Titlul: „Universitas”.

Subtitlul: „Organ al Comitetului UTC și al Consiliului AS – Universitatea București”. „Lunar studențesc politic, social, cultural-organ al C.U.A.S. – Universitatea București”

Numărul 1: 1967.

Laborator din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Orientale, în anul 1969. Facultatea din cadrul Universității din București a avut un caracter exclusiv în cadrul învățământului superior românesc.

O altă reprezentare grafică a publicației. Ca și în alte cazuri, logo-urile publicațiilor studențești se schimba, în unele cazuri chiar destul de des.

Clădirea Facultății de Drept

Nicolae Ceaușescu, o prezență din ce în ce mai deasă în publicațiile studențești începând cu mijlocul anilor 1970. Cultul personalității se amplifica.

***

„Imperative actuale ale presei studențești”

„Apariția succesivă sau simultană, a unui impresionant număr de reviste studențești de institut este – fără îndoială – un fapt de o deosebită semnificație în viața noastră universitară. Pentru că, înainte de orice, aceste reviste, în ciuda tuturor stângăciilor, inerente începutului, înseamnă un veritabil act de autocunoaștere a studenției, de raportare prin scris, prin atitudine civică, prin angajare, la tradițiile valoroase studențești, la munca eroică și entuziastă a întregului nostru popor de desăvârșire a României socialiste. Tocmai dată fiind această angajare nemijlocită și totală, noile reviste au datoria de a-și propune un program explicit, de a și-l face manifest, de a și-l realiza, pentru că oricât entuziasm sincer s-ar cheltui la primele numere, revista are nevoie de o conștiință clară asupra propriei condiții.

I.

Este de netăgăduit că apariția acestor reviste este rezultatul fructificării inițiativelor studențești de către organizațiile UTC, consiliile AS și conducerile institutelor de învățământ superior. Acestea din urmă au de datoria lor să ofere nu doar condițiile materiale, ci să colaboreze deschis cu redacția revistelor la realizarea lor, să le imprime și să le păstreze (împreună cu redactorii și colaboratorii) acea indispensabilă formulă de organe de presă ale Comitetului UTC și Consiliului AS din institut. Pentru că, lucrul acesta trebuie spus fără nici o rezervă, revistele despre care scriem sunt organe ale UTC-iștilor, adică ale majorității studenților, nu a unei minorități, a unui grup sectar, care găsește în paginile revistei o platformă pentru afirmarea unor vanități și orgolii personale. Vrem să înțelegem prin aceasta că revistele noastre sunt reviste deschise, în ale căror pagini vor fi publicate toate materialele studențești după un unic criteriu: calitatea. Nici un alt criteriu de selecție nu poate avea drept în munca redacțională, fără ca prin aceasta să nu împieteze direct asupra ființei și misiunii revistei noastre. Aceasta nu înseamnă însă clemență, înțelegere pentru materiale (și autori) care nu au obținut un aviz favorabil în alte reviste. Dimpotrivă, ea implică un ascuțit simț al răspunderii pentru a accepta sau a respinge orice creație studențească, o concepție politică clară și înaintată, în acord deplin cu eforturile Partidului, ale întregului nostru popor. Nu putem încredința revistele noastre, unor autori ce vor să le transforme în tribune de propagare ale unor idei învechite sau importate pripit, fără o prealabilă evaluare critică. Desigur, nu ne putem închipui reviste care să declare probleme tabu, care să escamoteze soluțiile la chestiuni dificile, înlocuind examenul critic cu definiții comode, infailibile. Suntem nu doar reviste de informare, ci și de formare a viitorului specialist și – în acest sens – cuvintele tovarășului Nicolae Ceaușescu rostite la tribuna Conferinței naționale a cadrelor didactice exprimă strălucit un înalt deziderat: «A crește noile generații în spiritul comunismului înseamnă, pe de o parte, a le ajuta să se ridice la nivelul cunoașterii științifice proprii acestei jumătăți de secol, să-și însușească chintesența științelor moderne fără de care nu poate fi conceput astăzi progresul societății, să devină specialiști de înaltă competență și, pe de altă parte, să asimileze o vastă cultură generală, umanistă, să-și însușească concepția materialist-dialectică care le dă o reprezentare clară asupra rostului lor în societate, îi ajută să înțeleagă perspectivele și sensul dezvoltării istorice, imperativele majore ale vremurilor noastre».

II.

Făcând obiectul unor analize atente atât în cadrul consfătuirii de la Sinaia din 7-9 februarie 1969, a unei bune părți din raportul prezentat de către tovarășul Mircea Angelescu, secretar al CC al UTC, președintele UASR la Plenara UASR din 15 februarie a.c. și a unor mateirale de presă («Viața studențească» din 5 februarie) problema unei bune organizări și funcționări a revistelor noastre impune și un alt aspect, anume acela al colaborării tuturor publicațiilor studențești, al muncii colective între redacții ca și a unei coordonări active din partea unui organism central.

Desigur, nu se poate în nici un caz pune problema unui model unic de revistă studențească. Nimeni nu poate afirma că este în posesia unei formule miraculoase, atotcuprinzătoare. Nu putem concepe, nici chiar sub unghi metodologic, a despărți revistele de contextul studențesc concret în care apar și pe care trebuie să îl exprime. Ele emană dintr-o structură bine definită, o organizare în fața căreia revista trebuie prin menirea ei să ia atitudine. Nimic mai străin spiritului revistelor noastre decât conformismul îngust, armonizarea convențională cu conjuncturi trecătoare, cu interesele unui grup restrâns de persoane. Revistele noastre au o datorie fundamentală să ia atitudine curajoasă și fermă în fața oricăror manifestări de natură să îngreuneze bunul mers al lucrurilor în viața universitară oriunde și oricând s-ar manifesta ele. Dar în același timp nu trebuiește și nici nu se poate să cedăm unei poziții izolate cultivată chiar sub auspiciile unor cluburi sau instituții studențești care substituie curajului de opinie un nihilism cu finalități veleitare. Căci, nedublată de un ideal constructiv negația rămâne pur și simplu act gratuit, fără finalitate socială.

Acest climat activ, dinamic, de căutare și creație sunt chemate să îl reflecte adânc revistele de institut. Ele sunt (și rămân) reviste studențești, reviste care pleacă și se întorc la studenți. Este important de remarcat că revistele urmăresc nu doar să se formeze pe ele pentru public, ci și să își formeze un public propriu. Avem, așadar, nu numai reviste pentru public, ci și public pentru reviste. Încă de la început revista «Universitar» a afirmat explicit aceste interese: «Pledăm programatic pentru o legătură biunivocă revistă-cititor, motivată prin aceea că revista noastră este numai și numai a studenților, gândită și scrisă de ei». («Profesiunea de cititor», «Unviersitas» nr. 2/1968). Și dacă până în prezent ea nu a reușit să reflecte întotdeauna la nivelul exigențelor realitatea studențească și a Universității, aceasta se datorează și începutului căruia i-am plătit, inevitabil, tribut.

Spuneam mai înainte că, luând în considerare această specificitate necesară, că nu se poate accepta nicidecum ideea unui model ideal de revistă studențească. Am cădea, în acest fel, în formalism, copiindu-ne mecanic reciproc. Însă, este la fel de clar că nu se poate realiza o revistă fără o concepție jurnalistică clară. În absența acesteia, revista este un simplu exercițiu, atractiv ca intenție, dar neglijabil ca realitate. Pentru că nu orice îngrămădire de pagini și nume dau o revistă. Există în istoria gazetăriei românești (ca și într-aceea a celei studențesști de al noi) o nobilă și generoasă tradiție, insuficient cunoscută și valorificată. A ne înscrie în linia aceasta progresistă este nu doar un deziderat teoretic, ci și unul practic, concret.

Toate aceste condiții – și nu numai ele – conduc la condiția fundamentală a revistei studențești, aceea a coincidenței conștiinței jurnalistice cu aceea socială și politică, a angajării scrisului nostru la cauza studenției, care este cauza Partidului și poporului nostru.

III.

În linia celor spuse mai înainte, revista noastră formulează în cele din urmă câteva deziderate de stringentă actualitate a căror punere în aplicare va însemna credem un hotărâtor pas înainte în constituirea acelui necesar front al presei studențești române.

Înainte de orice, subliniem nevoia unui organism central de coordonare a acestor reviste, organism în care să fie reprezentate în mod egal și cu drepturi egale toate revistele studențești. La recenta consfătuire a redactorilor șefi de la Sinaia s-a formulat, în acest sens, propunerea unei federații a presei studențești. Revista noastră socotește, fără pretenția de a oferi o soluție definitivă, că o reorganizare a comisiei de presă a UASR conform cu actualele realități poate oferi o mai bună posibilitate de coordonare și legătură a revistelor studențești din întreaga țară. Președintele acestei comisii ar urma să fie membru al Comitetului executiv al UASR. Pentru asigurarea unei cât mai strânse legături între munca Comitetului UTC și a Consiliului AS din institut și munca directă a redacției, propunem ca pe viitor redactorul șef al revistei să facă parte din Comitetul UTC pe institut. Sugerăm de asemenea ca la ședințele Senatului institutelor, sau la cele ale unor consilii profesionale din facultăți în care se dezbat probleme de larg interes studențesc sau dimpotrivă cazuri de excepție în viața universitară, să fie invitat și redactorul șef al revistei, în scopul unei mai oportune și mai juste informări a cititorului.

Revistele noastre pot și trebuie să ofere în continuare spațiul necesar unui dialog deschis între cadrele didactice și studenți, între studenți și cei cărora ei le-au încredințat, într-un organism sau altul, mandat de reprezentare.

Astfel, sperăm ca revistele noastre să-și îndeplinească într-o tot mai sporită măsură, nobila lor misiune de a deveni focare ale gândirii înaintate, ale sincerității, curajului, punct de emulație veritabilă, descoperitoare și creatoare de valori, aducându-ne contribuția la opera de desăvârșire a socialismului în România.

Este în aceasta unica și întreaga noastră aspirație”.

Sursa: „Universitas”, nr. 3, martie 1969, p. 3.