„Joi, 3 aprilie 1990: încă o victorie în Piața Universității. Și-a făcut apariția, în aplauzele manifestanților, o mare și frumoasă coloană a Institutului Politehnic București. «AM AJUNS ACASĂ!», cântau studenții politehniști care mărturiseau: «I.P.B. – Tot cu Timișoara e!» Bineveniți au fost «rivalii și prietenii» universitarilor, fie și în… a douăsprezecea zi. Încă nu e prea târziu. Și întreaga manifestație revoluționară se poartă, de fapt, tocmai CA SĂ NU FIE PREA TÂRZIU destinul democratic al ROMÂNIEI în lume, de atâtea ori amânat într-o istorie vitregă.
Prezența politehniștilor în «Piața Golanilor» demonstrează, pe lângă conștiința lor, și altceva: modul abuziv și totalitar de «protest» împotriva celor ce acuză nedreptățile comuniste, adresat, în multe cazuri, de un număr restrâns de persoane, în numele unui colectiv. Sindicatul Liber Studențesc își retrăsese, de altfel, protestul împotriva Mișcării-Universitate cu o seară înainte. Suntem informați că există, însă, multe alte instituții și unităție ale căror «revoltă și indignare» generate de «golani» sunt măsluite «de sus», în nunele și al unor persoane de opinie contrară. Metodă tipic comunistă de diversiune și dezinformare, care ne amintește de acele zile dramatice din Decembrie, când la Timișoara se murea, iar în întreprinderi «se protesta» – cu larg ecou în mass-media – împotriva «huliganilor» bănățeni.
Revolta manifestanților și lupta lor pentru «PUNCTUL 8 DE LA TIMIȘOARA» e pe deplin justificată. Ei au aflat, pe cont propriu sau de la vorbitori, că «generoasa» ideologie a comunismului era, din start, O CRITICĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, o promovare a dictaturii, forței, diversiunii, delațiunii, minciunii, urii, calomniei, suspiciunii, barbariei, nivelării sociale și demagogiei, împotriva libertății democrației, prieteniei, adevărului, dreptății și tuturor valorilor etern-umane și românești. În acest sens, câteva citate din cel ținut până nu demult pe soclu în «Piața Scânteii»: «Noi am ajuns la un tip de democrație care n-a existat nicăieri în Europa Occidentală» (democrație originală); «Noi nu ne vom sprijini niciodată pe intelectualitate» (moarte intelectualilor); «Justiția nu trebuie să înlăture teroarea – a promite așa ceva înseamnă a te înșela pe tine însuți sau a înșela pe alții – ci s-o fundamenteze și s-o legifereze principial și limpede» (12/28/29 ianuarie, 18/19 februarie, 21/22 martie, 24 aprilie), «Libertatea presei ar contribui la întărirea forței burgheziei mondiale» (decretul 473).
Câteva prezențe la microfon, care și-au permis să «demaște» într-un fel sau altul cele de mai sus – plus un oaspete francez, globe-trotter îndrăgostit de DORINȚA DE LIBERTATE DE LA UNIVERSITATE (Piața răsuna: «VIVE LA FRANCE!»); dl. Octav Bădulescu le-a povestit manifestanților modul neverosimil de respingere în instanța supremă de justiție a contestațiilor aduse candidaturii numiților Iliescu Ion și Roman Petre; un grup de redactori de la ziarul brașovean «Replica» au povestit bucureștenilor cum se obstrucționează democrația la poalele Tâmpei; brașovenii au avertizat Capitala că, în ziua următoare, s-ar putea produce oareșce «incidente» în fața Casei Albe unde este așteptat, pentru unul din repetatele (în formă și conținut) mitinguri electorale, liderul F.S.N.-C.P.U.N. Iliescu, Piața respectivă constituind tocmai «Tabăra Golanilor din Brașov»! De la Craiova aflăm că s-a exercitat violență asupra golanilor olteni. De la Constanța, Capitala află că golanii mării vor să avem o țară deschisă Europei, fapt pentru care s-a cerut o ședință între manifestanții constănțeni și oficialități (C.P.U.N, Justiție, Procuratură, Poliție, Armată).
Din Pitești suntem anunțați că urmează să sosească golani, iar dacă nu ajung, să știm că n-au fost lăsați să ajungă.
Piața Universității este, de 12 zile și nopți, lăcașul afirmării necondiționate a drepturilor omului în România.
Roxana Iordache
P.S. Poet-golan, care scriai «Țara mea tunsă chilug/ Sora mea de detenție și singurătate», manifestanții se miră că nu vii între ei, după ce ai arătat «obrazul» celui care i-a numit golani!”
Sursa: „România liberă”, 5 mai 1990, p. 1, 3.
[Vlad Mihăilă]
