După instaurarea regimului comunist întreaga societate a început să fie modelată după noi tipare, iar în anii 1950 influența sovietică a fost resimțită în multe aspecte ale sale. De exemplu, învățământul superior a fost reorientat către tipul de învățământ tehnic, pentru pregătirea unei forțe de muncă specializată în inginerie și construcții, pentru a ridica și lucra în fabrici și uzine, industria fiind catalogată principala ramură economică capabilă să aducă bunăstarea populației, după model sovietic. În anul reformei învățământului, 1948, dar și în anii imediat următori au fost înființate mai multe instituții de învățământ superior, dar condițiile extrem de dificile ale celor ani imediat următori celui de-Al Doilea Război Mondial au zădărnicit mult din planurile inițiale. Creșterea numărului de studenți în învățământul superior, diversificarea specializărilor, înființarea de noi centre universitare și instituții, pentru a aminti doar câteva, au necesitat mari eforturi financiare și lucrări de infrastructură, în parte reușite.

În toamna anului 1949, Institutul de Proiectare a Construcțiilor a studiat un anteproiect în privința Centrului Universitar Băneasa-Mogoșoaia. La 18 noiembrie 1949 a fost analizat și de către Comisia de avizare a proiectelor de urbanism, care a considerat că sunt necesare anumite modificări, mai precis refacerea proiectului pe baza consultării și altor instituții, precum și completarea documentării. Pentru că între timp instituțiile de învățământ superior vizate de acest proiect au înaintat unele propuneri, Comisia de avizare a proiectelor de urbanism a analizat la 22 mai 1950 din nou proiectul și a căzut de acord asupa sa, mai ales că anterior și Comitetul Provizoriu București a decis în același mod. Președintele acestei comisii formate din 14 membri era renumitul arhitect D. Marcu.

La 26 iunie 1950, ministrul Construcțiilor, Petre Borilă, se adresa printr-un act de corespondență către Secretariatul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, prin care arăta trebuința unui nou amplasament destinat învățământului superior bucureștean, stadiul de lucru și principalele caracteristici ale proiectului. Cel mai important, aviza și el favorabil, din punct de vedere ministerial, cerând CC al PCR și pe mai de parte și Consiliului de Miniștri să aprobe realizarea acestui proiect.

Să vedem mai îndeaproape ce conținea cele adresate de Borilă. În primul rând, proiectul era necesar pentru că baza materială existentă era insuficient dezvoltată în raport cu situația de la începutul anilor 1950 (plus precaritatea condițiilor igienice sau răspândirea haotică în întreg orașul), și aici nu mai punem la socoteală cele cerute de factorii politici față de învățământul superior, care ar fi impus existența deja unei situații mult diferite.

De aceea, la Ministerul Construcțiilor a fost încercată remedierea situației. În primă instanță, a fost studiată o schiță pentru un cartier universitar amplasat, deloc întâmplător dacă știm proiectul interbelic de „cetate universitară”, în cartierul Cotroceni („la întretăierea Str. Independenței cu Str. Știrbey Vodă”). Însă pe analiza de atunci, terenul respectiv nu mai era suficient, mai ales în perspectiva unor lucrări viitoare cerute deja pentru Institutul de Educație Fizică, Institutul Meteorologic, Institutul Energetic sau Institutul Hidrotehnic.

În aceste condiții, Ministerul Construcțiilor a avansat un alt amplasament, nu în vestul Capitalei, ci la nord: „în suprafață de cca. 1.000 ha, cuprinzând și pădurea Băneasa, situat la Nordul Capitalei în comuna Băneasa, delimitat de șoseaua națională București-Ploești, București-Târgoviște și linia ferată de centură”. La documentația văzută și avizată și de Comisia de avizare a proiectelor de urbanism, a fost atașată o schiță anteproiect și o fotografie a machetei.

Au fost menționate câteva argumente pentru noul teren, pe care le reproducem întocmai cum le-am găsit în documentul de arhivă:

„1. Higienă: Este situat în regiunea cea mai sănătoasă a orașului, lipsită de praf, departe de industrii, în imediată apropiere a pădurii Băneasa.

2. Geofizic: Teren plat fără ondulațiuni mari, teren sănătos, rezistent, în suprafață suficientă (cca. 1000 ha.) din care cca. 500 ha. ar fi necesare clădirilor de învățământ, cca. 150 ha. pentru clădiri de locuințe și restul (pădure) recreație și zonă sportivă.

3. Circulație: Are legături ușoare cu orașul fiind situat între 2 artere principale ale orașului și linia de centură care ar putea fi înzestrată cu garnituri de automotoare pentru acest cartier universitar.

4. Estetica: Lacurile Herăstrău și Băneasa, râul Colentina, ca și Pădurea Băneasa de 300 ha. vor constitui factori naturali meniți să înfrumusețeze acest nou cartier și să aducă agrementul tineretului care se găsește și locuiește în centrul universitar.

5. Lucrări edilitare: iluminatul electric va fi asigurat de Uzinele Capitalei; alimentarea cu apă va trebui rezolvată, iar în ceea ce privește canalizarea Serviciul Tehnic al Sfatului Popular este pe cale de a rezolva extinderea colectorului din Nordul Orașului, ca o problemă independentă de înființarea acestui centru universitar, pentru nevoile generale ale orașului București”.

Credem că argumentele oferite erau convingătoare și că analiza era profesionistă, nu era triumfalistă, adică să aibă elemente de propagandă politică deșartă, ci erau luate în considerare cât mai multe aspecte, și ne dăm seama de acest fapt, inclusiv din formulările așezate și precaute („aceste lucrări edilitare vor trebui studiate din timp și executate în paralel cu primele construcții”, „justă repartiție a suprafețelor clădite”).

Construcțiile ce trebuiau ridicate ar fi urmat să adăpostească facultățile, locuințele și zona sporturilor, urmând să se constituie într-un adevărat cartier cu o populație proiectată penru viitor la 40.000 locuitori: jumătate dintre ei fiind studenți, restul cadre didactice și personal administrativ cu familiile lor.

Deocamdată nu am reușit să documentăm întregul proiect de realizare a Centrului Universitar Băneasa-Mogoșoaia, dar cu siguranță că este o inițiativă interesantă despre care trebuie să cunoaștem mai multe în viitor.

Sursa: SANIC, fond PCM, dosar 72/1950, ff. 6-11v.

*