Facultatea de Medicină Veterinară a fost înființată în anul 1921 în cadrul Universității din București, prin transformarea Școlii Superioare de Medicină Veterinară în facultate. Ultimul conducător al școlii superioare a fost Constantin Motaș (avea funcția de director), care totodată a devenit și primul decan al Facultății de Medicină Veterinară. De la Motaș la Dinulescu, ultimul decan în 1948, s-au succedat în această funcție 9 profesori, Slavu și Motaș având cele mai lungi mandate, fiecare de 5 ani.
Lista completă a decanilor Facultății de Medicină Veterinară în perioada când a fost inclusă în Universitatea din București (1921-1948) este următoarea:
Constantin S. Motaș (iunie 1921-februarie 1926)
Paul Riegler (februarie 1926-februarie 1930)
Ioan Poenaru (februarie 1930-februarie 1932)
Gheorghe Udriski (februarie 1932-februarie 1935)
Grigore I. Slavu (februarie 1935-octombrie 1940)
Alexandru Vechiu (octombrie 1940-1943)
Alexandru Ciucă (1943-1946)
Alexandru Panu (1946-1947)
Gheorghe Dinulescu (1947-1948).