Ionescu-Mihăești Constantin L.

(1883-1962)

Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1906

Catedra de clinica II chirurgicală

Născut la Craiova.

„În amintirea Profesorului Ioan Cantacuzino

Omagiu pronunțat în ziua de 9 Februarie 1934 la Ședința comemorativă a Societății de Științe din București.

Profesorul Ioan Cantacuzino, marele nostru Profesor, a plecat dintre noi. În după amiaza zilei de Duminică 14 Ianuarie la ora 2 și jumătate, ne-a fost răpit, în chip brutal, de o boală scurtă și neașteptată.

Mi s’a cerut – dureroasă îndatorire pentru mine – să evoc în fața  Domniilor-Voastre pe Profesorul meu iubit, de care mai bine de treizeci de ani de viață comună m’au legat cu legături sufletești, pe care nimic nu le va putea distruge.

Cine a fost «Profesorul», ce a fost pentru cei din jurul său, ce a fost pentru Facultatea noastră de Medicină, ce a însemnat el pentru Școala românească, pentru țara în care se născuse și pe care o cinstea cu strălucita lui activitate, ce era chiar pentru cei pe cari numai capriciul întâmplării îi punea într’un contact trecător cu dânsul – căci nu era cu putință ca puternica lui făptură să nu lase urme în orișicine –, toate acestea vor fi spuse, de sigur, cândva, rând pe rând, odată ce se va mai fi liniștit durerea despărțirei.

Nu știu însă dacă cineva va fi în stare vreodată să ne spună tot ce a fost și tot ce a însemnat pentru contemporanii lui, această minunată alcătuire sufletească care revărsa cu generozitate în jurul ei bunătatea înțelegătoare și entuziasmul creator.

Astăzi îmi revine mie datoria de a încerca, în fața d-voastră, să arăt în ce măsură, prin dispariția lui, s’a făcut un gol în noi și în lume. Vreme îndelungată va trebui să treacă pentru ca o minte și o inimă atât de admirabil armonizate să mai poată apare printre oameni.

Îndrăznesc, cu sfială, să împlinesc această datorită sarcină și vă cer îngăduire pentru o încercare ce depășește prea mult puterile unui elev care s’a silit să-l înțeleagă și l-a iubit cu respectul adânc pe care un astfel de om i-l impune”.

Sursa: C. Ionescu-Mihăiești, În amintirea profesorului Ioan Cantacuzino, București, 1934, p. 13.