„După noaptea de vodevil a armatelor din jurul clădiri Ministerului de Interne, a sosit și dimineață cenușie de 14 iunie 1990. Spre ziuă, armata aduseseră în acest dispozitiv, tanc lângă tanc, iar cordoanele de militari erau înarmate până în dinți. Erau și coloane de militari în uniforme albastre, neînarmați (așa cum au fost și în noaptea asediului) erau obosiți, stresați, înspăimântați. Cei în haine civile erau ofițeri de poliție. Ofițerii din zonă însă, de la locotenent până la general, circulau printre militari cu instrucțiuni precise, cu ordine precise, cu intenții precise.

Tot cu intenții precise, m-am strecurat și eu în zonă. Să scriu un reportaj, mai cu seamă că știam precis că nici un ziarist sau fotoreporter, nici măcar de la ziarele militare nu au acces în zonă. De ce? Am înțeles mult mai târziu, aproape de orele 13.00, când de fapt am fost arestată. Se știa oare că asupra clădirii Ministerului de Interne se va trage în această dimineață dacă n-au avut acces ziariștii? Că așa s-a întâmplat o dovedesc faptele, iar cât privește clădirea Ministerului de Interne, nici Televiziunea Română și nici alte publicații n-au prezentat imagini din ziua de 14 iunie 1990. Clădirea era asediată. Prea multă forță militară pentru ruine. De ce n-au intervenit când asupra acesteia acționau forțe pentru distrugere.

În jurul orei 9, un elicopter survola la mică altitudine, elicea antrenând un curent de aer care răscolea praful amestecat cu scrum, hârtii, apleca crengile copacilor din jur într-o scenă de pustiu, dezolare, multiplica dezastrul. Peste tot armată. De ce atâta armată în jurul acestei clădiri? Și deodată începe să se tragă. Se trage din dreapta înspre Ministerul de Interne. Panică. Militarii din cordoane părăsesc locurile, la fel cordoanele de militari în albastru: cu ei fug în dezordine ofițeri și civili. Se adăpostește fiecare pe unde poate. Se trage din dreapta înspre minister. Elicopterul survolează și sunt sigură că filmează, dar din elicopter imortalizezi pe peliculă fuga oamenilor nu și locul de unde se trage.

Au apărut uniforme albastre. Câțiva mineri și mai mulți civili, după haine, muncitori. Au desfășurat o scară pe clădirea de unde se trăgea. Au urcat pe rând. I-au dezarmat și, prin fața noastră, i-au condus în duba care aștepta în fața intrării Ministerului de Interne. Cineva a filmat scena ca dovadă pentru instanță. Eu cu militarii de lângă tancul acela am notat filmul pentru reportajul meu de mai târziu.

Oare dacă cei care trăgeau ar fi omorât militari sau ofițeri de la armată cum s-ar fi ripostat? Era o diversiune ca la Sibiu?”

Sursa: „Zig-zag”, 26-30 iunie 1990, p. 4.

[Alexandru Cîță]