„Vă rugăm să difuzați următorul comunicat:

Conform înțelegerii convenite în urma contractelor cu Dl. Ion Caramitru, vicepreședinte al C.P.U.N., reprezentanți ai organizațiilor independente care participă la manifestația pașnică din Piața Universității s-au prezentat la clădirea C.P.U.N. în ziua de 8 mai 1990, orele 10.00, în scopul susținerii dialogului propus. Manifestanții din Piața Universității, având în vedere importanța națională a problemelor care urmau a fi discutate, au cerut ca din delegație să facă parte și trei reprezentanți care să asigure înregistrarea video integrală a acestei întâlniri și, de asemenea, să fie permis accesul liber al presei și radioteleviziunii.

Respectiva cerință a fost comunicată în timp util, în cursul zilei de 7 mai 1990, neprimindu-se însă nici un răspuns oficial asupra acestei chestiuni.

În consecință, delegația s-a prezentat în menționata componență. Tot astfel, au fost prezenți și reprezentanți ai presei și radioteleviziunii.

În clădirea C.P.U.N., delegației i s-a comunicat însă că la dialog nu se acceptă accesul presei și radioteleviziunii și nici prezența delegatului însărcinat cu înregistrarea video.

Acceptând poziția cu privire la prezența presei și radioteleviziunii delegația a explicat, pe de altă parte, necesitatea respectării parțiale a dorinței manifestanților din Piața Universității, în sensul acceptării măcar a unui cameraman (membru al delegației, luptător în decembrie 1989 la Timișoara și București, inclusiv la Televiziune).

În fața refuzului categoric și nejustificat de a exista o mărturie video a dialogului, delegația a fost pusă în situația de a părăsi clădirea C.P.U.N.

Solicitările ce urmau a fi prezentate în cadrul întâlnirii au fost comunicate opiniei publice în cursul unei conferințe de presă desfășurate în aceeași zi.

Manifestanții din Piața Universității își mențin poziția cu privire la necesitatea unui dialog.

ASOCIAȚIA «21 DECEMBRIE» DIN BUCUREȘTI

GRUPUL INDEPENDENT PENTRU DEMOCRAȚIE

LIGA STUDENȚILOR”.

Sursa: „22”, 11 mai 1990, p. 4.

[Francesca Savu]