Facultatea de Științe a fost una dintre cele trei facultăți care unite în anul 1864 au format Universitatea din București. De la câteva catedre în anul 1864, Facultatea de Științe a ajuns să includă și laboratoare și institute și grădină botanică și alte componente precum bibliotecă, muzee, stațiune zoologică și observator astronomic.
Pentru început am reușit să reconstituim evoluția structurii pe care Facultatea de Științe a Universității din București a avut-o în perioada 1892-1943 și prezentăm în cele ce urmează situația din anul 1901:
Laboratorul de fizică moleculară, acustică și optică
Laboratorul de fizică (gravitate, căldură și electricitate)
Laboratorul de chimie organică
Laboratorul de chimie anorganică
Institutul de Fiziologie
Institutul de Botanică
Laboratorul de morfologie
Muzeul de Geologie și Paleontologie
Laboratorul de lucrări practice de Mineralogie și Petrografie