Nicolaescu, Nicolae

(1910-1977)

Asistent la Facultatea de Teologie

Catedra de Exegeza Noului Testament și Hermeneutică Biblică

Născut în Dozești, județul Vâlcea

„Deși este opera celui mai popular autor, în ceea ce privește limba și stilul, și deși este cartea cea mai citită din toată literatura profetică, Apocalipsa Sf. Ioan nu mai este însă o scriere pe înțelesul tuturor, așa cum s’ar cere unei adevărate profeții creștine. Vremile care s’au scurs dela compunerea  și dela prima ei interpretare, i-au acoperit tot mai mult înțelesul și au pus în calea credincioșilor obstacole tot mai grele pentru dreapta ei tâlcuire. Sunt veacuri întregi, de când Apocalipsa Sf. Ioan, fiul lui Zevedei, și-a ferecat tot mai mult porțile și de când toți exegeții caută cu stăruință și cu ingeniozitate cheia cu care să le poată deschide. Toate cheile născocite până acum cu ajutorul imaginației sunt însă nepotrivite, iar Apocalipsa continuă a se înfățișa cititorilor, care folosesc asemenea chei, ca o carte tot mai misterioasă și mai neînțeleasă”.

Sursa: N. I. Nicolaescu, Cheia interpretării istorice a Apocalipsei, București, 1949, p. 3.

 

„Adevăratul creștin iubește totodată pe aproapele său ca pe sine însuși. Îl iubește după măsura iubirei de sine. Îl iubește sincer, desinteresat, deplin. De aceea se poartă față de el, așa cum ar dori să se poarte alții cu sine, potrivit regulei de aur din porunca rostită de Mântuitorul în predica «Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă legea și proorocii» (Matei VII, 12). Pentru aceasta, creștinul nu vatămă pe semenul său. Nu-i refuză ce i se cuvine. Nu-l exploatează. Nu-l lasă în suferință, în mizerie sau în stare de sărăcie. Îl tratează ca pe un frate, cu frăția cea adevărată, care nu cunoaște nici fățărnicie, nici strâmbătate. Nu-l minte, nu-l înșală; nu-l pismuiește. Nu-i dorește răul, ci binele. Se roagă pentru el. Îl ferește de păcat, îl ajută să iasă biruitor din ispită. Îl ajută sincer în toate, cu exemplul, cu sfatul, cu fapta. Îl ajută cu inima, cu mintea, cu trupul. Se poartă cu el, când suferă, ca Samarineanul milostiv față de călătorul căzut între tâlhari. Împarte cu el din bogăția sau sărăcia sa”.

Sursa: N. I. Nicolaescu, Sensul vieții sociale după Noul Testament, București, 1946, p. 4, 5.

 

Lucrări scrise:

            Nicolaescu, N. I., II Corinteni XII, 7-9a. Studiu exegetic-critic, București, 1939.

            Nicolaescu, N. I., Cronologia paulină, București, 1942.

            Nicolaescu, N. I., Introducere în epistola către Filipeni. Captivitatea Sfântului Apostol Pavel în Efes, București, 1942.

            Nicolaescu, N. I., Sensul vieții sociale după Noul Testament, București, 1946.

            Nicolaescu, N. I., Cheia interpretării istorice a Apocalipsei, București, 1949.

            Nicolaescu, N. I., Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi. Principalele ediții ale Bibliei în Biserica Ortodoxă Română, București, 1974.

            Nicolaescu, N. I., Studiul Noului Testament. Manual pentru institutele teologice, ediția a II-a, București, 1977.

            Nicolaescu, N. I., Studiul Noului Testament. Manual pentru institutele teologice, ediția a III-a, București, 1983.