„În seara zilei de 8 mai, la ora 22 – relatează un ziarist de la combativul «Expres» – Daniel Bidileci, de 15 ani, a fost internat de urgență la Spitalul de copii «Grigore Alexandrescu» pentru o intoxicație cu substanță necunoscută. Intoxicația s-ar fi produs în urma ingerării unei cafele fierbinți adusă de un bărbat și o femeie în jur de 40 de ani (desigur – feseniști) cu scopul vădit de a destabiliza situația în prima zonă liberă de neocomunism a României și, probabil, una dintre primele din lume. Copilul – care nu știm ce căuta acolo, în loc să fie acasă, la părinți, și să-și facă lecțiile – a simțit o tabletă în cafea (interesant e că ea nu se dizolvase; poate era din plastic!) pe care a scuipat-o. Și, cu toate acestea, pastila aruncată și-a făcut efectul. De unde se vede că neocomuniștii dețin un arsenal de mijloace de luptă deosebit.
Internat la spital, copilul a fost supus unor investigații, probleme au fost analizate în Institutul Medico-Legal, (pentru depistare de cafeină sau amfetamine), dar nu au relevat nici o substanță de natură să-i producă lui Daniel B. starea de rău cu care s-a prezentat la spital; ca atare a doua zi dimineața, restabilit, a fost dus acasă. Ne întrebăm: dacă în loc să frecventeze Piața Universității ar frecventa școala n-ar fi oare mai ferit de surprize?
(I.C.)”.
Sursa: „Azi”, 5 iunie 1990, p. 3.
[Vlad Mihăilă]