„În fiecare seară, în Piața Universității, în «Piața Golanilor» devenită de notorietate mondială, se desfășoară o secvență solemnă, un ritual: se aprind torțe improvizate din ziare. Mai întâi răzlețe, apoi din ce în ce mai multe, luminează feeric fețele pline de speranțe ale unei mulțimi care mereu, de mai bine de o lună vine, revine, se reînnoiește, sperând!

Aceste torțe sunt expresia sufletelor, a spiritelor, a combustiei spirituale ce se consumă aici, în fiecare seară! Aceste torțe se transformă, încet, încet, într-un rug uriaș ce va să cuprindă suflarea întregii țări!

În vremurile imemoriale, în timpurile revolute ale istoriei, morții noștri nu erau petrecuți cu bocete, pe drumul fără de întoarcere, al neființei! Și azi, în aceste seri, aceste ceremonial aproape devenit mitic, reiterează obiceiul sacrul al cinstirii celor petrecuți din viață, în această piață. Nu este un ceremonial pesimist! El trezește speranțe în sufletele noastre! Rugul, care se întinde și incendiază: Timișoara, Clujul, Iașul, Constanța, ca în timpurile de grea cumpănă, fumegând pe culmile dealurilor și ale munților trezește și alertează întreaga suflare, tot neamul. Este pericol! Un pericol de moarte! Treziți-vă! Veniți cu noi! Aceste ruguri sunt și un avertisment dramatic, dar și o promisiune! Combustia uriașă, națională va transforma în scrum, răul din rădăcină și ne va purifica! Răul din noi se va cauteriza! Vor rămâne diamantele pure, curate, limpezi, scânteietoare, ale spiritelor nobile ale noastre, ale tuturor celor care ne trezim, ale națiunii întregi!

Comunismul, stalinismul, neocomunismul, brucanismul, gorbaciovismul, socialismul cu față umană sau cel al unui «nou experiment», fac eforturi disperate pentru a supraviețui, neavând nicio șansă istorică, cât de mică! Au început a fi aruncate la lada de gunoi, toate ismele emanațiilor putreziciunii orientului european, ale intelectualităților pretinse, veleitare, lipsite de orizonturi spirituale, toate aceste isme, cinice și meschine în prostia lor, în setea de putere nejustificată și de totalitarism!

Românii dețin o prioritate mondială; au respins comunismul în bloc, în 16-22 Decembrie 1989, pășind în [de fapt „spreˮ – pentru că anul 1990 era în continuare al deceniului 9, „în” ar fi fost valabil din anul 1990 – V. M.] ultimul deceniu al mileniului doi, cu aureola martirajului și eroismului pe chipul tineretului ei minunat, adulați de o lume întreagă; s-a petrecut un miracol!

Nu ne sperie falsul, minciuna, sperjurul, hoția, nici din 22 decembrie 1989, când s-au instituit ca o pretinsă emanație a revoluției, și nici din 20 mai 1990 când pretinde că s-au legitimat, luptând cu aceleași mijloace necinstite.

Atunci, în 16-22 decembrie am strigat: JOS COMUNISMUL!

Acum, începând din 22 aprilie, strigăm mereu și iar mereu, în fiecare zi, în fiecare seară, iar în conștiințele noastre, în fiecare clipă, în fiecare oraș, apoi în fiecare sat, în fiecare om, în fiecare suflet:

JOS COMUNISMUL!

Și nu vom obosi așa cum cred unii! Vom striga mereu, iar și iar până când această iasmă rea se va speria și se va spulbera ca un fum rău mirositor, otrăvitor!

Dacă nu o vom face acum, atunci când?

Și facă nu noi, cine?

Dacă forțele răului, ale întunericului, ale minciunii, ale terorii, ale totalitarismului, ale crimei deghizate sau pe față, ale torționarilor și al celor care ne-au jugulat spiritul și ființa națiunii timp de 46 de ani, s-au constituit într-un «FRONT», ei bine:

Națiunea, noi, avem dreptul să luptăm pentru supraviețuire și să ne constituim într-o «ALIANȚĂ» care să cuprindă: noblețea, credința, speranța în mai bine, speranța în liberate, în valorile morale și spirituale, în cinste și candoare sufletească, în tinerețe și înnoire, într-un viitor adus în prezent și nu amânat mereu la calendele grecești, sau în promisiuni vagi, în cultură mondială și de ce nu cosmică, și nu, de tip «original», în spiritul de inițiativă și încredere în om și nu în scenarii și planuri aberante care deja ne-au dus țara de râpă, în oameni liberi și nu în sclavi-roboți, în domni și nu în tovarăși, în personalități și individualități și nu într-o masă informă, bună pentru a robi, a munci și a mânca, în demnitate și mândrie și nu în supușenie și neantizare!

Arh. C. Borco”.

Sursa: „Dreptatea”, 25 mai 1990, p. 4.

[Vlad Mihăilă]