Expoziția digitală UB la începutul dictaturilor (1938-1941)
Argument
Universitatea din București a împlinit anul acesta 160 de ani de la înființare (1864-2024). Cu această ocazie am pregătit expoziția digitală UB la începutul dictaturilor (1938-1941). Prin această expoziție ne propunem să începem cercetarea la Muzeul Universității din București asupra unei perioade istorice dificil de prezentat, pentru că în general, și nu doar pentru subiectul istoriei universitare, sunt puține lucrări care să prezinte istoria celui de-Al Doilea Război Mondial sau a anilor imediat premergători.
Între anii 1938-1941 am avut un regim democratic în primele săptămâni ale anului 1938, urmat de dictatura regală a lui Carol al II-lea (1938-1940) și de un stat național-legionar (1940-1941). Expoziția digitală are ca preocupare cronologică începutul anului 1938 și finalul statului național legionar, în 14 februarie 1941. Dictaturile însă au continuat: dictatura militară a generalului Ion Antonescu (1941-1944), o perioadă de tranziție, în fapt, în bună măsură controlată de comuniști (1944-1947), urmată de proclamarea Republicii Populare Române (30 decembrie 1947), adică schimbarea formei de guvernământ și începutul oficial al regimului comunist, care nu s-a încheiat decât peste decenii, în decembrie 1989. Perioadele aceastea vor fi în atenția noastră în viitor. În orice caz, pentru anii 1938-1941 avem puține lucrări despre istoria Universității din București, cu câteva excepții, inclusiv a monografiilor de instituție care au fost publicate până acum.
Cu accent pe istoria învățământului superior și în special a Universității din București, am schițat pentru expoziție un cadru general (dicționarul de termeni care ne ajută să înțelegem o parte din problemele acestei perioade, cronologia care ne prezintă evenimentele naționale din anii 1938-1941, legislația care fixează parametrii în care a funcționat sistemul de învățământ și nu doar acesta, trecând apoi prin câteva caracteristici ale învățământului superior și ale Universității din București în general, în această perioadă).
De asemenea, am pregătit patru secțiuni speciale de expoziție. Prima este dedicată vieții studențești. În continuare în studiile de istoria învățământului, studenților li se dedică un spațiu limitat și sunt puține surse identificate care să ne ajute în rezolvarea acestei probleme, situație pe care am încercat să o rezolvăm. În secțiunea Apărarea Pasivă am tratat subiectul protejării populației civile și a bunurilor materiale în caz de atac aerian, mai ales că în Al Doilea Război Mondial aceste tipuri de atacuri au rămas cele mai sângeroase din întreaga noastră istorie și au afectat serios și învățământul superior și Universitatea din București. Pe urmă ne-am oprit atenția asupra unui subiect inedit: Comisia de Revizuire de la Universitatea din București. Ea își propunea să verifice corpul academic și să înlăture pe acele persoane nedorite, cel puțin conform noilor parametrii de funcționare stabiliți de un regim dictatorial. În această secțiune, cea mai importantă a întregii expoziții, avem pregătite cinci subsecțiuni, care sperăm, prin informațiile furnizate, să aducă și răspunsuri, dar și noi întrebări de cercetare istorică. O altă secțiune importantă este și Despre înlăturarea evreilor care subliniază cât de ușor s-a putut aluneca într-o zonă nedorită, extremă și contrară bunăstării populației, facilitată de existența unui regim dictatorial și în care evreii și nu numai, au fost o țintă pentru autorități. În fine, secțiunea dedicată bibliografiei prezintă cele mai importante lucrări consultate pentru a realiza această expoziție.
Am încercat să ne aducem o contribuție în toate aceste probleme și să deschidem noi câmpuri de cercetare pentru un segment cronologic scurt, intens, neguros, și nu atât de cercetat pe cât ar merita și să contribuim la o mai bună cunoaștere a unei perioade care trebuie prezentată, și prezentată cu prudență, din istoria Universității din București și sperăm să vă placă.
Sugestie de vizitare digitală: Dicționarul de termeni → Cronologia → Legislația → Caracteristicile învățământului superior → Universitatea din București → Viața studențească → Apărarea Pasivă → Comisia de Revizuire (Prezentare generală → Lista personalului UB verificat → Exemple de personalități verificate → Categorii de decizii. Exemple → Studiu de caz. Statistica de la Științe) → Despre înlăturarea evreilor → Bibliografia.
Bineînțeles, mediul digital, prin hypertext, permite vizualizarea rapidă a secțiunilor dorite, în orice ordine este preferată.
Contact: muzeul.universitatii@unibuc.ro
Mulțumiri:
Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale
Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Biblioteca Academiei Române
Expoziție realizată de:
Valentin Maier
Diana Mariana Rusu