Învățământul de medicină veterinară a fost introdus în țară în anul 1861 la inițiativa lui Carol Davila. În anul 1883 instituția a fost transformată în Școala Superioară de Medicină Veterinară prin demersurile întreprinse de Alexandru Locusteanu, iar în anul 1921 a fost ridicată la statutul de facultate și integrată în Universitatea din București ca cea de-a șasea facultate (în afara celor trei care au format în 1864 Universitatea din București, au mai fost înființate Facultatea de Medicină în anul 1869, în timp ce Facultatea de Teologie a fost recunoscută cu acest statut și integrată în anul 1890).

Lege nr. 3429 din 22 iulie 1921 pentru transformarea școlii superioare de medicină veterinară în facultatea de medicină veterinară

„Art. 1. Învățământul medicinei veterinare se dă în facultatea de medicină veterinară, care se încorporează universității din București”.

Sursa: „Monitorul Oficial”, nr. 87 din 23 iulie 1921, p. 3303.

Lege nr. 3429 din 22 iulie 1921 pentru transformarea școlii superioare de medicină veterinară în facultatea de medicină veterinară

Sursa: „Monitorul Oficial”, nr. 87 din 23 iulie 1921, p. 3304.