Azilul „Elena Doamna” a fost o instituție românească importantă. A fost înființată ca instituție de binefacere în anul 1862, iar din anul 1881 rolul său educativ a devenit din ce în ce mai important, modificări petrecute și sub aspectul instituției coordonatoare, Eforia Spitalelor Civile, respectiv Ministerul Instrucțiunii.

Eforia Spitalelor Civile administra spitalele și alte instituții în afara Azilului/Orfelinatului de fete „Elena Doamna”: Farmacia centrală, Laboratorul de chimie, Serviciul consultațiunilor gratuite, Muzeul de anatomie și Serviciul copiilor găsiți și asistați.

Un alt fapt important care a marcat evoluția acestei instituții a fost și faptul că a beneficiat de atenția celor mai importante personalități ale vremii. Astfel, Azilul „Elena Doamna” a luat ființă la inițiativa Elenei Cuza (sau Elena Doamna, după cum era cunoscută în epoca respectivă), nimeni alta decât soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a făcut posibilă Unirea Principatelor în anul 1859. Prin urmare, se înțelege că Elena Doamna a fost un catalizator important pentru ca Azilul să primească toată susținerea din partea personalităților vremii pentru edificarea și dezvoltarea ei în anii următori. Trebuie amintită și personalitatea Mitropolitului Nifon. Lui i se datorează o moștenire consistentă care a contribuit practic la realizarea instituției. Sufletul instituției nu l-a reprezentat doar Elena Cuza, ci și Carol Davila și soția lui, Ana Davila, în calitate de organizatori ai instituției. Accentuăm o dată în plus personalitatea lui Carol Davila, pentru că îi datorăm atât de multe instituții modernizatoare în România, iar Azilul „Elena Doamna” cu siguranță era unul dintre ele. Și pentru că am amintit alte personalități care au avut un rol important în edificarea și dezvoltarea instituției trebuie să exemplificăm cu nume precum: Vasile Alecsandri, Ioan Kalinderu sau Ioan Slavici. Lor li se adaugă și cadrele didactice care și-au desfășurat activitatea în instituție, și nu puține la număr, atât din țară, cât și din străinătate. Susținerea la nivel înalt s-a păstrat și după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, pentru că rolul Elenei Cuza i-a fost luat de către membrii Casei Regale, și aici în primul rând este de precizat numele Reginei Elisabeta.

În cadrul Azilului „Elena Doamna” o atenție specială a fost acordată fetelor, pentru că în secolul al XIX-lea părerea generală era că „multe din problemele societății ar putea fi înlăturate printr-o pregătire a fetelor pentru sarcina de soție și mumă”. Mai mult de atât, în atenția au fost nu simplele fete, ci copilele părăsite, orfane sau sărace, de unde denumirea de orfelinat și instituție de binefacere. Ceea ce pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea în România reprezenta mult din punct de vedere instituțional. De altfel a și fost o instituție care a primit recunoaștere internațională, prin premiile primite sau prin vizitele unor personalități importante.

Bineînțeles că sunt multe detalii care însoțesc istoria acestei instituții, dacă ne gândim de exemplu că la început instituția a adăpostit și fete și băieți sau faptul că ridicarea construcției în sine, de la punerea pietrei fundamentale la 28 iulie 1862 și ulterior, a necesitat mari eforturi financiare întinse pe mai mulți ani. În perioada interbelică a trecut printr-o reorganizare, iar după venirea la putere a regimului comunist, în clădirea sa a fost găzduit Institutul Pedagogic, ca instituție de învățământ superior de sine stătătoare și ulterior absorbită de Universitatea din București. Astăzi construcția este în reabilitare pentru a-i reda folosința educativă, la standarde de secol XXI sub administrarea Universității din București.

Pentru că ne aflăm în fața unui subiect complex, cu o istorie pe atât de bogată, pe atât de puțin cunoscută, ne vom opri în partea următoare a prezentării dedicate Azilului „Elena Doamna”, doar asupra câtorva aspecte.

În primul rând istoriografia despre Azilul „Elena Doamna” nu este bine cunoscută și cea cunoscută nu este satisfăcătoare sub aspectul informațiilor oferite, care reflectă însă și perioada când ele au fost scrise (secol XIX și perioada interbelică). Perioada post-1948 este aproape necunoscută în privința evoluției clădirii. La fel apreciem și stadiul în care se află identificarea surselor pentru îmbunătățirea cunoștințelor despre această instituție. Încercăm să inițiem repararea acestei situații, prin oferirea unor informații și surse noi.

De exemplu, despre Azilul „Elena Doamna” enumerăm lucrările:

♦ Ioan Slavici, Azilul Elena Doamna, în ***, Ioan Slavici. Opere, vol. XII: Scrieri pedagogice, text ales și stabilit de C. Mohanu, București, Editura Minerva, 1983, pp. 21-44 (de fapt lucrarea Ioan Slavici, Asilul „Elena Doamna”, Sibiu, Institutul Tipografic, 1884).

♦ Lucia Borș, Azilul Elena Doamna, în „Boabe de grâu”, mai 1932, pp. 147-165.

♦ Emilia Grecu, Azilul Elena Doamna și ajutorul domnesc dat orfanilor, București, Editura Casa Școalelor, 1944.

Utile sunt și:

♦ Al. G. Gălășescu, Eforia Spitalelor Civile din Bucuresci, Bucuresci, Tipografia G. A. Lăzăreanu, 1899.

♦ ***, Eforia Spitalelor Civile 1832-1932, București, Institutul de Arte Grafice, 1932.

Din punct de vedere al surselor arhivistice, nu există un fond al Azilului „Elena Doamna”. Următoarea privire de cercetător a fost ațintită către instituțiile sub care și-a desfășurat activitatea. Există două fonduri date în cercetare la SANIC pentru Eforia Spitalelor Civile (numere de inventar 1542 și 3430), fără să fie multe informații utile. Mult mai interesante ar trebui să fie documentele din fondurile Ministerului Instrucțiunii. Aici însă sunt sute de dosare de arhivă care trebuie cercetate și alese, de așteptat, doar acele câteva dosare care pot avea informații utile. O altă soluție ar putea fi fondurile personale ale celor care au interacționat cu Azilul „Elena Doamna”. Deocamdată, de exemplu, fondurile arhivistice ale Casei Regale nu s-au dovedit utile.

În afară de arhive, alte instituții importante pentru a afla noi informații despre Azilul „Elena Doamna” sunt bibliotecile, precum BAR și BCUB, deși în mare parte aici vom găsi literatura secundară, nu sursele primare. Am desfășurat o cercetare la BCUB, acolo unde au fost identificate și lucrările deja amintite și multe altele, pentru că întrebarea pe care ne-am pus-o este cum să ne îmbunătățim cunoștințele despre instituție în condițiile în care nu au fost prea multe lucrări publicate despre ea? Și atunci ne-am îndreptat atenția către culegerile de date statistice, dar am mers și pe firul referințelor bibliografice din lucrările amintite și nu ne-am oprit doar la atât, dar să le luăm pe rând.

Lucrările publicate despre Azilul „Elena Doamna” menționează câteva statistici despre numărul de eleve și câteva nume de cadre didactice cu disciplinele predate, fără însă să avem situații clare, precum „în anul X au fost Y profesori la următoarele discipline…”.  Putem să aflăm situații exacte din anuare statistice, precum următoarea:

Putem obține informații mai detaliate precum împărțirea elevelor pe confesiune (de exemplu, în anul 1897/1898 erau doar fete ortodoxe), iar la profesori putem afla statutul lor (pe exemplu aceluiași an, la școala normală erau 7 profesori definitivi, 2 provizorii și 6 suplinitori, iar la cea profesională 1 definitiv, 3 provizorii și 6 suplinitori).

Și alte informații putem extrage, precum cele financiare. Astfel, pentru întreținerea școlii normale a Azilului „Elena Doamna” se cheltuiau în anul 1897, 91.200 lei pentru plata personalului și 97.857 pentru cea a materialelor necesare, pentru un total de 189.057 lei, adică 1112 lei per elevă înscrisă la școală. La școala profesională cheltuielile erau similare, doar că numărul mai mic de cursante conducea către o cheltuială per elevă de 1562 lei [1].

Dacă dorim să aflăm componența corpului didactic de la Azilul „Elena Doamna” într-un anumit an, ne putem îndrepta atenția tot către periodice. Astfel, în „Anuarul Bucurescilor” aflăm numele profesori, dar și disciplina sau funcția pe care o serveau la Azil. Oferim două exemple, unul pentru anul 1886/1887 [2] și un altul pentru 1904 [3].

Dincolo de a afla numele profesorilor de la Azilul „Elena Doamna” și dat fiind și caracterul aparte al instituției de învățământ, care a determinat prezența unui corp didactic eterogen și care a fluctat mult în decursul a puțini ani, trebuie să cunoaștem mai multe despre el și o putem face descoperind publicațiile pe care aceștia le-au scris. Aflăm astfel informații despre diferitele lor preocupări în disciplina pe care au predat-o, dar și în alte domenii, inclusiv câteva detalii despre modul lor de a gândi și despre societatea în care au trăit. Ne-am oprit asupra câtorva profesori și publicațiile lor cu titlu de exemplu, pentru că din acest punct trebuie realizată o cercetare de durată.

***

Un alt mod prin care putem încerca să aflăm mai multe despre Azilul „Elena Doamna” și despre importanța sa în epocă este să căutăm menționări în surse diferite. Nu doar cărți sau periodice, ci și în surse cartografice. Avem două asemenea exemple. Prima hartă pe care o oferim ca exemplu este cea lucrată de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei și anume un plan al orașului București la scara 1:10.000, realizat „în al XXXIII-lea an al domniei M.S. Regelui Carol I”, adică 1899, cuprinzând detalii despre Bucureștiul din perioada 1895-1899. În această hartă, în partea vestică, apare reprezentat și Azilul „Elena Doamna”, semn că la sfârșitul secolului XIX, instituția de învățământ își câștigase un renume important în arhitectura instituțiilor reprezentative din București, altfel nu ar fi fost reprezentat special. Doar cele mai importante instituții și cele mai impunătoare construcții erau reprezentate pe hartă.

 

Dacă prima sursă cartografică la care ne-am oprit era de la final de secol XIX, cea de-a doua este o creație realizată la peste patru decenii distanță: Ulisse Simboteanu, M. D. Moldoveanu, Noul plan al Municipiului București: cu indicatorul alfabetic al străzilor, București, Editura Socec, [1941].

*

 

*

 

[1] „Anuarul statistic al orașului Bucuresci pe anul 1897”, Bucuresci, Tipografia G. A. Lazareanu, 1899, pp. 592, 593, 598, 599, 603, 626, 630, 636.

[2] „Anuarul Bucurescilor pe anul 1886-1887”, Bucuresci, Tipografia Carol Gobl, 1887, pp. 45 , 46.

[3] „Anuarul Bucurescilor pe anul 1904”, Bucuresci, Tipografia Carol Gobl, [1905], pp. 127, 128.

*