„Alegerile în retrospectivă

«Tot ce poporul român are mai bun, mai conștient, mai rațional, toate rezervele de altruism și responsabilitate, toată capacitatea de analiză și de intransigență s-a strâns în aceste piețe (piețele <golanilor> din București și Timișoara) în care bate eroic și inteligent pulsul istoriei». Aceste rânduri rușinoase, aceste afirmații înjositoare la adresa adevăratelor «rezerve de analiză și moralitate» ale poporului român, au fost rostite din balconul stăpânit de un fost informator al Securității de către poeta Ana Blandiana.

Mulți oameni de bine au crezut și, poate, mai cred în aceste cuvinte. Un al poet, Șt. Aug. Doinaș, se arăta de-a dreptul extaziat în fața «calității» umane a protestatarilor din Piața Universității. Alți intelectuali, ziși «universitari», nu au pregetat să omagieze «puritatea» manifestației și a manifestanților. Nu-i vom contrazice. Nici nu vom insinua că domniile lor se lasă mult prea ușor înșelați de aparențe, ignorând total (de ce oare?) dedesubturile pur politice ale afacerii. Nu-i vom întreba nici ce au văzut ziua în piață, nu numai noaptea, în feeria torțelor. În definitiv, sunt liberi să închidă «democratic» ochii în fața deosebirii flagrante dintre mitingiștii meseriași, plătiți de un Rațiu ori Mazilu și oamenii de bine care vin fie să caște gura, fie să se «descarce». Nu le vom deranja morga academică nici cu întrebarea timidă dacă au idee de instituționalizarea prostituției sub zidurile bătrânei Universități… Ori de consumul de droguri…

Le vom aduce aminte, pur și simplu, cine sunt în realitate o mică parte din aceia care dirijează «spectacolul» dizgrațios din Piața Universității și «protestează» pe bani împotriva guvernului, ce «calitate» morală posedă și cât de «puri» sunt ei. Îl vom clasifica, pentru a-i înțelege mai ușor, în mai multe grupe de «excelență» umană:

Infractori, huligani: Dumitru Dincă, «omul lui Rațiu», gogoșar din Crevedia, familie abandonată, sancționat pentru înșelăciune și abuz în serviciu; prietenii săi de aceeași teapă și culoare: D. Chelu, N. Lătărețu, E. Capruciu (3 condamnări pentru tentativă de viol, viol, furt); Nica Leon – delapidator a 41 000 lei de la asociația sa de loctatri; P. M. Băcanu – speculant cu mașini (peste 300 000 lei); preotul Gh. Tăbăcaru – 6 capete de acuzare ale Consistoriului Eparhial (Galați), viol în altar, viol în cimitir, delapidare, bătăi, practicarea jocurilor de noroc; Ștefănescu P. Iulian – șofer I.T.B., și-a bătut mama în Piața «cea mai pură», a țării și apoi i-a ars brațele cu mucuri de țigară; Claudia Zaharia (grevistă a foamei) din Botoșani, de 2 ani prostituată profesionistă la hotelul «Modern»; Gh. Petrescu – 3 condamnări; Nicolae Mandache, multiplu recidivist, «omul împușcat» în timpul «marilor masacre» ale poliției din 24 aprilie; Adrian Vasilache, penețist feroce, 5 ani pentru viol, 3 pentru luare de mită, furt calificat; Mihai Trifu – lider al Golaniei, 3 copii abandonați, participare la viol; Doru Marieș – al lider, fost bișnițar, itinerant prin țară; Marian Brănișteanu – «golan timid», 11 condamnări pentru furt calificat, lovire etc.; Florian Pîrvu – hoț de buzunare, școala de reeducare; Andrei Irimia, sat Malița, jud. Prahova, fără serviciu de 4 ani, familie abandonată; M. Mierlă, C. Zbora, David Vasile – care sunt prea celebri pentru a mai fi prezentați. La această listă, cu totul parțială, adăugați copiii fugiți de acasă, de la școlile ajutătoare, din internate, despre care ziarele au scris atât.

Foști legionari sau proveniți din familii legionare: Ion Rațiu, Ion Puiu – vicepreședintele P.N.Ț.; O. Rădulescu și Ticu Dumitrescu, cei doi șefi ai «Asociației Naționale pentru Proclamația de la Timișoara» care au somat, în spiritul Gărzii, atât parlamentul cât și guvernul să li se predea la o oră și într-un loc fixat de ei, deoarece, «toți sunt niște canalii»; I. Pîslaru – actor care continuă declarat tradițiile legionare ale familiei; Al. Paleologu; Ana Blandiana.

Foști nomenclaturiști ceaușiști: Dumitru Mazilu, L. Petrina, Octavian Paler, S. Tănase, Dan Pavel (de la GDS, fost activist al C.C. al U.T.C.), Ion Mărculescu, fost procuror șef; Lucia Morar – fostă deputat în MAN, fostă directoare de întreprindere și mulți alții. Se pare că piața Golanilor se umple seara de foști activiști PCR sau UTC mai mari sau mai mici, care speră să se «purifice» aici sub privirile virtuoase ale altor foști.

Informatori ai Securității: Marian Munteanu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu și o puzderie de alții mai mici.

Și aceștia vreți să spuneți, oameni buni, că sunt tinerii care au făcut Revoluția din decembrie? Nu e oare aceasta cea mai monstruoasă blasfemie? Nu e aceasta cea mai bestială batjocură la adresa sutelor de mii de muncitori și funcționari de toate vârstele care au decis soarta Revoluției în dimineața zilei de 22 Decembrie?

Dl. ambasador Al. Paleologu afirmă că el nu reprezintă la Paris guvernul, ci «țara», înțelegând prin «țară» această adunătură de «golani» de calitate la care se adaugă firma masonică GDS ce îi incită la ură și violență. Cu logica sa mediocră, dl. ambasador scapă din vedere că Țara e cea care a ales Guvernul; țara nu a ales nici pe departe ceata de huligani năimiți cu ziua de partidele «democratice», «partide» cărora domnia-sa le face propagandă în Franța în dauna intereselor naționale. Dar pentru că dl. ambasador e «membru fondator» al GDS și e mereu tânăr și verde, îi înțelegem opțiunile. Sugerăm însă viitorului guvern să-l recheme fără menajamente în Piață, unde îl așteaptă vechile cântece: «te iubim / Ori învingem ori murim!».

OCHIUL”.

Sursa: „Azi”, 2 iunie 1990, p. 2.

[Vlad Mihăilă]