor incidente dintre studenți și domnia sa. M-a frapat faptul că domnul Simion, făcând jocul guvernului, a ajuns să spună că studenții și-au devastat singuri propria lor școală. Mă gândesc, atunci, de ce oare studenții n-au devastat-o încă din 22, 23, 24 și 25 decembrie, zile când ei au fost în facultate, ca s-o apere de teroriști? De ce au trebuit să aștepte venirea minerilor pentru a-și putea procura cele câteva cărți pe care le puteau lua încă de pe atunci, când nimeni nu stătea să le ceară socoteală?
Este de fapt același scenariu, tipic feseneului comunist: «mă refer la întrebarea care a rămas de luni de zile fără răspuns: cine a ucis după 22 decembrie?» Așa cum atunci ni s-a spus că securitatea n-a tras în noi, armata nici atât (oare credeți că memoria se poate șterge atât de ușor?) teroriștii n-au fost, și singura soluție care rămânea era că noi am tras în noi, așa și domnul profesor susține că studenții și-au devastat facultatea. Asta o spune domnia sa despre studenții filologi. Dar despre cei din arhitectură?
Așa că am fost foarte curioasă să aflu și părerile bibliotecarelor. Au râs când au auzit această afirmație și, mai ales, s-au mirat că profesorul a putut spune așa ceva. Mă întreb cum va mai apărea acest om în fața studenților, a profesorilor și a presonalului facultății, după ce evenimentele se vor mai estompa în memoria unora? Astfel am aflat că toate sălile au fost devastate, cărțile aruncate, geamurile sparte, totul răvășit. Despre lipsa cărților nu se poate spune atât de ușor care sunt pierderile. Cert este faptul că pe mineri nu-i interesau în mod special cărțile, aveau alte instrucțiuni. «Deranjul» făcut în biblioteci a fost făcut doar așa, pentru impresia artistică generală ca să vadă studenții de ce sunt în stare minerii. Și am văzut. Ceea ce s-a putut constata imediat că lipsește din biblioteci au fost lucrurile personale ale bibliotecarelor. Să amintim câteva: «în primul rând au fost vânate fierbătoarele, radiourile, ceasurile, îmbrăcămintea și încălțămintea, și… n-o o să vă vină să credeți, dar au luat până și lingurițe, foarfece, chiar și un pachet cu lame folosite». Orice lucru furat, este bun, mai ales că s-au «chinuit» și au tot obosit bătând atâta studențime. Și pentru ce? Pentru niște foarfece, lingurițe, fierbătoare.
Un lucru aș vrea să mai fac cunoscut în legătură cu această acțiune de consolidare a societății socialiste multilateral dezvoltată și înaintarea României spre comunism, acțiune manifestată de clasa muncitoare. Căci de la democrația de tip popular – pe care ne-a propus-o domnul Iliescu – și până la dictatura proletară, nu mai este mult. Și am văzut-o cu toții. Ceea ce voiam să amintesc este faptul că de la biblioteca de împrumut a Facultății de filologie au fost luate de mineri TOATE carnetele de student ce se aflau acolo. Erau carnetele celor care n-au avut permis de bibliotecă, sau era expirat, și au împrumutat cărți în baza carnetului de student. Tot minerii le-or fi luat ca amintire? Sau s-o găsi vreun psiholog care să ne explice că aceasta se datorează complexelor de inferioritate ale minerilor căci ei de fapt nu sunt vinovați, ba chiar sunt de compătimit. Săracii!!!
Anunțăm forțele polițienești și pe cele ale securității că au mai rămas multe carnete de student la purtător, iar dacă îi interesează pot veni să le ceară. În cazul în care noi nu vom mai avea carnet, s-or găsi întotdeauna alții să fie studenți în locul nostru…
AURA ALEXA IOANˮ.
Sursa: „Dreptatea”, 28 iunie 1990, p. 3.
[Vlad Dan Ardelean]