„Dl. gen. mr. Penciuc, cel care asigurat protecția guvernului, împreună cu trupele militare și grupele de muncitori, de mineri în primul rând, de teroarea bandelor dezlănțuite, îmi arată o parte din «recuzita» celor care demonstrau «pașnic», așa cum susțin cu nerușinare avocații lor, bine plătiți. O colecție înfricoșătoare de cuțite, bare de fier, țepușe, bidoane cu benzină și sticle incendiare, satâre și munceacuri (o armă cu lanț) și snopuri întregi de ciomege și bâte. Nu lipsesc nici un încărcător plin cu cartușe pentru pistol «Makarov». Da, așa demonstrau pașnic domniile lor. Cine sunt cei care au folosit aceste arme? Majoritatea, indivizi fără căpătâi, declasați, beți, o adunătură de haidamaci, de torționari dispuși la orice pentru câțiva dolari sau sute de lei. Dar și oameni care, la prima vedere, nu ar fi avut ce căuta acolo, cum ei înșiși par să-și dea seama. Popescu I. Ciprian din Ploiești este student în anul VI la medicină. A fost găsit cu buzunarele pline de carnete de amenzi, sustrase din clădirea poliției asediate. «Luau și alții», s-a scuzat el. Într-adevăr, au luat. Și arme, și cartușe, și uniforme. Apoi astfel garnisiți s-au îndreptat spre Guvern, spre Televiziune, spre celelalte puncte care demonstrează clar că voiau să pună mâna pe putere. Alecu N. Ion, unul din conducătorii acestora, avea un gigafon. În servietă purta mai multe buletine de vot (?), un scurt istoric al P.N.L și alte materiale de propagandă pentru același partid. Am putea continua cu asemenea portrete de «revoluționari». Sunt cu sutele, prinși și dezarmați de mineri, de poliție și de populație. În încăperea unde erau aduși temporar, venise din proprie inițiativă o țigancă ce părea drogată, ca să-i «elibereze». Blestema cât o ținea gura și urla la toți cei de față că este «trimisa» lui Dumnezeu să-l dea jos pe Iliescu și să fie ea președinta țării

Ion Marinˮ.

Sursa: „Adevărul”, 15 iunie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]