„Marți, 24 aprilie, a fost o zi de «glorie» a forțelor ostile democrației. Oameni din toate colțurile țării, veniți în Capitală să protesteze împotriva instalării neocomunismului sub tutela «despotului înțelept» Ion Iliescu, au fost supuși unor represalii, neîndoielnic, ordonate. La prima oră a dimineții Elena Dobrescu, Aldea Cornel, Maria și Mihai Marinescu, Stan Marin, Remus Oprescu Cristian, Adriana Lesescu, Ștefan Elena, Lătărețu Ionel și Nicolae Dumitru au ajuns cu greu în redacția ziarului «Dreptatea», la doi pași de Piața Universității, oferindu-ne imagini greu de descris. Investigațiile noastre la Spitalul de urgență a dus la descoperirea altor cazuri. Izvorul Rece 1, sector 4, salariată la I.C.L. Tehnometal, în urma «tratamentulu» cu care a fost «onorată» de poliție, a fost internată având plagă tăiată la obrazul drept. Tot ieri, la ora 7,45 a fost transportat cu o mașină a secției 4 poliție (șef echipaj serg. mj. Nistor) Mandache Nicolae, 40 ani, str. Socului 25, sector 2, cu un diagnostic…ciudat: plăgi multiple prin împușcare, bipolare, ambele coapse. Se pare că acesta a fost returnat penitenciarului Jilava de unde fusese ridicat. Dacă este cu adevărat deținut, de ce a trebuit trimis Spitalului de urgență, penitenciarul însuși având spital? Dacă nu este deținut, unde, cum și de ce a fost împușcat? De altfel, nu este singurul mister dintre filele registrului de intrări al camerei de gardă – chirurgie a Spitalului de urgență. Ieri au fost internate 18 persoane fără ca în respectivul document să fie precizat locul în care au pățit-o! Deși opinia noastră e formată, precizările rămân la latitudinea dv. Oare ne apropiem de un nou 22 Decembrie? Redacția ziarului «Dreptatea» a pus la dispoziția domnului general Diamantescu lista conținând datele de stare civilă ale celor maltratați, domnia sa promițând să treacă de urgență la anchetarea polițiștilor vinovați.

Așteptăm un răspuns din partea domnului general după efectuarea anchetei, răspuns pe care îl vom oferi și publicului cititor al ziarului nostru.

ILIE COSTACHE”.

Sursa: „Dreptatea”, 26 aprilie 1990, p. 4.

[Vlad Mihăilă]