Viața studențească în perioada regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea a fost marcată de tensiuni crescânde. Pe de-o parte, studenții afiliați politic au avut de suferit pe plan academic, mai ales după intrarea în vigoare a Legii pentru apărarea ordinii în stat din 15 aprilie 1938. Reamintim articolul 25, care le interzicea aderarea la mișcări politice și participarea la manifestații de această natură, sub amenințarea exmatriculării. Dosarele de arhivă ale Universității din București abundă în cazuri în care rectorul Constantin Stoicescu a fost nevoit să exmatriculeze studenți legionari sau comuniști. Chiar și pentru studenții neimplicați în mișcări politice, anii 1938-1940 au presupus o îngrădire a libertății lor, dat fiind controlul tot mai riguros al autorităților asupra mediului universitar, considerat un mediu propice răspândirii ideilor periculoase pentru stabilitatea statală. Pe de altă parte, perioada regimului autoritar a coincis cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, care, în această etapă, și-a făcut simțită prezența în viața studențească prin introducerea cursurilor de apărare pasivă și, ulterior, prin cedările teritoriale din vara anului 1940, printr-o mobilitate studențească artificial creată.
În cele ce urmează, aducem în atenție câteva documente exemplificatoare pentru realitățile studențești din acest interval cronologic (inclusiv ipostazele în care se puteau afla studenții).
Studenții și câteva dintre problemele lor
Oricât de complexă ar rămâne problema implicării politice a studenților, nu putem trece sub tăcere faptul că tinerii legionari sau comuniști constituiau o minoritate (uneori istoriografia a tins să ne arate contrariul). Perioada tumultuoasă ce a debutat în februarie 1938 a avut efecte asupra întregii studențimi. Atenția strictă a autorităților asupra mediului universitar se împletea, ca până atunci, cu eforturile intelectuale și lipsurile materiale ale studenților (în anii 1930 și nu numai au fost destule momente tensionate între autorități și studențime din cauza inechității sociale).
Chiar și un eveniment precum balul tradițional organizat de Societatea Studenților în Drept în luna martie, menit să îi binedispună pe participanți, necesita aprobarea ministrului Educației Naționale.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 726/1938, f. 1.
Asociațiile studențești erau riguros controlate, considerate medii ce favorizau răspândirea ideilor legionare. În martie 1937, după modificările aduse legii învățământului, toate asociațiile studențești au fost desființate, pentru a fi, mai apoi, reînființate doar cele care corespundeau noilor prevederi legale. Doi ani mai târziu, la Universitatea din București funcționau 33 de asociații studențești, însă Senatul Universitar a prelungit autorizația de funcționare, în 1938-1939, doar pentru primele 25 dintre acestea.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 916/1939, f. 33.
În pofida evenimentelor politice care urmau să își lase amprenta asupra României și Europei, numeroși studenți continuau să își dedice timpul învățăturii. Erau încurajați cu burse în bani studenții merituoși, care întâmpinau adeseori probleme familiale și materiale.
Listele bursierilor Facultății de Litere și Filosofie pe anul universitar 1939 relevă o multitudine de dificultăți de care studenții se loveau și pe care conducerea Universității încerca să le amelioreze prin sprijinul acordat.
Sursa: SMBAN, fond UB-FLF, dosar 339/1938, ff. 161-163.
Pentru a beneficia de bursă, studenții atașau cererii lor și un certificat de pauperitate, eliberat de primăria localității în care erau domiciliați.
Sursa: SMBAN, fond UB-FLF, dosar 351/1939-1940, f. 172.
Studenții comuniști
Deși o bună parte a studiilor privitoare la învățământul superior în perioada interbelică se concentrează asupra succesului de care s-a bucurat Mișcarea Legionară în rândul studențimii, nu trebuie ignorată simpatia unor tineri față de ideile comuniste. Printre studenții Universității din București exmatriculați sau aflați sub strictă supraveghere s-au numărat și membri ai unor organizații comuniste.
Unul dintre acești studenți era Gherș Grinberg, exmatriculat de la Facultatea de Medicină după ce Direcția Generală a Poliției l-a luat în vizor pentru activitatea comunistă pe care o desfășura. Cu toate că nu fusese arestat până în acel moment, ministrul Educației Naționale îi solicita decanului Facultății de Medicină, printr-un document confidențial, să mențină măsura exmatriculării lui.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 74.
Într-o situație asemănătoare se afla și Ida Gherșensohn, fostă studentă a Facultății de Filosofie și Litere. În septembrie 1938, cu scurt timp înainte de începerea unui nou an universitar, îi adresa o cerere ministrului Educației Naționale, pentru a fi reînmatriculată. Deși susținea că nu s-a implicat niciodată în politică și că nu a fost judecată sau condamnată din acest motiv, alte documente de arhivă o rețin printre studenții cu simpatii comuniste ai Universității din București.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 194, 214-216.
Formula folosită în documente pentru implicarea în organizații comuniste era de „activitate subversivă”. Au existat cazuri, precum cel al studentului Victor Feldman, în care Ministerul Educației Naționale a solicitat cu insistență exmatricularea unui comunist sau simpatizant.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 347.
Uneori Direcția Generală a Poliției nu urmărea doar activitatea studentului în cauză, ci și cea a rudelor sale. Slioma Camenețchi nu putea fi reînmatriculat atât din cauza ideilor comuniste pe care le afișa, cât și pentru că era fratele unei foste condamnate.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 957/1940, f. 31.
De altfel, Direcția Generală a Poliției îi furniza Ministerului Educației Naționale informații cu privire la toți studenții suspectați de activitate subversivă. Dintre cei treisprezece studenți aflați pe lista de față, șase proveneau de la Universitatea din București.
Sursa: SANIC, MCIP, dosar 997/1939, f. 11, 11v.
Studenții legionari
Mai numeroși rămân, însă, studenții exmatriculați din cauza apartenenței la Mișcarea Legionară. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii pentru apărarea ordinii în stat, orice gest simbolic, cu încărcătură politică, putea conduce la exmatricularea și, în cazurile unui atașament fățiș față de ideile legionare, la arestarea studentului în cauză.
Chiar înainte de promulgarea Legii pentru apărarea ordinii în stat, studentul Niculae Dumitrescu a intrat în atenția autorităților după ce împărțise mărțișoare legionare în localitatea sa natală.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 103.
Similar, ministrul Educației Naționale i-a solicitat rectorului Universității din București exmatricularea lui Gheorghe Jeva, student al Facultății de Drept, după ce acesta cântase un imn legionar și folosise salutul „Trăiască Legiunea și Căpitanul!” în timp ce se afla într-un restaurant.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 184.
Odată cu intensificarea măsurilor antilegionare, studenți ai Universității din București precum Mihail Ungureanu, de la Facultatea de Drept, și Mircea Teohari, de la Facultatea de Medicină Umană, au fost întemnițați („li s’a fixat domiciliu obligatoriu”) în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de unii fruntași ai Mișcării Legionare.
Sursa: SANIC, fond MCIP, dosar 791/1938, f. 308.
Pentru a fi reînmatriculați, studenții adresau, nu de puține ori, cereri ministrului Educației Naționale. Matei Biloiu fusese exmatriculat din cauză că intonase un cântec legionar în timp ce desfășura munci agricole, în ziua de 15 august 1938. Jumătate de an mai târziu, îi trimitea lui Petre Andrei un memoriu ce se dorea a fi măgulitor, în care își exprima regretul față de vechile sale convingeri politice.
Sursa: SANIC, MCIP, dosar 997/1939, f. 25.
*
Încă de la începutul anilor 1930 regele Carol al II-lea și-a dorit realizarea unei cetăți universitare unde să fie grupată infrastructura necesară aproape pentru întreg învățământul superior. Proiectul grandios a rămas în acest stadiu, de proiect, cu excepția a două realizări notabile din a doua jumătate a anilor 1930: Casa studenților și Palatul Facultății de Drept.
Palatul Facultății de Drept, realizat de arhitectul Petre Antonescu (să observăm că era scris „Facultatea de Drept”, astăzi scrie „Universitatea” pe clădire, nu existau statuile lui Licurg, Solon, Cicerone, Papinian și Justinian, realizate mai târziu de sculptorii Ion Jalea și Costin Georgescu și în partea stângă cum privim Palatul avem o statuie pe care deocamdată nu am reușit să o identificăm)
Mai multe amănunte despre Cetatea Universitară pot fi găsite în secțiunea special pregătită în expoziția digitală LSIIU – Laboratorul de surse și idei pentru istoria universitară. Ne putem doar imagina ce ar fi însemnat pentru studențimea română realizarea unui astfel de proiect.
Proiectul Cetății Universitare din București (în chenar: Palatul Facultății de Drept)
*
Studenții anilor 1930 și începutului de ani 1940 cu siguranță nu erau atât de diferiți față de studenții de astăzi. Dincolo de cursuri și seminarii, examene și note, studenții aveau timp liber și vacanțe în care majoritatea își trăiau din plin viața, fie dacă avea o situație materială mai bună sau mai puțin bună. Din viața studențească făcea parte și studiul la bibliotecă, la Fundația Universitară „Carol I” sau la bibliotecile de facultăți, participarea la activitățile asociațiilor studențești, dar și plimbările în parcuri, ascultatul muzicii, vizionarea de filme la cinematograf, petrecerile la restaurante și în diferite alte localuri ale vremii, plecarea în excursii organizate de facultatea la care studiau sau pe cont propriu și împreună cu alți prieteni.
Palatul Fundației Universitare „Carol I”
Desigur, toate acestea sunt doar exemple, este de presupus că lista activităților studențești era mult mai largă, sperăm în viitor să putem reconstitui mult mai multe, mai ales că este un demers ce trebuie urmărit și în alte segmente cronologice. În cele ce urmează, încercăm să intrăm în spiritul epocii.
*
În restaurante și în alte localuri unde se cânta sau în locurile în care existau aparate radio se puteau asculta în anii 1930 melodii de diverse genuri. Printre cântăreții acelei perioade, Maria Tănase și Cristian Vasile erau probabil cei mai cunoscuți și ceruți de public și am selectat două melodii cântate de ei și care se puteau auzi în acea perioadă: Bun e vinul ghiurghiuliu, respectiv Zaraza.
*
În cinematografele bucureștene rulau filme românești și străine. De exemplu, în anul 1938 putea fi vizionat filmul documentar al profesorului (inclusiv de la Universitatea din București) Traian Săvulescu: Expediția Traian Săvulescu în Delta Dunării. În general, filmele românești erau documentare și fără sunet (mute). Putem avea acces la mai multe filme din anii 1930, de exemplu Satul Șanț (1936, Henri Stahl) și L’Habitation rurale en Roumanie (1937, Dimitrie Gusti) sub direcția Institutului Social Român și care au fost digitalizate de Arhiva Naţională de Filme și pot fi urmărite pe portalul europeanfilmgateway.eu.
Dintre filmele străine amintim doar două filme, astăzi, clasice: Gone with the Wind (1939) și The Great Dictator (1940).
*
Excursie de studii organizată de profesorul Gh. Pamfil la care au luat parte studenții Facultății de Farmacie în județul Tulcea, 11-15 mai 1939.
*
Plimbările pe lac sau pe aleile din Parcul Cișmigiu erau unele din modurile plăcute de petrecere a timpului liber.
*
Statuia lui Mihai Viteazul din fața Palatului Universității din București a rămas un loc de întâlnire preferat al studenților și în acea perioadă
*
Amănunte despre viața studențească putem afla și din alte surse, de exemplu din jurnalul lui Jeni Acterian (1916-1958), studentă între 1935 și 1940 la Facultatea de Filosofie și Litere, secția Filosofie.
Iată câteva din însemnările sale:
„29 martie 1938, la Fundație
[…] Trăiesc în nebulos. Totuși, în ultimul timp am ‹‹trăit›› mai mult ca oricând. Am avut lucrări și cursuri la facultate, am fost bolnavă […]”.
„8 aprilie 1938 – Fundație
Îmi aduc aminte că, atunci când eram mică și învățam axiomele acelea geometrice sau – în general – orice teoremă de geometrie, eram întotdeauna decepționată. Nu reușeam niciodată să înlătur o senzație de absurd și de ridicol […].
Nici astăzi nu pot realiza prea bine cum de nu simte lumea bufoneria faptului de a enunța ceva ca, spre exemplu, ‹‹A nu poate fi non A›› […].
Pe cuvântul meu, nu numai că atunci când învățăm prea multe o luăm razna, începem să batem câmpii, ba ne și tâmpim, dar pierdem adeseori bunul-simț elementar și simțul ridicolului, de pildă”.
„7 septembrie 1938
După-amiază am trecut pe la Fundație. Sălile din fund închise. În primele săli căldură și o atmosferă grea […]”.
„27 septembrie 1938
[…]. Fundație, unde nu am putut citi nimic. Am vorbit cu Al[ice] Botez și niscaiva domnișori.
După-masă, enervată, m-am dus la facultate să termin cu înscrierea. Am așteptat o oră la cofetărie pe Al., care n-a venit. M-am dus la cinematograf. Două filme idioate. Venit și Al. Am putut râde puțin”.
„10 iulie 1940
Dimineață terminat Gone with the wind de Margaret Mitchell […]”.
„Marți, 17 decembrie 1940
După-masă colindat cu Cl[ody Berthola] două cinematografe. Un film german idiot și prost făcut. Un film american idiot, dar bine jucat și bine făcut. Am ajuns acasă pe la ora 10”.
*
Încheiem această secțiune cu un alt cântec, interpretat de același Cristian Vasile: Și eu am fost student odată (cu siguranță veți recunoaște și acordurile Gaudeamus igitur).
