„Din Piața Universității ieri, la ora 12, a pornit un marș de protest până la sediul P.N.Ț.-c.d. Capetele de acuzare: desființarea secției de tineret din Capitală a partidului, măsură care a nemulțumit profund un tineret din start marginalizat de acest partid; prezența masivă a foștilor securiști, activiști nomenclaturiști și chiar a legionarilor în rândul partidului, unii având funcții de răspundere; setea de putere a liderilor partidului, care-i mână dintr-un compromis în altul…De dincolo de gard – căci mai întâi «am discutat», ore în șir, printre zăbrele, la gard, ca chivuțele, și abia mai târziu reprezentanții pieței, în frunte cu Dumitru Dincă, au avut onoarea unei discuții cu conducerea  P.N.Ț.-c.d. – cei veniți din piață au fost pe rând: 1) etichetați ca legionari: «Voi, nu noi» au fost replici (și s-au rostit nume, și s-a arătat cu degetul); 2) amenințați cu poliția; 3) rugați să lase «să se spele rufele în familie» etc. «Noi v-am votat și voi ne-ați înșelat!» au scandat «oaspeții».

Ca și cum atmosfera nu era destul de încărcată (sau poate tocmai de aceea!), la doi pași de noi, o încăierare sângeroasă despre care încă nu avem certitudinea că n-a costat o viață de om (vom reveni cu amănunte – n.a.) umple vidul creat, pentru moment, prin plecarea domnului Dincă la discuția cu domnul Coposu (când am revenit de la poliție discuția continua). Între timp, în Piața Universității spiritele s-au încins și mai și. Au apărut voci care-l acuză pe Dincă de trădare. De amestec în treburile unui partid din care nu face parte. De câte și mai câte. Unii dintre cei care îi acuză vorbeau de el ca de un trimis al lui Dumnezeu, până mai ieri, când în piață se cânta, la unison, același refren cu mai veche rezonanță «Ori învingem, ori murim!».

În jurul orei 18, același Dumitru Dincă huiduit de unii, privit cu înțelegere, dar oricum apostrofat de alții («N-ai avut aprobarea!» – Cui? Întreb eu) ruga să fie lăsat să se explice. Cert este că nașu nu și-a luat de tot mâna de pe «zona liberă de neocomunism». Și-a retras doar finanțele (?!). Dar cum rămâne cu cei ce au luat în serios parodia, jocul de-a democrația care, să fim drepți,  a priit la un moment dat unora și le-a dat multă apă la moară? Reporterul, prezent ieri în vâltoarea de întâmplări ce au gravitat în jurul pieței, va reveni cu amănunte.

Anica FLORESCU”.

Sursa: „Adevărul”, 7 iunie 1990, p. 1, 3.

[Vlad Mihăilă]