Interviu cu domnul prof. univ. dr. Cristian Tălângă, cadru didactic la Facultatea de Geografie, Departamentul Geografie Umană și Economică și membru fondator al Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale.

Cu multe mulțumiri pentru domnul profesor Cristian Tălângă pentru amabilitatea pe care ne-a arătat-o în oferirea acestui interviu, vă invităm să descoperim împreună motivele pentru a studia Geografia, despre studenție și repartizarea la locul de muncă înainte de 1989, despre oportunitățile anilor 1990 și principalele realizări în activitatea profesională.

Despre studenție

Valentin Maier: În ce an ați intrat la facultate și ce v-a determinat să alegeți disciplina Geografie?

Cristian Tălângă: Am susținut examenul de admitere la Facultatea de Geologie-Geografie, secția Geografie, (Universitatea din București) în anul 1974. Au fost 50 locuri și 500 de candidați. De fapt, am început cursurile în anul următor (1975), dat fiind faptul că după ce am fost admis am îndeplinit serviciul militar obligatoriu (9 luni). În anii de liceu am oscilat între Istorie și Geografie, dar până la urmă am ales Geografia pentru interesul acordat interacțiunii dintre societate și mediul natural, pentru deschiderea oferită în interpretarea legăturilor dintre fenomene de la nivel local, regional și planetar.

A mai fost un motiv pentru care nu am ales Istoria. La Facultatea de Istorie, înainte de susținerea examenului de admitere, se cerea o adeverință de la organele de partid prin care se certifica că studentul provine dintr-o familie cu origine „sănătoasă”. Asta era ceva mai dificil de realizat, dat fiind faptul că tatăl meu (tipograf de meserie) a fost membru al Partidului Social Democrat (aripa Constantin Titel Petrescu, formațiune care s-a opus fuziunii cu comuniștii – evident în perioada interbelică), iar unul din frații tatălui meu a fost membru al Partidului Național Liberal și o perioadă Președintele Asociației Funcționarilor Inferiori din Poșta Română.

VM: Care au fost profesorii care v-au influențat cel mai mult în perioada studenției și cum anume?

Cristian Tălângă: În perioada respectivă Geografia dispunea de un corp profesoral de excepție, cu o bună pregătire de specialitate, dar și pedagogică. Este foarte greu să amintesc profesorii care m-au influențat, ulterior fiind onorat să trec de la statutul de student la cel de coleg. Amintesc aici profesorii Grigore Posea, Maria Pătroescu, Ion Marin, Ion Nicolae, Emil Vespremeanu, Mihai Geanana, iar dintre cei care au trecut în Eternitate: Valeria Velcea, Alexandru Roșu, Ion D. Ilie, Valer Trufaș, Traian Naum, Vasile Cucu, Mihai Ielenicz, Nicolae Caloianu, Gheorghe Dragu, Ioan Popovici, Lucreția Mănescu. Pregătirea în cadrul facultății a inclus și discipline psiho-pedagogice (Prof. Tinca Crețu și Prof. E. Bărbulescu), și două discipline care deși erau impuse de sistem (Filozofie marxistă și Istoria Partidului Comunist Român și a mișcării democratice și revoluționare din România) profesorii de excepție pe care i-am avut au predat altceva (Filozofie – Prof. Octav Băncilă, unul din fii pictorului Octav Băncilă; Istoria interbelică a României așa cum nu era prezentată în manuale – Prof. Ioan Scurtu). Trebuie să adaug cursurile de geologie ale profesorilor Ioana Pană, Vasile Mutihac sau Ioana Mareș.

VM: Cum vă pregăteați în sesiunea de examene? (care erau formulele dumneavoastră de reușită, accesul la bibliotecă era facil, aveați deja mai multe cărți în domeniu, anticariatele erau o sursă viabilă de cărți, cursurile și practica studențească erau suficiente).

Cristian Tălângă: Nu cred că trebuie neapărat să fie o formulă de succes. Faptul că majoritatea disciplinelor din planul de învățământ aveau alocate ore de lucrări practice  erai obligat să realizezi temele și evident era nevoie de o documentare permanentă. Accesul la bibliotecă era deosebit de facil. Existau cursuri tipărite sau multiplicate (litografiate) într-un număr suficient. Trebuie să amintim că în total facultatea avea 200 de studenți la Geografie. Practica de specialitate oferea studenților cunoașterea în detaliu a mediului geografic și posibilitatea de a pune în aplicare cele învățate la orele de curs. Perioadele de practică cuprindeau o practică staționară (câte o lună de zile, în anul I la Stațiunea de cercetări de la Orșova și în anul II la Baia Mare) și perioade de practică itinerantă (o săptămână: Delta Dunării și Litoralul Mării Negre în anul I, Transilvania în anul II, Moldova și Bucovina în anul III și Oltenia de Nord-Banat în anul IV).

Viața de cămin și autogospodărirea

VM: Viața de cămin și autogospodărirea (nu știu exact dacă ați stat la cămin în perioada studenției, dar dacă nu, vă rog să detaliați ce știți despre acest subiect sau cum se desfășura o zi de student în acea perioadă)

Cristian Tălângă:  Nu am locuit în cămin, dat fiind faptul că sunt bucureștean. Din ceea ce știu de la colegii mei studenții erau cazați în cămine începând chiar cu anul I. În primii ani de facultate numărul studenților cazați într-o cameră era de 4-6, ulterior în anii III și IV studenții beneficiau, în limita condițiilor, de o reducere a numărului de persoane cazate într-o cameră (2-3). Căminele studențești ale Universității era situate în Grozăvești, Panduri și 6 Martie (așa se numea actualul Bulevard Mihail Kogălniceanu – este vorba de complexul de cazare care există și astăzi în curtea Palatului Facultății de Drept). Căminele erau organizate separat pentru studenți și studente, iar studenții străini dispuneau de condiții mult mai bune, dat fiind faptul că o parte dintre aceștia plăteau cazarea. În medie cam 60-70 % dintre studenți locuiau în cămine. Sigur că erau și alte posibilități de cazare (la rude sau închirierea unor apartamente), dar cazarea la cămin era mult mai avantajoasă, mai ales pentru cei care proveneau din familii cu venituri modeste. Bursele acopereau plata cazării, o cartelă pentru servirea mesei la cantinele studențești, pentru o lună de zile și plata abonamentului la transportul public. În perioada cât am fost student (1975-1979) existau 2 categorii de burse (categoria a II-a = 800 lei/lună, acordată studenților cu medii anuale de cuprinse între 8 și 9,50; categoria I-a = 900 lei /lună pentru cei cu medii de peste 9,50, dar numai pentru studenții care proveneau din familii unde venitul total era sub 4000 lei/lună). Exista și un număr limitat de burse (bursa republicană = 1200 lei/lună) pentru rezultate excepționale. Deci dacă aveai bursă nu prea îți puteai permite să încalci regulamentele și nici să absentezi nemotivat de la cursuri. Modalitatea cea mai frecventă de troc era vânzarea cartelei de masă.

 

Ultimul an de studiu și examenul de stat

VM: Cum se desfășura ultimul an de studiu?

Cristian Tălângă: Ultimul an (anul IV) nu se deosebea prea mult față de ceilalți ani. Evident că se punea accent pe finalizarea lucrării de licență.

VM: Cum se alegea conducătorul de lucrare de „licență”?

Cristian Tălângă: Dat fiind faptul că numărul studenților era redus, aveam posibilitatea de a discuta cu profesorii despre tema lucrării. Tema și evident conducătorul temei se stabileau, de comun acord,  în semestrul II al anului III, urmând ca la sfârșitul anul III studentul să efectueze o practică de documentare pe teren. În funcție de temă studenții erau însoțiți și de profesorii-îndrumători.

VM: Existau liste cu subiecte care puteau fi tratate? Au fost și lucrări la limita cenzurii?

Cristian Tălângă: Existau și liste orientative cu teme. Temele care erau la limita cenzurii se refereau la studii privind populația (procesul de depopulare a satelor), evoluția și repartiția geografică a activităților economice, impactul negativ al activităților economice asupra mediului sau calitatea vieții.

VM: Care a fost drumul pe care l-ați urmat în alegerea temei dumneavoastră?

Cristian Tălângă: Lucrarea mea de licență a împletit cele două pasiuni geografia și istoria; totodată am încercat să realizez o lucrare dedicată orașului natal; titlul lucrării: Evoluția teritorială a orașului București (1459-1979).

VM: Care era procedura pentru a susține examenul de stat și cum se desfășura?

Cristian Tălângă: Examenul de stat (licență) a constat în susținerea publică, în fața Comisiei a lucrării  realizate.

VM: Care a fost momentul hotărâtor în privința alegerii drumului pe mai departe, ca absolvent al Facultății de Geografie? (v-ați dorit să ajungeți profesor, voiați să fiți cercetător).

Cristian Tălângă: La momentul respectiv cele mai multe locuri erau în învățământul gimnazial și liceal. Chiar mi-am dorit să fiu profesor pentru că întotdeauna mi-au plăcut copiii, dovadă cei 7 ani de zile cât am funcționat ca profesor (1979-1986) în învățământul preuniversitar.

Repartizarea la locul de muncă

VM: Un moment important ca proaspăt absolvent era repartizarea. Cum se desfășura repartizarea? (condiții, data desfășurării, care era procedura, cum se alegeau opțiunile disponibile).

Cristian Tălângă: Repartizarea a fost un proces transparent. Etapele au fost următoarele: 1. După finalizarea studiilor la avizierul facultății s-a publicat lista cu absolvenții în ordinea descrescătoare a mediilor – după media de absolvire = (media celor 4 ani de studii + nota de la examenul de licență) / 2; 2. Totodată s-a publicat și o listă (tot în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare) a tuturor absolvenților de geografie de la cele 3 universități: București, Iași și Cluj (în total 100 de absolvenți). 3. S-a publicat o listă cu posturilor vacante care puteau fi ocupate de absolvenți (ceva mai mult de 100). 4. La secretariatul facultății se depuneau cereri ale absolvenților în următoarele situații: se solicita repartiția în localități rurale sau urbane cu condiția ca solicitantul să dovedească că are domiciliul stabil în localitatea respectivă; pentru orașele mari se depuneau asemenea cereri, dar locurile acordate prioritar pentru cei cu domiciliu era în proporție de până la 60 %. 5. Repartiția se efectua prin teleconferință: Comisia de repartiție care valida ocuparea locurilor era la Ministerul Educației, iar în cele 3 centre universitare existau comisii și evident absolvenții. Tot ceea ce se discuta și se înregistra audio și se putea auzi de către toți participanții. 6. Ordinea prin care se intra la repartiție: șefii de promoție din cele 3 centre universitare; absolvenții cu domiciliul stabil în localități rurale și urbane (evident dacă erau mai multe solicitări se ținea cont de medie); absolvenți cu domiciliul stabil în orașele mari (în ordinea mediilor și în limita a maxim 60 % din numărul de locuri disponibile; de exemplu pentru București au fost 7 posturi și numai 4 au fost ocupate de cei cu domiciliul stabil în București); urmau la repartiție ceilalți absolvenți (în ordinea descrescătoare a mediilor); se impun câteva precizări: absolvenții care au avut anumite funcții în cadrul Asociației Studenților Comuniști din România (șef de an, șef de cămin etc.) primeau o bonificație de 50 de sutimi la media de absolvire ceea ce le permitea să conteste (o singură dată) alegerea unui post (de exemplu dacă un asemenea absolvent avea media 9,20 și dorea un anume post pe care îl solicita un absolvent cu 9,60 putea contesta ocuparea postului respectiv și i se atribuia în momentul în care îi venea rândul); dacă printre absolvenți erau soț și soție repartiția se realiza la media cea mai mare a unuia dintre cei doi soți.

VM: Depinde de locul de muncă, dar când trebuia să vă prezentați la locul unde ați fost repartizat?

Cristian Tălângă: De regulă trebuia să prezinți documentul de repartiție la data de 1 septembrie.

VM: Puteați să nu vă prezentați acolo? Ce opțiuni erau în acest caz? Se putea și schimba locul de repartizare?

Cristian Tălângă: În cazul în care nu te prezentai la locul repartizat erai pasibil de returnarea bursei pe cei 4 ani de studii (dacă a existat) și plata studiilor. Era o singură opțiune, care se practica mai ales în mediul rural sau acolo unde existau diverse interese personale: negația. Documentul se elibera de Inspectoratul Școlar și certifica că locul atribuit este ocupat (de regulă de persoane necalificate, dar cu domiciliul în localitatea respectivă sau de cei care aveau ”sfânta pilă”).

VM: Unde ați fost repartizat? Cum s-a desfășurat prima zi când ați mers la locul de repartizare?

Cristian Tălângă: Am fost repartizat ca profesor stagiar la Școala gimnazială nr.139 (astăzi Mircea Sântimbreanu) din București și unde am profesat în intervalul 1979-1986 timp în care am obținut titularizarea și gradul didactic II. M-am prezentat la post la data de 1 septembrie 1979 unde am fost primit cu colegialitate atât de cei mai tineri, cât și de cei cu experiență. De altfel școala a fost și este una dintre cele mai bune școli din București, funcționând neîntrerupt din anul 1946. Primul om pe care l-am întâlnit a fost o respectabilă doamnă învățător care mi-a spus: „Hai să trăiești băiețică, bine ai venit, Craiu mă numesc”. Școala nu poartă întâmplător numele Mircea Sântimbreanu, scriitorul fiind profesor al școlii timp de 4 ani prin anii 60.

VM: Care erau așteptările dumneavoastră? Care erau preconcepțiile celorlalți sau personale? A fost ceva șocant?

Cristian Tălângă: Nu pot să afirm că a fost ceva șocant, doar că o parte din cunoștințele psiho-pedagogice acumulate în facultate nu prea concordau cu realitatea. Eu am crezut că regăsesc școala pe care am lăsat-o în urma mea. Copii se schimbaseră, erau alte concepții, alte idei. Am primit dirigenție la o clasă de-a VI-a și norma didactică de 20 de ore pe săptămână. Mi s-a spus că erau clase bune, dar nu era chiar așa. Încet, încet m-am adaptat și am reușit să mă apropii de elevi. La început erau zile când ajungeam acasă și efectiv nu mai puteam să vorbesc.

 

VM: Care erau principalele activități profesionale desfășurate? Dar cel mai plăcut mod de a vă petrece timpul liber?

Cristian Tălângă: Principala activitate profesională era legată de pregătirea și desfășurarea orelor. Am predat la tot ciclul gimnazial de la clasa a V-a și până la clasa a VIII-a timp de cinci zile pe săptămână. Geografia era privilegiată deoarece ziua de sâmbătă era dedicată activităților de pregătire metodică și pentru organizarea de excursii școlare 1-2 zile cu elevii. Dincolo de răspunderea imensă pentru organizarea unei excursii aceasta era o modalitate plăcută și instructivă pentru petrecerea timpului liber.

Anul 1990 și activitatea profesională

VM: Puteți să ne descrieți situația Universității din București în anul 1990? (din punct de vedere al dotărilor tehnice, al dificultății trecerii la planurile de învățământ moderne, al reluării activității de colaborare cu străinătatea, principalele probleme, dar și avantaje ale instituției).

Cristian Tălângă: În anul 1990 eram cercetător științific la Institutul de Geografie, care la vremea respectivă era integrat Universității din București, decanul Facultății de Biologie-Geologie-Geografie fiind și director al Institutului. Integrarea aceasta a fost benefică pentru că eram la curent cu ceea ce întâmpla în facultate. Sigur că s-au extins posibilitățile de colaborare cu specialiști din afara blocului comunist și treptat au sporit contractele și temele de cercetare legate de activitatea practică.

VM: Care sunt amintirile cele mai vii în memorie legate de anii 1989 și 1990? (despre situația generală a țării, noile oportunități profesionale, viața studențească și didactică).

Cristian Tălângă: De felul meu sunt om optimist și am sperat într-o viață mai bună. Din punct de vedere profesional au început să se deruleze programe și proiecte de cercetare cu caracter practic-aplicativ (chiar dacă unele dintre ele au fost parțial puse în aplicare). Trebuie să amintesc aici că s-au reorganizat studiile doctorale, iar doctoratul însemna o consacrare ca specialist de înaltă calificare într-un domeniu. Din anul 1992 am fost cooptat ca asistent (plata cu ora) ceea ce mi-a dat posibilitatea de a cunoaște viața studențească și cea didactică. A existat un entuziasm, dar și o naivitate a studenților și uneori democrația nu a fost bineînțeleasă.

VM: Prin deschiderea balconului Universității, în timpul Fenomenului Piața Universității din anul 1990, Facultatea de Geografie și Geologie a avut un rol important. Ce vă amintiți din acea perioadă? Se mai desfășurau cursurile? Cum s-au susținut examenele?

Cristian Tălângă: Am trăit atât momentele istorice din 1989 și cele din 1990, dat fiind faptul că Laboratorul de Geografie Umană al Institutului de Geografie se afla în clădirea Facultății de Geografie. Meritul deschiderii Balconului revine D-lui Profesor Emil Constantinescu și a celor din Alianța Civică (dacă nu greșesc). Ceea ce îmi amintesc foarte bine (în afara adevăratelor întâlniri de seară ale ”Golanilor”, la care am participat și recunosc nu în fiecare zi) a fost intervenția „minerilor”: am văzut cum a fost bătut profesorul Cezar Tabarcea, am văzut dezastrul produs în Laboratorul de Mineralogie al profesorului (academicianului) Theodor Neagu; pe treptele facultății care duc la etajele 3 și 4 era sânge, iar toate ușile de la cabinete și sălile de curs era sparte cu toporul și distruse în special mașini de scris și aparate fotografice.

 

Realizări și satisfacții profesionale

VM: Care au fost primele satisfacții în activitatea profesională?

Cristian Tălângă: Faptul că am reușit să profesez și să rămân aproape de Geografie (ca voluntar la Societatea de Geografie din România – unde am fost organizator de tabere pentru profesorii de geografie (1978,1979 și 1980) și apoi ca Secretar General de redacție la Revista Terra și Secretar General cu probleme editoriale al Societății de Geografie).

VM: Care sunt realizările profesionale de care sunteți cel mai mulțumit?

Cristian Tălângă: Într-o ordine cronologică: obținerea titlului de doctor în geografie (1999); titular la Facultatea de Geografie din anul 1998; obținerea titlului de profesor universitar  în anul 2006; obținerea dreptului de conducător de doctorat din 2007; publicarea a 140 de lucrări (cărți, capitole, articole) singur sau în colaborare; expert de specialitate (2007-2015) și expert permanent (din 2015) pe domeniul Geografie în cadrul Comisiei 1 (ARACIS); expert cu drept de semnătură în cadrul Registrului Urbaniștilor din România din 2010.

Și nu în ultimul rând satisfacția de a oferi studenților ceea ce știu atât în cadrul activităților didactice și al practicilor pe teren (din 1999 nu am lipsit decât o singură dată de la aplicațiile practice anuale și evident anul acesta din motivele cunoscute).