Apărarea pasivă reprezenta totalitatea mijloacelor de apărare împotriva atacurilor aeriene. Principalul beneficiar era populația civilă și bunurile ei. Contribuția populației la reușita unei apărări pasive era decisivă. Pentru dobândirea cunoștințelor necesare și eficientizarea procedurilor au fost realizate mai multe exerciții cu populația civilă, inclusiv la Universitatea din București. Instituția avea propriul plan de apărare pasivă, existând o persoană responsabilă pentru apărarea pasivă.
*
Exercițiile de apărare pasivă erau și un bun prilej pentru a observa ce nu a mers bine și trebuie îmbunătățit. Este și cazul unui exercițiu de apărare pasivă din toamna anului 1938 de la Facultatea de Filosofie și Litere, care nu a fost tocmai primul realizat la Universitatea din București (14 aprilie 1938 și 22 septembrie 1938, sunt cel puțin alte două date la care au fost organizate exerciții de apărare pasivă).
1
Ministerul Marinei, prin Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, a pregătit un astfel de exercițiu și a notificat la 18 noiembrie 1938, cu mențiunea „Foarte urgent” mai multe instituții. La cunoștința decanului Facultății de Filosofie și Litere vestea acestui exercițiu a ajuns pe 22 noiembrie 1938 (sau atunci a fost înregistrată adresa la facultate, în orice caz este în discuție un document cu mențiunea „foarte urgent”, într-o perioadă în care „norii negri ai războiului se tot adunau în Europa și nu numai”).
„18 noiembrie 1938
Ministerul Educațiunii Naționale
Direcțiunea Mobilizării și ONT Serviciul Apărării Pasive
Domnului Decan al Facultății de Filosofie și Litere
Foarte urgent
Avem onoare a vă aduce la cunoștință că Ministerul Marinei, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, a organizat un nou exercițiu de apărare pasivă pentru ziua de 24 noimebrie a.c.
Desfășurarea acestui exercițiu va fi astfel:
La ora 17:00 se va da alarma.
Formațiunile de apărare pasivă vor intra imediat în acțiune potrivit planului de apărare pasivă întocmit în conformitate cu instrucțiunile Ministerului Educațiunii Naționale nr. 1189 din 24.III.1938.
La darea semnalului de alarmă orice activitate va înceta. Întreg personalul didactic, administrativ și școlar (elevi) va intra în adăposturile existente sau cele marcate din vreme. În tot timpul cât se va sta în adăposturi, se va face o comunicare în care se va arăta însemnătatea stingerii luminilor, care era tema exercițiului ce se desfășoară.
Echipa de stingerea luminilor va executa întreruperea curentului electric de la tabloul centralizator sau închiderea robinetelor de gaz, lăsând aprinse numai luminile camuflate indicate în planul localului.
Acolo unde s-au distribuit măști, șeful apărării pasive instituțiunii școlare va executa din timp exerciții de mânuire și portul măștii, cu întreg personalul la darea alarmei toți vor avea masca asupra lor.
La ora 17:10 se va da încetarea alarmei.
După terminarea exercițiului, șeful apărării pasive instituțiunii va întocmi o dare de seamă asupra punctelor de mai sus, ce o va înainta a doua zi ținutului respectiv”.
Simularea unui exercițiu la Palatul UB pe timp de noapte: cu luminile aprinse și cu luminile stinse, după darea semnalului de alarmă. Camuflarea și stingerea luminilor după alarmă a reușit uneori doar parțial.
Camuflarea se putea obține prin vopsirea acoperișurilor și pereților sau prin realizarea de construcții fictive, schelărie etc. Vopsirea trebuia să fie realizată în „gri, cenușiu închis, kaki închis, kaki verzui sau un amestec din aceste culori după mediul înconjurător” (în 1939; în 1938 pentru camuflare erau prevăzute doar două culori: kaki și verde închis), dar se puteau lăsa clădirile și așa cum erau, dacă ele se înglobau în tonul general al mediului înconjurător.
Exista și un plan iluminat de război din anul 1939, care stabilea ca o șesime din luminile existente pe străzi vor rămâne aprinse, dar camuflate în albastru, că iluminatul particular să fie realizat astfel încât nicio rază de lumină să nu se vadă de către observatorii aerieni sau de organele de control ale Ministerul Aerului și Marinei și Ministerului de Interne, în timp ce la vehicule, luminile erau camuflate cu hârtie albastră, cozoroace sau alte dispozitive. Reușita camuflării și a planului de iluminat de război a fost parțială.
2
Exercițiul de apărare pasivă din 18 noiembrie 1938 nu s-a desfășurat tocmai bine.
„Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București
Dare de seamă asupra exercițiului de apărare pasivă (stingerea luminilor) executat în ziua de 24 noiembrie 1938, orele 17:00.
25 noiembrie 1938
La orele 17:00 se găseau prezenți în facultate circa 1500 de persoane, ocupate la cursuri și servicii.
La sunarea alarmei, o parte din acest public, circa 1300 persoane, se afla deja în sala de marmură a facultății, destinată ca adăpost provizoriu, până la amenajarea adăpostului real.
Echipele de: poliție, control, pompieri atât cei ficși, cât și cei mobili, echipa sanitară și brancardierii, și-au ocupat locurile marcate și ocupațiile prevăzute în planul de apărare pasivă.
Conferința asupra însemnătății exercițiului nu s-a putut ține, fiind public mult, sala mult prea mare și neluminată. Lumina a fost stinsă de la centrală odată cu primele semnale de alarmă. Din această cauză am oprit pe loc studenții care nu coborâseră de la etaje. Noi am cerut să stingem noi lumina, dar nu s-a aprobat.
Observații:
Exercițiul n-a reușit. Informarea publicului despre ziua și ora exercițiului, a făcut ca o parte din studenți să nu mai intre la cursuri în orele următoare și s-a strâns în sala de adăpost, așteptând sunarea alarmei și stingerea luminii.
În timpul adăpostirii n-a fost posibil a se face liniște. Publicul fiind tânăr și de ambele sexe, a profitat de 10 minute să se distreze în întuneric.
Propuneri pentru o mai bună reușită:
1. Exerciții individuale pe instituții mici (Facultate).
2. Exerciții de ansamblu pe instituții mari (Universitate).
3. Data exercițiului să fie cunoscută numai de șefii apărării pasive, care n-au voie să anunțe pe nimeni din instituție, ci numai să sune alarma la data ce i s-a comunicat.
4. Să nu se mai stingă lumina totală de la centrul instituției mari, așa cum s-a făcut azi, ci fiecare instituție mică s-o utilizeze după necesitățile ei.
5. Să fie permise tot timpul alarmei luminele albastre în adăpost. De asemenea, pe scări și coridoare luminile albastre să lumineze timpul necesar pentru coborârea publicului de la etaje, spre a se evita accidente din cauza întunericului.
6. Să ni se procure o parte din uneltele și materialele necesare instruirii personalului încadrat pentru apărarea pasivă, cum ar fi: brancarde, feși, gutiere, extinctoare etc.
Șeful apărării pasive,
Dragomir Stătescu”.
3
Pregătiri pentru acest exercițiu au fost realizate cu câteva săptămâni înainte, deoarece am putut identifica în arhive corespondența din 19 octombrie 1938 dintre șeful apărării pasive din Facultatea de Filosofie și Litere și decanul acestei facultăți, prin care cel dintâi înainta un plan de adăpostire pentru publicul din facultate, un tablou de încadrarea personalului executor, atribuțiile acestui personal, dar și însemnări cu materialele necesare pentru cele „trebuitoare spre a putea înfăptui apărarea și ajutoarea accidentaților”. La 17 noiembrie 1938 decanul Facultății de Filosofie și Litere înainta la rândul său aceste documente rectorului Universității din București și îi cerea totodată ajutorul pentru a obține sprijinul unui medic chirurg, șef de pompieri și un chimist, care să completeze instrucțiunile de apărare pasivă ale facultății, dar și care să realizeze exerciții cu personalul care avea în atribuții apărarea pasivă. În al doilea rând, decanul cerea sprijinul în procurarea de materiale și unelte de „trebuință imediată”, și găsea potrivit să arate că avea pregătită și o listă cu cele de „trebuință ulterioară”.
În anii următori dotarea cu materiale de apărare pasivă a fost mai atent organizată. Pentru că necesarul de astfel de materiale era mare, s-a trecut la o clasificare a lor după urgență. Astfel la 14 octombrie 1939 materialele de apărare pasivă se puteau încadra în trei categorii: urgența I – materiale care nu aveau nevoie de omologare din partea Ministerului Aerului și al Marinei (maști Md. 1935, hârtii albastre, clopote, toace, saci, felinare cu rapiță, lăzi, lopeți, nisip, vată, pansamente, termometre medicale etc.) și de urgențele II și III, care puteau fi procurate fără omologare sau care au fost omologate de același minister (stoluri, rulouri, sonerii, aparate izolante, mănuși de cauciuc, detectoare de gaz, spumă, costume contra yperitei, pături groase, căni, aparat de oxigen etc.).
Mai multe companii ale vremii au început să producă cele necesare și s-a înființat și un Oficiul General de Materiale pentru Apărare Pasivă.
Cu toate acestea, problemele financiare erau o realitate, și afectau chiar și procurarea acestor materiale. La 1 iulie 1940, rectorul Universității din București, Constantin Stoicescu îi comunica decanului Facultății de Filosofie și Litere, Constantin Rădulescu-Motru că a solicitat la mai multe ministere fonduri în acest sens adăugând „precum știți și dumneavoastră prea bine, Universitatea nu are fonduri suficiente nici pentru cheltuielile de întreținere strict indispensabile”.
4
Așa cum am arătat au fost întocmite mai multe planuri care să faciliteze apărarea pasivă, inclusiv la Universitatea din București. Avem exemplul planul realizat de către Facultatea de Filosofie și Litere:
„Plan de adăpostire în caz de alarmă, ziua, a persoanelor aflate în localul facultății pentru public
Adăpostul hotărât până la alte dispozițiuni este în subsolul facultății: sala de mâncare a fostei cantine a coop. studenților.
Ocuparea adăpostului se va face pe drumul cel mai scurt cunoscut de cei prezenți, urmând semnele și inscripțiile afișate în acest scop. Placarde, săgeți etc.
Toată lumea aflată în facultate la auzul alarmei va părăsi orice ocupație ar avea și în graba cea mai mare – fără a alerga, țipa sau îmbrânci pe altul – se va îndrepta către adăpost.
Liniștea cea mai desăvârșită se cere atât pe drumul spre adăpost, cât și în timpul șederii în adăpost.
Nu este îngăduit nimănui a face spirite, a vocifera, țipa sau lamenta la auzul exploziilor sau la vederea accidentaților.
Toți adăpostiții vor da ascultare deplină personalului însărcinat cu diverse atribuțiuni în timpul alarmei sau bombardării.
Toți accidentații vor primi ajutor sanitar chiar în adăpost pentru care scop s-a aranjat o cameră cu cele necesare, iar după încetarea atacului, cei grav răniți vor fi transportați la spitale de echipele facultății.
Este strict necesar pentru toți cei care frecventează facultatea să poarte asupra lor un act de identitate complet adică: numele, domiciliul părinților și ultimul domiciliu în București, gazdă, cămin, coleg de cameră. Acest act ar fi preferabil să nu fie păstrat în poșete sau serviete de mână care se pot pierde ușor în timpul alarmei, ci asupra persoanei în buzunarul hainei, în carnete ce nu se pot pierde și vor putea fi găsite cu ușurință de echipele sanitare, pentru identificarea accidentaților.
La părăsirea adăpostului se recomandă de asemenea ordine. Nu-i permis nimănui să îmbrâncească pe altul, liniștea se impune. Cei care în grabă au lăsat haine, obiecte sau cărți în bibliotecă la seminar, se vor adresa celor în drept chiar la părăsirea adăpostului, spre a-i satisface. Reclamațiunile ulterioare, se vor satisface în măsura posibilității.
Facultatea nu va răspunde de pierderi de haine sau obiecte de orice fel. Fiecare persoană trebuie să se îngrijească a-și păstra cu sine tot ce are în timpul alarmei și atacului.
Toți accidentații, nu vor părăsi adăpostul fără a fi primit ajutor sanitar, care are obligația de a stărui și ajutora pe toți care se prezintă și au nevoie de ajutor.
Accidentații care nu vor cere ajutor sau vor părăsi adăpostul o fac pe răspunderea lor.
Se menționează că, alarma se dă cu mult mai înainte de a se produce atacul, adică atunci când avioanele abia se zăresc la orizont, deci nu e cazul să se piardă calmul necesar ocupării adăpostului, atât de public, cât și de personalul însărcinat cu executarea planului de apărare.
Porțile facultății în tot timpul alarmei vor fi deschise pentru publicul trecător și aflat pe stradă, care va putea intra.
După evacuarea către adăpost a celor ce se aflau în interiorul facultății, porțile vor fi încuiate. Persoane rău intenționate ar profita în paguba facutății de lipsa pazei în această ocazie”.
5
Personalul pentru apărarea pasivă din Facultatea de Filosofie și Litere era compus din: poliția interioară a localului (secretarul facultății și bibliotecarul șef), controlorii localului, echipa sanitară (brancardieri), pompieri mobili (și cu instrumente precum lopeți, topoare, târnăcoape), pompieri ficși (la gurile de incendiu), telefonist, curier, portari, camera (depozitul) de materiale.
Nu avem o imagine cu personalul dedicat apărării pasive de la Facultatea de Filosofie și Litere, dar avem o fotografie (dați click pe ea pentru o rezoluție mai bună) cu profesori ai facultăților de Medicină și Farmacie participând la cursurile de apărare pasivă (1942).
Sursa: Arhiva Muzeului Universității din București.
6
Instrucțiuni pentru personalul însărcinat cu executarea planului de apărare pasivă în facultate:
„Semnalul de alarmă exterior este produs de sirenele fabricilor, clopotele bisericilor, fluieratul sergenților de poliție și sirenele universității. Cel din interiorul facultății, clacsoanele de la ascensoare, telefonul interior și clopotul portarului.
Pentru ocuparea adăpostului, se dau semnale lungi și repetate timp de 3-5 minute. Pentru părăsirea adăpostului, sunetele sunt aceleași, însă mai scurte și numai timpul necesar 1-2 minute”.
Simularea unui semnal de alarmă produs cu sunetul clopotelor de biserică
În general însă, alarma era realizată cu ajutorul sirenelor, și așa a fost realizată și la Universitatea din București. La 5 aprilie 1940 semnalele de alarmare în caz de primejdie aero-chimică prevedeau darea alarmei cu „sunete scurte și modulate” și încetarea ei cu „sunete prelungite, liniștitoare”.
Pe lângă planuri și instrucțiuni era necesară îmbunătățirea cunoștințelor de apărare pasivă. De aceea, pentru creșterea gradului de înțelegere a măsurilor de apărare pasivă, în învățământul superior a fost introdusă în mod obligatoriu „ora săptămânală” de apărare pasivă, din anul universitar 1939/1940. Fiecare facultate trebuia să aibă un catalog al apărării pasive, o foaie de prezență, și să elibereze adeverințele constatatoare de satisfacere a obligativității celor 24 de ore legale de apărare pasivă (organizate astfel încât cursurile să fie încheiate până la 1 iunie 1940). Nu era doar un învățământ teoretic, erau și aplicații practice: instrucția cu masca și trecerea prin camera de gaze la sediile de pompieri, exerciții prin care să se verifice punerea în aplicare a planului de apărare pasivă, vizitarea unităților militare și de pompieri. Nu doar bărbații participau, ci și femeile. Nu doar personalul didactic, administrativ și de serviciu al Universității din București, ci și membrii familiilor lor trebuiau să ia parte. Clădirile trebuiau să fie prevăzute cu adăposturi anti-bombardamente și cu materialele necesare (lămpi electrice, lopeți, etc.). Multe din lucrări aveau să fie realizate doar dacă era declarată situația de război, iar în cazul mobilizării întregului personal dintr-o facultate, studenții care nu făceau parte din armată aveau să fie încadrați în echipele de apărare pasivă.
Propaganda pentru apărarea pasivă a fost intensificată prin înființarea la 7 ianuarie 1940 a Asociației Naționale Române de Apărare Pasivă, condusă de I. Gr. Periețeanu. Scopul principal al ei era de a pregăti „tineretul din facultăți și licee, astfel ca să poată fi încadrat și să lucreze efectiv în formațiunile speciale de cercetarea gazelor, dezinfectarea terenului și salvarea victimelor cauzate de bombardamentele aeriene”. Pentru a pregăti instructorii acestei asociații a fost organizat un centru de instrucție în zilele de 13-19 mai 1940, orele 18-20, în amfiteatrul Facultății de Farmacie, Bd. Elisabeta, intrarea A (unde astăzi se află Facultatea de Istorie, adică partea bombardată, demolată și ulterior refăcută a Palatului Universității din București).
7
Pentru a sublinia importanța acestor planuri de apărare pasivă din anul 1938 vom depăși segmentul cronologic al expoziției digitale cu câteva informații sumare.
Existența unor planuri precise pentru apărarea pasivă era deosebit de importantă pentru a limita pierderile de vieți omenești, dar și de bunuri materiale. De exemplu, pe 4 aprilie 1944, Bucureștiul a fost atacat pentru prima oară cu peste 300 de avioane. Doar zgomotul avioanelor (nu mai aducem în discuție cel al exploziilor) puteau stârni panica în populație. Mai jos pot fi ascultate sunetele produse de un singur avion bombardier american, B-24 Liberator, unul dintre cele folosite în bombardamentele asupra României.
La 15 aprilie 1944 Universitatea din București a fost printre instituțiile afectate de un nou bombardament aerian, atunci când corpul central al palatului, clădire emblematică a Bucureștiului, a fost grav avariată.
Pentru alte efecte ale războiului la UB vă invităm să accesați o secțiune din expoziția digitală LSIIU – Laboratorul de surse și idei pentru istoria universitară.
