„Iată ce scrie în Declarația de Program a Ligii Studenților (paragraf II, intitulat Principii generale de activitate):

«4. Principiul nepolitizării, concretizat în următoarele direcții:

a) separarea valorilor științifice și profesionale de cele politice și neacceptarea în școală decât a celor dintâi;

b) interzicerea oricăror manifestări politice organizate în interiorul facultăților».

Oare ce crede Cel Mai Mare și Mai Iubit Golan al Ligii?

Balconul unei Universități ține de acea Universitate sau de strada pe care se află?

Oare de ce se organizează un bâlci al Stupidității Haine în propria Universitate? Unde se ascundeau până acum toți acești vajnici luptători? Nu cumva în umbra ședințelor UTC?

Dragi colegi, Liga ne ajută. Pe noi, timizii, ne-a ajutatat să ne fie rușine că suntem studenți. De ce? Pentru că membrii ei au murdărit Universitatea, proclamând-o Universitate de Golani. Ei n-au decât să-și zică așa dacă asta și sunt, dar nu au nici cel mai mic drept să-i bage în aceeași oală pe toți studenții. Ei nu au nici dreptul să-l spânzure pe Eminescu deasupra adunării din piață. De altfel, ideea este cât se poate de neinspirată căci, toată lumea știe, Eminescu era într-adevăr alături de poporul român (care nu înseamnă golănime) și-i disprețuia pe liberali (dacă nu mă credeți, citiți-l pe Eminescu). Așa încât Eminescu nu-i înalță pe piețari ci, dimpotrivă îi domină «nemuritor și rece» întrebându-se:

«Voi sunteți urmașii Romei?

Niște răi și niște fameni?

I-e rușine omenirii să vă zică

Vouă oameni!

Și această ciumă-n lume

Și aceste creaturi

Nici rușine n-au să ieie

În smintitele lor guri

Gloria neamului nostru spre-a

O face de ocară

Îndrăznesc ca să rostească pân’

Și numele tău… țară!

Cum nu vii tu, Țepeș doamne,

Ca punând mâna pe ei,

Să-i împarți în două cete:

În smintiți și în mișei,

Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la pușcărie și la casa

De nebuni!»

Dar Țepeș nu vine pentru că e democrație și fiecare face tot ce-l taie capul, fără să i se taie capul!

Această «foaie» apare numai când redacția învinge TIMIDITATEA.

Liga Studenților Timizi”.

Sursa: „Azi”, 25 mai 1990, p. 2.