„ÎNTRE 12 și 12.30 în Piața Universității a fost o oarecare liniște așa că m-am deplasat prin fața P.N.L. Acolo, un bătrân – în al cărui ochi se puteau lesne citi anunțuri gen «pierdut libidoul, aducătoarelor bună recompensă» – se erijează în mare specialist: «Spuneți-mi, domnișoarelor, cum poate fi aruncat de aici, de pe trotuar, tocmai la etajul doi prin două rânduri de geam? Nu-i așa că asta-i mâna securității?» Și face cu ochiul uneia dintre fete. Părăsesc grupul și mă întorc la punctul meu fix – semaforul de la intersecția străzii Batiștei cu bulevardul.

ORA 13. Am picat la țanc. Zece-cincisprezece tineri au oprit Dacia neagră 1 D 6223 și-l dau jos pe omul de la volan. Se scandează «Asasinii» și «Jos Iliescu». De pe terasa de la INTER se filmează. Alte 6-7 echipe TV pătrund în Piață. Circulația e deviată pe Batiștei. Dinspre Universitate apar câteva mașini. Înseamnă că pe dincolo se mai poate trece. Pentru puțin timp. Grupurile masate în fața restaurantului «Pescarul» dau fuga, într-acolo, să întărească intersecția.

13.10. Femeile și bărbații de la Domeniul public sapă și mărunțesc pământul de sub fostele corturi. Inginera care-i conduce e supărată: «Ăștia n-au de gând să plece acasă?» și arată cu mâinile spre persoanele care blochează intrările în piață. Se pară că «paznicii» nu sunt prea fermi, pentru că se dau la o parte în fața unui autobuz (34 B 1489). La 13.25 o femeie în rochie albă și cu cordon roșu depune un buchet de flori la troiță. Un motociclist pedestru (cască portocalie, haină de piele) o vede și comentează cu cei de pe trotuar: «Am ajuns să ne certăm între noi ca să trăiască ei bine!». «Care ei?». Nu răspunde nimeni.

13.30. Un autocamion Carpați albastru străbate piața în viteză. Deasupra, pe capotă, câțiva strigă continuu: «Jos F.S.N.». Cameramanii se înghesuie să-i prindă în obiective. Apoi din nou liniște. 13.55. În intersecția de la Batiște se întinde o sfoară și sunt aduse garduri metalice de la restaurantele din jur. Intrarea în piață este acum blocată. Grupuri de oameni pe margine. Singur, în mijlocul pieții, un bătrân își plimbă un cățel negru. 14.10. Sfoara este ridicată, grilajele îndepărtate și se face loc de trecere la două automobile ale crucii roșii germane. Baricada este refăcută imediat. 14.12. Un țigan aduce un snop de lumânări, le împarte unor copii pe care-i așază în fața sforii. Lumânările sunt aprinse de un ins slinos în blugi, cu o jachetă pe al cărei spate se lăbărțează sigla ACDC: Opinie de trecători: «Mai bine desființau poliția și plăteau minerii».

14.20. Un autobuz cu militari dă colțul la Batiște. Sunt fluierați. Opinie: «Nu mai scăpăm de escrocii ăștia de pierde-vară?» Bățul care ține sfoara baricadei se clatină. Sunt aduse cărămizi roșii. 14.25. Se zărește un camion cu polițiști în dreptul gardului ambasadei S.U.A. Baricada fluieră. O opinie: «Am avut alegeri, avem deputați, ce vor nespălații ăștia? De ce nu vine poliția? Ia uită-te la alea, țigarea-n gură, lumânarea-n mână».

14.30. Un camion al armatei străbate piața. De sub prelată trei soldați fac spre demonstranți semnul V. Baricada vie răspunde cu: «Iliescu-n mână/Să avem lumină!» 14.40. Câțiva cu fețe de foști bișnițari încing o horă și cântă: «Noi de-aicea nu plecăm…» Se dau totuși la o parte ca să poată trece Renault-ul 8 B 9691. Prin piață trec din ce în ce mai mulți oameni. Replică: «Dă-i în cruce mamii lor, ăștia n-au ce face…» Au ce, e ora 15.15 și huiduie o mașină de la serviciul de circulație al Poliției (7 B 5923). La fel și pe ocupanții Daciei negre cu numărul A 513. Ca și pe cei doi polițiști motocicliști. Nimeni nu intervine, nimeni nu se leagă de baricadă. Se circulă înfiorător de greu, mașinile sunt obligate din nou să ocolească Intercontinentalul. Nu intervine nici un polițist. În zonă nu există nici unul. Aud: «De-ar veni minerii să vadă». «Lasă că nu mai apucă. Societatea Timișoara a promis că le aruncă trenurile în aer dacă mai îndrăznesc să plece spre București». Discuția de lângă semafor se amplifică. Grupul se mărește. Acum sunt 30-40 de oameni. Sub pantofii lor, cu litere mari, albastre, scrie UNITATE. O calcă în picioare. E 16.00 și schimbul meu trebuie să vină. Plec să-l caut.

Mircea Buneaˮ.

Sursa: „Adevărul”, 19 iunie 1990, p. 1, 3.

[Vlad Mihăilă]