Am conceput această secțiune, Jocul Indiciilor, în Expoziția digitală Profesorii de la Facultatea de Medicină (Universitatea din București)(1869-1948) pentru a oferi și o altă perspectivă asupra unor cunoștințe care pot fi primite de cei interesați de cele prezentate în această expoziție digitală.

Astfel, în Jocul Indiciilor fiecare vizitator al Expoziției Digitale intră în rolul unui detectiv. Există trei provocări, adică trei mini-jocuri care presupun reconstituirea unor informații. Fiecare provocare este rezolvată prin adunarea unor indicii care pot fi descoperite în paginile dedicate profesorilor, după meniurile principale dedicate secțiunilor Expoziției Digitale, așa cum arată imaginea de mai jos.

Cu cercul roșu este subliniat cum poate arăta un indiciu, iar cu cercul verde este subliniat mesajul care apare în momentul în care cursorul mausului este plasat peste acest indiciu („mouse hover”).

Fiecare indiciu este semnalat prin textul „Indiciul” și este numerotat în formatul „X-Y”, unde „X” reprezintă numărul provocării, iar „Y” numărul indiciului care ajută la rezolvarea provocării. În cadrul provocării nr. 1 și 3 va exista și câte o imagine care arată cum trebuie plasate indiciile, în funcție de numărul lor, pentru ca provocarea respectivă să fie rezolvată corect.

Provocările pot fi rezolvate și prin adunarea parțială a indiciilor dacă există cunoștințe prealabile și puțin fler.

Ca în orice joc, și în Jocul Indiciilor există o răsplată. Fiecare detectiv care reușește să rezolve cele trei provocări, va primi din partea Muzeului Universității din București un ghidaj special la toate expozițiile din cadrul Muzeului, o diplomă de Prieten al Muzeului și un set de cărți poștale special pregătite pentru acest joc.

Răspunsurile la cele trei provocări trebuie trimise prin email, la adresa muzeul.universitatii@unibuc.ro urmând ca în șapte zile să confirmăm rezolvarea corectă a provocărilor și să vă programăm pentru a primi răsplata. Pentru răsplată, răspunsurile la provocări trebuie trimise până la 1 decembrie 2019.


Provocarea 1 – Ce personalitate este reprezentată în fotografie?

În prima provocare pe care v-o propun este necesară reconstituirea unei fotografii ce aparține unui cunoscut profesor de la Facultatea de Medicină, prin adunarea a șase indicii.

Fotografia acestei personalități a fost tăiată în șase părți care au fost răspândite în Secțiunea „A-C” a Expoziției Digitale. Fiecare parte a fotografiei reprezintă un indiciu, iar câte un indiciu din cele șase poate fi găsit într-una din paginile dedicate profesorilor din aceeași Secțiunea „A-C”. Fiecare indiciu (parte a fotografiei) trebuie descărcat pe calculatorul personal sau memorate. În momentul în care sunt adunate suficiente indicii, detectivul își va putea da seama care personalitate este reprezentată în fotografie (ca indiciu suplimentar, vă recomandăm să vizualizați și paginile dedicate profesorilor din Secțiunea „A-C” a Expoziției Digitale).

Provocarea 2 – Care sunt numele celor trei personalități emblematice ale Facultății de Medicină?

Pentru rezolvarea acestei provocări trebuie adunate trei indicii aflate în Secțiunea „H-M” a Expoziției Digitale. Fiecare indiciu reprezintă prenumele uneia dintre aceste personalități. Provocarea poate fi rezolvată facil prin consultarea Secțiunii „A-C” a Expoziției Digitale.

Provocarea 3 – Care este data importantă în legătură cu Facultatea de Medicină?

Cea de-a treia provocare ridică în fața detectivului problema reconstituirii și aflării unei date privitoare la Facultatea de Medicină. Data poate fi descoperită ca și în cazul celorlalte provocări, prin adunarea de indicii, fiind necesare opt indicii. Ele pot fi găsite în Secțiunea „S-Z” a Expoziției Digitale.

Data este în formatul obișnuit: XX.YY.ZZZZ, unde XX reprezintă cifrele zilei (corespunzătoare indiciilor nr. 1 și 2), YY ale lunii (indiciile nr. 3 și 4), iar ZZZZ ale anului (indiciile nr. 5-8). Imaginea de mai jos vine să clarifice cele explicate.

Pentru cei care au avut răbdarea să citească până aici conceptul jocului, vă dezvălui și un mic „secret” al Expoziției Digitale. În Secțiunea „Misc”, deasupra cartonului care anunță „Jocul Indiciilor”, se află un carton fără nimic scris. Atunci când se dă click pe acesta, apare logo-ul acestei Expoziții Digitale în care sunt explicate cele cinci personalități care apar în imagini.

Sper că v-a plăcut să încercați și un alt mod prin care puteți afla lucruri noi și vă las să descoperiți plăcerea lecturii și din alte secțiuni ale acestei Expoziții Digitale.