„Terorism la scenă deschisă – Piața Universității – epicentrul unui nou seism provocat de intoleranță, fanatism, ură și violență calculată –

Veninul urii și al violenței, picurat cu consecvență în conștiințe prin cuvântul scris sau răcnit în portavoce, a «rodit» pe caldarâmul stropit cu sângele martirilor din 21-22 decembrie. În România – liberă de dictatură – flacăra democrației pâlpâie fără viitor sub vijelia nostalgiei dreptății întemeiate pe bâtă și cuțit.

Spectacol de gală pe un scenariu elaborat în 12 ianuarie și 28 februarie? Să iasă și regizorii la rampă!

O acțiune de «curățire» prost grândită și ineficient executată – detonatorul unui val de violență fără precedent în România!

Cronica lipsă de autoritate a autorităților și escaladarea continuă a unor manevre destabilizatoare.

Poliția – timorată și hărțuită – pare a se fi obișnuit cu bătaia. Din nou primii sacrificații – elevii de la Băneasa!

Armata a privit multă vreme spectacolul în mod pașnic, din stal.

Televiziunea română și efectul de bumerang al cultivării informației «obiective».

De la «cocktail Molotov» la automate n-a fost decât un pas – și el a fost făcut astă noapte!

Sfânta mare nerușinare a declarațiilor unor oameni politici.

Minerii – pentru a treia oară în București”.

Sursa: „Libertatea”, 14 iunie 1990, p. 1.