Revoluția continuă!

Eroic, poporul român dărâmă neocomunismul

Acum, în aceste zile de mai, istoria României se face în Piața Universității din București, în marile orașe, pretutindeni acolo unde oameni cu conștiința trează, însuflețiți de sentimente patriotice, îngrijorați de viitorul lor și al copiilor lor manifestează împotriva comunismului și neocomunismului, împotriva noii dictaturi «cu fața umană» instituită în țară de Frontul Salvării Naționale și grupul neocomunist condus de Ion Iliescu.

Patria este în pericol! iată un strigăt izbucnit în ziua de 22 aprilie 1990, seara, când pe același aliniament din 21 decembrie 1989, au apărut, din nou, polițiștii scutieri. Devenise, prin acest gest al puterii, extrem de limpede faptul că noul regim din țară, deși provizoriu, sau mai exact spus încă provizoriu, continuă, în pofida tragediei pe care țara a trăit-o în decembrie, politica represivă, comunistă, antinațională și antipatriotică a regimului abia răsturnat. Uluiți și indignați, demonstranții veniți în seara acelei zile în Piața Universității pentru a cinsti eroii din decembrie, au hotărât să rămână pe loc. Din acel moment, protestul exprimat ca o manifestație-maraton, oferă lumii, dar mai ales întregii țări, o lecție de eroism fără egal.

Succesul, tot mai mare de la zi la zi, al manifestanților din Piața Universității din București, din celelalte orașe ale țării, indică, fără putință de tăgadă, că revolta din decembrie 1989 a fost în întregul ei anticomunistă, că ideologia comunistă adusă în România cu tancurile sovietice este străină spiritului și modului de viață al poporului român.

Cu atât mai mult, pe acest fond de conștientizare în plan național a luptei anticomuniste, crearea mișcării neocomuniste, adică a partidului F.S.N., s-a dovedit și se dovedește profund neinspirată și dăunătoare pentru dezvoltarea democratică a vieții și existenței poporului român. Energii uriașe și sacrificii pe care încă nu le putem ști de pe acum vor trebui pentru a înlătura această nouă forță malefică ce continuă comunismul în România, în varianta lui cea mai nedemocratică și mai dură – stalinismul trecând prin Ceaușescu. Încă o dată, în numele intereselor lor, comuniștii conduși de noul lor lider, Ion Iliescu, au pricinuit un rău imens poporului român. Criza politică, economică, socială, ruinarea conștiinței a milioane de oameni neinformați, dezbinarea națională, dezorganizarea agriculturii, climatul de teroare și violență instituit în campania electorală, imposibilitatea forțelor democratice de a-și desfășura campania electorală în condiții civilizate sunt urmare directă și logică a creării și activității partidului F.S.N., a nerespectării hotărârii din 22 decembrie 1989 a noii forțe instaurate în stat de a organiza alegeri libere de pe poziții neutre.

În Piața Universității din București, dar și în țară, revoluția continuă. Zeci de mii de oameni manifestează pașnic. Televiziunea Română Liberă a F.S.N.-ului, Radioul, o bună parte a mass-mediei, fiind alături de neocomuniști, în mod iresponsabil, țin poporul în acută lipsă de informație. Acest comportament este tot atât de iresponsabil ca și pe vremea lui Ceaușescu. În pofida sa însă, partidul Frontul Salvării Naționale și liderii săi se clatină. Semn bun, semn că România va scăpa, în sfârșit, de blestem, de comunism adică. Zona liberă de comunism a României va fi însăși România. Iar neocomuniștii vor rămâne ca un vis urât, cu tot cu ticăloșia lor, cu aroganța lor nemărginită, cu intoleranța lor, cu securitatea lor, cu toți profitorii și naivii care încă le cred minciunile.

Neocomunismul instaurat sub formă de partid de către Ion Iliescu e în cădere rapidă. Tocmai de aceea nu se dă în lături de la nici o mârșăvie. Dar, cu cât va întârzia mai mult la putere, cu cât va mai continua să chinuie și să mintă cu nerușinare poporul român, cu atât negarea sa va fi mai radicală. Salvare nu există!”

Sursa: „Dreptatea”, 11 mai 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]