Născut în satul Pavăț, comuna Tâmna, din județul Mehedinți, Gheorghe Enescu a urmat studiile liceale la București, iar în anul 1952 a fost admis la Facultatea de Filosofie. În anul 1962 a susținut teza de doctorat la Moscova cu titlul Problema adevărului în logica formală.

La un an distanță a început să predea la Facultatea de Filosofie a Universității din București  cursul de teoria sistemelor logice, primul curs de metalogică (a se vedea definiția în paragrafele următoare) din istoria învățământului filosofic românesc.

Gheorghe Enescu a publicat mai multe cărți în domeniul logicii: Introducere în logica matematică (1965), Logică şi adevăr (1967) şi Logica simbolică (1971). Prin aceste cărți a încercat să răspundă unor necesități ale momentului în societate.

În prefața la Introducere în logica matematică, Gheorghe Enescu puncta importanța definițiilor și regulilor:

„Trebuie să se aibă în vedere că esențialul în multe cazuri îl formează definițiile și regulile. Rezolvarea anumitor probleme se face pe baza definițiilor și regulilor. Adesea a rezolva o problemă înseamnă aici a construi o formulă cu anumite proprietăți pornind de la alte formule. Problema se consideră rezolvată atunci când am îndeplinit condițiile prescrise de definiție și am epuizat aplicarea sistemului de reguli necesare rezolvării” (p. 5).

Ulterior a realizat în colaborare cu alți colegi, culegeri de texte ale unor filosofi străini în scopul de a le populariza meritele științifice pe plan autohton (Logică şi filozofie – 1966 și Logica Ştiinţei – 1970). În același sens, a inițiat și mai multe traduceri (de exemplu din Carnap și Novicov), dar și realizarea unui important instrument de lucru (Dicționarul de logică – 1985), desigur, pe lângă multe studii de specialitate. În ultima parte a carierei, Enescu a publicat Teoria sistemelor logice. Metalogica (1976), carte premiată de Academia Română, dar și Tratat de logică (1997).

În Teoria sistemelor logice, lucrare bazată pe cursul omonim predat la Universitatea din București începând cu anul universitar 1963/1964, definea metalogica drept „acel fond de idei și metode care constituie esențialul în revluția care s-a produs începând cu prima jumătate a secolului XIX în logică și fundamentele matematicii. Studiul ei presupune că cititorul a parcurs deja, fie și în mod sumar, un curs de logică matematică, dar există și părți care pot fi citite oarecum separat” (p. 5). Mai târziu, în Dicționarul de logică, Enescu definea metalogica astfel: „teorie a sistemelor logice, altfel spus, metateorie a teoriilor logice. Studiază teoriile logice din punctul de vedere al conținutului, formei, problemelor, metodelor, limbajului și supozițiilor filosofice” (p. 214).

După căderea regimului comunist, profesorul Iancu Filipescu amintește faptul că Enescu a fost dat afară din Facultatea de Filozofie în anul 1990, pe motiv că preda „logică sovietică”, argument considerat de Septimiu Chelcea un simplu pretext, construit pe principiul „Scoală-te tu, să mă aşez eu”. Cel mai probabil, în primii ani după 1989, pe lângă asanarea necesară în cadrul Universității din București, în toate sferele ei, au fost luate și măsuri cel puțin discutabile, iar cercetările viitoare ne vor edifica mai mult. Lucrările lui Gheorghe Enescu rămân importante în filosofia și logica românească, precum importanți sunt și urmașii săi de la catedră sau din alte paliere ale societății.

***

Pentru că tot aminteam de noi surse utile în cercetarea istorică a profesorului Gheorghe Enescu, pentru final am păstrat câteva scurte pasaje din jurnalul său intim (peste 50 de caiete studențești din jurnalul intim, cu însemnări zilnice), descoperit și făcut cunoscut în „Revista de filosofie” de către domnul profesor Iancu Lucica (a se vedea și bibliografia).

1. „S-a golănit!”

Ţin şi acum minte şocul pe care l-am suferit la trecerea de la sat la oraş. În 1947 am trecut de la Gimnaziul Unic din Fântâna Domnească la Liceul „Aurel Vlaicu” din Bucureşti. Din elev premiant am ajuns, cu tot efortul depus, la jumătatea clasei. Dacă pentru cei de la oraş, limbajul primelor clase nu este altceva decât o aprofundare a „limbajului de pe stradă”, pentru cei de la sat totul este necunoscut. Oraşul te informează prin toate simţurile la fiecare pas pe care-l faci. Lumea aceasta a oraşului, care acţiona din toate părţile asupra tuturor simţurilor, mă ameţea şi mă dezorienta.

A preveni „şocul” este o sarcină importantă a psihologilor noştri. Părinţii de la ţară nu înţeleg nimic din toate acestea şi sunt surprinşi şi abătuţi. Ei judecă simplu: „s-a golănit!” punând toată vina pe copil, ca şi cum această fiinţă plăpândă şi neexperimentată ar putea ţine piept uriaşei şi ipocritei lumi care-l înconjoară. Abia mai târziu tânărul „îşi revine”. El îşi dovedeşte atunci superioritatea. Atunci orăşenii nu mai înţeleg nimic: „cum a ajuns ăsta om de ştiinţă? Doar era un mediocru în liceu?”. Şocul este provocat prin trecerea de la un nivel de experienţă la altul mai înalt (p. 239, 240).

2. Un om înseamnă o experienţă

Pentru alţii nu înseamnă nimic, pentru mine, însă, fiecare om (cu fizionomia, atitudinea, vorbele aruncate, acţiunile lui) constituie o parte indispensabilă a fiinţei mele. Morţi sau vii ei acţionează în conştientul şi subconştientul meu. „Pentru ei”, unii au dispărut, „pentru mine” ei există atâta vreme cât voi exista şi eu.

Orice lucru dispărut trăieşte în lucrurile cu care a venit în contact. Cu cât relaţiile noastre sunt mai bogate, cu atât existenţa noastră este mai intensă şi mai de durată. Dar relaţii bogate se pot stabili în diverse chipuri. Opera este chipul cel mai durabil. Atât cât am făcut, atât vom dura. A trăi mult în conştiinţa altora, iată idealul infinit.

Descriind oamenii din satul meu îi fac să trăiască acum „pentru mine”, mâine poate pentru alţii. Un om înseamnă o experienţă. A descrie oamenii care stau la temelia propriei mele experienţe înseamnă a descrie părţi din această experienţă. Creierul nostru este o lume a fantomelor. Amintirile = universul fantomelor din creier (p. 238, 239).

3. La centenarul Universităţii din București

La centenarul Universităţii l-am văzut pe Gheorghiu-Dej în prezidiu. Părea foarte modest. Alături stătea Leonte Răutu. Dej se apleca din când în când să-i spună ceva. Colegul meu de alături, I. S. zice: „ia uite puşlamaua, aşteaptă să se plece şeful spre el”. L. R asculta cu superioritate. Se ştie un „stâlp”. Evreii au avantajul de-a gândi lucid, ei nu-şi fac iluzii; au simţul valorii. Tocmai de aceea se menţine L. R. El face jocul lui Dej, dar mută şi propriile sale piesele. Desigur, şi Dej îşi are calculele sale. Astă vară stăteam pe bancă cu Vera pe Aleea Aviatorilor. Era aproape seara. Observăm că vine Dej însoţit de Drăghici şi Apostol. Ne ridicăm în picioare şi spunem „Bună seara”. Dej ne răspunde. Ce m-a surprins era că nici în faţă, nici în spate nu am văzut vreo urmă de supraveghetor. Era după declaraţia din aprilie (p. 242).

Bibliografie

Chelcea, Septimiu, MĂRTURII ȘI MĂRTURISIRI (III) Iancu Filipescu în dialog cu Septimiu Chelcea, https://www.romaniasociala.ro/marturii-si-marturisiri-iii-iancu-filipescu-in-dialog-cu-septimiu-chelcea/, accesat la 08.12.2021.

Enescu, Gheorghe, Introducere în logica matematică, București, 1965.

Enescu, Gheorghe, Teoria sistemelor logice. Metalogica, București, 1976.

Enescu, Gheorghe, Dicționar de logică, București, 1985.

Enescu, Gheorghe, Tratat de logică, București, 1997.

Enescu, Gheorghe, Jurnal intim. Caietele 1 și 2 (1962-1965). Fragment, Iancu Lucica (ed.) „Revista de Filosofie”, tom LXIV, nr. 6/2017, p. 235-258.

Lucica, Iancu, In memoriam. Prof. univ. dr. Gheorghe Enescu, „Romanian Journal of Information Technology and Automatic Control”, vol. 28, nr. 3/2018, pp. 7-16.

Lucica, Iancu, Comemorare. Gheorghe Enescu (1932-1997), „Revista de Filosofie”, tom LXIV, nr. 6/2017, pp. 215-233.