„Ca urmare a multiplelor variante apărute în presă privind cele ce s-au întâmplat în noaptea de 15 spre 16 mai 1990 la postul de radio UNI-FUN, membrii postului de radio se consideră datori să prezinte corect filmul evenimentelor.

În seara zilei de 15 mai, la orele 22.00, 2 membri ai Ligii Studenţilor – Drăgan Sorim şi Constantin Bazil – au venit cu o decizie din partea Consiliului Ligii Studenţilor, în care ni se cerea să oprim activitatea postului şi să-l părăsim imediat pe motiv de incompetenţă profesională şi funcţionare necorespunzătoare.

Deoarece această decizie a fost luată unilateral, fără acordul părţii franceze, personalul prezent în studio nu a fost de acord cu punerea ei în practică.

În urma încercărilor noastre de a transporta, cu acordul reprezentantului părţii franceze, aparatura aparţinând firmei FUN RADIO FRANCE, precum şi bunurile personale, Marian Munteanu a declarat că va chema poliţia. În realitate a chemat 15-20 de manifestanţi din Piaţa Universităţii, cu ajutorul cărora am fost sechestraţi, interogaţi, puşi să dăm declaraţii, înjosiţi şi 4 dintre noi au fost bătuţi. Un reporter al ziarului «ROBINSON» care a încercat să înregistreze potopul de injurii adresate nouă de Marian Munteanu a fost în mod bestial bătut de liderul Ligii.

Din cei 12 sechestraţi, 3 au reuşit să scape, escaladând zidurile Universităţii, fiind primii care au informat Poliţia. La orele 6.15, după aproape 6 ore de sechestru, am fost eliberaţi.

Cerem pe aceasta cale ajutorul Poliţiei şi Procuraturii pentru soluţionarea conflictului şi recuperarea materialelor.

Ieri (17 mai) la ora prânzului (12.00) postul de radio era încă sub sechestrul reprezentanţilor Ligii.

Orice altă declaraţie în numele UNI-FUN, în afara celei de mai sus, este neavenită.

Pentru conformitate,

Directorul UNI-FUN RADIO

Cristofor IOSUB”.

Sursa: „Adevărul”, 18 mai 1990, p. 3.

[Vasile Grigore]