Timp de peste trei luni, am încercat să aducem în atenția publicului documente cât mai multe și mai interesante, alături de alte contribuții utile pentru cunoașterea Fenomenului Piața Universității (22 aprilie-15 iunie 1990) și a Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Cele două evenimente au plasat, la vremea respectivă, comunitatea academică bucureșteană și în principal Universitatea din București, în centrul atenției. Pe toate aceste documente le-am prezentat, în pas cu vremurile curente, sub forma unei expoziții digitale intitulate 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității (1990-2020).

 

Pe această cale, Muzeul Universității din București mulțumește studenților și masteranzilor de la Facultatea de Istorie a Universității din București, care au muncit alături de noi pentru a transforma în realitate digitală acest proiect: Anca Aldescu, Alexandru Cîță, Alexandra Dănălache, Cristian Dumitrescu, Laura Dumitrescu, Vasile Grigore, Cosmin Hedeșiu, Andrei Neacu, Ștefan Nedelcuță-Apope, Serghei Pricopiuc, Mădălina Florentina Sandu, Francesca Savu și Diana Elena Tița. Mult succes în cariera profesională!

Pentru alte contribuții, mulțumim: Agerpres, Andrei Bîrsan, Vlad Ardelean, BD Historia – benzi desenate istorice (Mihai I. Grăjdeanu).

De asemenea, anunțăm că perioada cu actualizări zilnice ale acestei expoziției digitale s-a încheiat, nu și activitatea de îmbunătățire a conținutului, care va continua, dar într-un regim neregulat. În rubrica Jurnal de activități vom face cunoscute și aceste noi adăugiri de conținut, atunci când ele vor avea loc.

Să nu uităm că documentarea pentru această expoziție a fost întreruptă brusc din cauza deciziei de a închide bibliotecile, ca măsură de contracarare a efectelor pandemiei de coronavirus, măsură care a afectat și planurile inițiale de realizare a acestei expoziții, chiar dacă era plănuită a fi sub formă digitală. Și la momentul scrierii acestor rânduri, ne aflăm în continuare sub același context nefast pentru cultură.

În ceea ce privește rezultatul principal al expoziției digitale, arătăm că el este în principal constituit din colectarea, într-un singur loc (site-ul Muzeului Universității din București), a unei game variate și bogate de documente.

Iată distribuirea lor în funcție de cele opt secțiuni ale expoziției digitale (Secțiunea – numărul de documente scrise, fotografii, caricaturi, desene, înregistrări audio-video și articole – în total sunt aproape 1200*).

Cadrul general – 119

Universitatea din București: 1989 vs. 1990 – 18

Actori individuali – 63

Actori colectivi – 15

Activități de golan pe timpul Fenomenului Piața Universității – 415

Reflectarea Fenomenului Piața Universității peste ani – 31

Fenomenul Piața Universității văzut prin ochii caricaturistului – 190

Fenomenul Piața Universității văzut prin obiectivul aparatului de fotografiat – 347.

* în urma actualizărilor ulterioare (noi documente, caricaturi și fotografii) numărul lor a depășit 1300.

O serie suficient de mare și diversificată de surse colectate și prezentate după anumite reguli (a se vedea descrierea expoziției) poate aduce și ea calitate unui proiect. Dincolo de faptul că expoziția digitală 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității (1990-2020) oferă în mod gratuit aceste surse publicului, sunt și câteva prelucrări și analize ale acestora care, sperăm noi, sunt interesante și binevenite. Toate cele lucrate au fost aduse la cunoștința publicului zilnic, timp de trei luni, prin intermediul site-ului Muzeului Universității din București care a găzduit expoziția digitală și paginii sale de Facebook. În perioada următoare avem în lucru și alte modalități de prezentare și analiză a informației.

 

În final, dar nu în cele din urmă, Muzeul Universității din București aduce mulțumiri publicului care ne-a fost alături în toată această perioadă. Sperăm că expoziția digitală a adus un plus de cunoaștere pentru evenimentele petrecute în primăvara și vara anului 1990 în Piața Universității, că a constituit un exercițiu de rememorare și reflecție important la peste 3 decenii de la acele evenimente, că am răspuns pozitiv așteptărilor dumneavoastră și că ne veți fi alături și în proiectele noastre viitoare!