„Manifestația din Piața Universității tinde să se eternizeze. În fața acestei realități oamenii reacționează diferit dar se constată, în general, o scădere a cotei de interes concretizată în numărul tot mai mic de susținători, în absența cvasitotală a personalităților inteligente, răscolitoare de mase «sămănătoare de credință și biruință», în spațiul din ce în ce mai restrâns acordat de ziare și în prezența numai incidentală la Televiziune. Unii ar spune că e vorba de o manevrare a opiniei publice în sensul ignorării și minimalizării fenomenului. Alții – și poate nu se înșeală – ar zice că e vorba de obișnuință. După ce a satisfăcut unei lumi întregi setea de senzațional, după ce ne-a revoltat ori ne-a umplut de admirație, prin a ne lăsa indiferenți. Dintr-un eveniment ce ambiționa să schimbe actorii pe scena politică s-a transformat într-o realitate oarecare, bună sau rea, care e acceptată în tot evantaiul ei de întâmplări mărunte. Oamenii privesc pe geamuri din autobuze și constată cu voce tare: «Sunt tot aici». Gândul lor mai zăbovește o fracțiune de secundă la spectacolul multicolor zărit prin parbrizul murdar și călătorește iute înapoi, spre treburile cotidiene. Șoferilor le-a intrat în reflex virajul pe străzile lăturalnice, gunoierilor – măturatul de jur-împrejur, bișnițarilor – comerțul la baricadă, polițiștilor – calea întoarsă. Ne-am obișnuit cu gândul. Pericolul acestei împăcări – ca într-o căsnicie mediocră – este la fel de mare pentru cel dinăuntrul zonei ca și pentru cei din afara ei. Pe manifestanți, indiferența îi împinge spre acțiuni disperate, prin care să reintre în sfera interesului general: greva foamei prelungite încăpățânat, marșul pe străzile Capitalei, demonstrații în fața sediului unor partide care, după eșecul în alegeri, au uitat să-i mai subvenționeze. În Piața Universității s-a format o «comunitate», cu un cod de reguli elaborat și acceptat de membrii ei, cu o ierarhie stabilită în timp, cu șefi sponsorizați ca comandă peste detașamente mai mici în care fiecare individ are sarcinile lui precise, fi că e om de ordine, patrulă, emisar, grevist, măturător, șofer etc. Odată izolată însă de restul lumii, spiritual și fizic, comunitatea piere.

Dar, în cazul de față, «comunitatea liberă» din zona Universității, ca orice aglomerare umană, a generat și favorizat creșterea într-un ritm galopant a unei suburbii infracționale ce o înconjoară ca un zid viu. Aceasta amenință nu numai «puritatea» gesturilor și actelor manifestanților (unele deja compromise), ci chiar viața și avutul cetățenilor care, în itinerariul lor zilnic, se încumetă să străbată teritoriul marcat de fatalitate al Pieței Universității. Infractorii de toate categoriile operează, atât în Piață, cât mai ales în imediata ei apropiere, ziua și noaptea, fără răgaz. Din fața Pieței, ei se refugiază printre manifestanți, în «zona liberă» devenită tabu pentru organele de ordine. Golanii le asigură protecția, intenționat ori nu, împărțind cu ei caldarâmul, corturile, mâncarea și ideile despre democrație. Astfel, fenomenul infracțional, ale cărui cote sunt sensibil ridicate după revoluție, a luat, în perimetrul central al Capitalei, proporții nemaicunoscute.

La Circa 10 de Poliție ni s-a spus că, din aprilie încoace, s-au comis zeci de tâlhării, spargeri și furturi din autoturisme, fără a mai încărca nota cu infracțiunile mărunte ca furtul din buzunare și specula. Unii autori au fost prinși, alții mai bântuie prin «zona liberă», la adăpostul ideilor politice. Trei dintre aceștia, arestați în ultimele săptămâni, au declarat că s-au aflat mai mult timp printre manifestanți, Florentin Gabriel Chițu de 16 ani, fugit din școala ajutătoare de la Craiova, fără ocupație, pătrunde prin spargere în Expres-ul de pe str. Cavafii Vechi, sector 3, de unde sustrage 21.000 de lei. Ionel Nicușor, de 20 de ani, din comuna Vidra, S.A.I, fără ocupație și cu antecedente penale, după ce consumă băuturi alcoolice și participă la miting, pleacă pe str. Gabroveni, sparge geamul magazinului «Blănărie», pătrunde înăuntru, fură 2.700 lei, dar e prins în flagrant de o patrulă a Secției 10 Poliție. După arestare declară că a comis mai multe spargeri. Dan Reno Alexandrescu din București, de 22 de ani, sparge autoturismul 7—B—3666 parcat pe calea Victoriei din care sustrage hainele și actele găsite. Mărturisește că este autorul a încă 10 spargeri de autoturisme.

În ziua de 4 iunie 1990, trei cetățenii depun plângere la aceeași circă de poliție în legătură cu atacarea și lovirea lor în și în afara «zonei libere». Gheorghe Anton declară că a fost lovit și insultat de un grup de manifestanți fiindcă «nu a fost de aceeași părere cu ei». Un lucru asemănător i se întâmplă lui Dumitru Vînătoru, muncitor la I.M.G.B., care trece prin Piață și comite imprudența de a nu subscrie la ideile de acolo. Liviu Dimache, ofițer M.Ap.N., este acostat lângă gura de metrou de un individ care îi cere bani. Cum nu se conformează, este imobilizat de prietenii celui dintâi, lovit și obligat să le dea banii pe care-i avea asupra sa – 800 de lei. După aceasta i se dă drumul sub escorta a alți doi indivizi care-l amenință că-l înjunghie dacă nu se depărtează mai repede.

Alte date interesante aflăm de la Circa de Poliție nr. 1. Din cele 25 de spargeri și furturi din automobile săvârșite în ultimele săptămâni, aproape toate sunt comise în imediata apropiere a perimetrului rezervat manifestației. Lada Y—8338—MB, parca în fața hotelului Majestic, este spart și despovărat de un casetofon. În noaptea imediat următoare îi vine rândul automobilul BMW nr. 2—B—4095, parcat în curtea blocului «Dunărea». În ritmul accelerat de 2-3 cazuri pe zi, alte automobile sunt sparte și prădate, iar lucrătorii poliției se văd puși în imposibilitatea de a-i căuta pe făptași unde trebuie.

Dar în zonă se petrec și alte fapte interesante. Un furt, cel puțin ciudat, s-a produs în noaptea de 6 spre 7 iunie la magazinul «Alimentara», de pe bd. N. Bălcescu. Hoții s-au mulțumit doar cu 700 de lei aflați la îndemână, fără a-i interesa seifurile și alte sertare, dar s-au încărcat cu 42 de kg de salam și 10 kg de pastramă, din care probabil că mai consumă bucuroși. În noaptea de 3 spre 4 mai manifestanții au sustras, după declarațiile martorilor, ambalajele din spatele cofetăriei «Dunărea», în valoare de 8.500 de lei, cu care au încins în piață focuri de tabără. Tot aici, la înghesuială, s-au comis mai multe furturi de buzunare, păgubașii reclamând inutil la poliție. Un proaspăt identificat autor de spargeri este Lică Valentin din București. Eliberat din penitenciar în ianuarie 1990, sparge câteva luni mai târziu Crama «Dealul Mare» din Calea Floreasca, de unde ia bani, cafea și băutură. Pe aceasta din urmă o consumă vesel la Universitate. Să mai adăugăm la toate acestea furtul de la Austrian Airlines, în valoare de peste un milion de lei, lovirea gravă înăuntrul baricadei a doi polițiști. În ziua de 3 iunie, nenumăratele fapte pe care, din lipsă de spațiu, nu le putem prezenta, nenumăratele cazuri nedeclarate la poliție și faptul că, spre a întregi turul de orizont, trebuia să ne deplasăm și la Circa de Poliție nr. 8 (lucru pe care nu l-am făcut) și obținem, astfel, o imagine aproape fidelă despre fenomenul infracțional din zona centrală a Bucureștiului.

Dacă viața politică a cunoscut după alegeri o surprinzătoare stare de acalmie, viața interlopă, nocturnă sau diurnă, e într-o continuă frământare, organizare, orientare spre eficiență. Polițiștii, huliți, disprețuiți ori apărați, puși să apere ordine de drept în stat, se află în netă inferioritate. Ei nu pot stăvili fenomenul atâta timp cât «comunitatea golanilor» îi ocrotește pe infractori. Aceștia se refugiază în «zona liberă» ca într-o catedrală, punându-se sub protecția «golanilor» ca sub cea a lui Dumnezeu. Dincolo de baricadă, polițiștii nu au mandat să pătrundă, iar apropierea lor de aceasta este periculoasă fizic. În aceste condiții, raidurile polițienești din perimetru se soldează cu o recoltă bogată de bișnițari și hoți de buzunare, însă acțiunea nu intimidează, după cum se poate constata, prolifica lume a celor care încalcă legea. Căci, după o oră, în locurile de unde au fost ridicați unii, apar alții la fel de întreprinzători și agresivi, însă infractorii periculoși dormitează printre manifestanți sau aiurea, visând lovituri grandioase, care să-i îmbogățească pe viață. Atâta timp cât manifestația din Piața Universității va dăinui, ea nu va înceta să favorizeze creșterea fenomenului infracțional în București. Și nu putem cânta șlagărul la modă din Golania «Don’t worry, be happy», atâta timp cât sub ochii noștri mizeria fizică și morală se lățește atingându-ne nu doar pe fiecare în parte, ci chiar imaginea globală pe care lumea și-o face despre noi din balconul Intercontinentalului.

R. CIOBANU”.

Sursa: „Azi”, 12 iunie 1990, p. 2.

[Alexandru Cîță]