„În fiecare zi ce trece, televiziunea română (de stat) își demască adevărata față. Se autoproclamă liberă și nici pe departe nu este. A rămas același organism dirijat de comuniști.

[…].

Personalul televiziunii române (libere) a rămas, în proporție de 90%, aceiași slugoi, comuniști, rude ale potențaților vechii nomenclaturi care astăzi condamnă ceaușismul și numai cu câteva ore înainte îl slujeau din răsputeri. În timp ce pentru oamenii cinstiți, pentru cei care doresc să clădească o nouă Românie nu se prea găsește spațiu de emisie, apar zeci de colaboraționiști comuniști; unii își toarnă cenușă în cap, alții îi «înjură» pe cei care doresc altceva în această țară.

Printre cei mai compromiși crainici se reliefează George Marinescu. Această persoană ovală și secționată de o curtoazie disimulată caută să-și convingă noii stăpâni de utilitatea sa imperioasă. Dacă în zilele revoluției a fost sechestrat de evenimente și n-a avut ce face, a trebuit să joace cum i-a cerut poporul, acum încearcă să ne impună «reputația» sa de mare patriot. Prezintă emisiuni trunchiate, interviuri în «ceață», dezinformând opinia publică, insinuând că toate manifestațiile antifront, antisecuritate, anticomunism sunt organizate de huligani și legionari. Ba mai ne dă și sfaturi de democrație. Printre ei, totuși, un nume plăcut: Cornelius Roșiianu.

Cu durere în suflet trebuie să remarcăm că un intelectual rasat ca dl. Răzvan Theodorescu a cedat presiunilor unor scriitor compromiși care încearcă să astupe glasul scriitorilor patrioți, ce nu și-au putut etala întreaga valoare sub regim comunist, din motive politico-sociale. Probabil că dl. Răzvan Theodorescu încearcă să mulțumească în acest fel conducerii FSN care l-a numit într-o vreme când CPUN era deja constituit. Din punct de vedere juridic această numire poate fi considerată chiar ilegală. Rușine, d-le Răzvan Theodorescu!!!

Acum, când aprindem o lumânare de Sfintele Paști, să ne rugăm pentru izbăvirea neamului de instituțiile comuniste, instituții ale rușinii, instituții ale fratricidului, instituții ale întunericului. Să luăm lumină de la martirii neamului care, au fost uciși de diabolicele instituții comuniste și slujbașii lor.

EDUARD-VICTOR GUGUI”.

Sursa: „Baricada”, 17 aprilie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]