Dobrovici Anton (1876-?) Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) „Este în special meritul școalei franceze de a fi răsturnat această teorie și de a fi demonstrat printr’o serie de experiențe pe cât de ingenioase pe atât de elegante, că tuberculoza nu se moștenește, ci se dobândește după naștere prin conviețurea cu părinții bolnavi”. „Scuipatul uscat se pulverizează și pulberea este răspândită în aerul camerei în momentul măturatului cu…
Demosthene
Demosthene (Demosthen) Atanasie (Athanasie) (1845-1925) Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1885 Decan al Facultății de Medicină Catedra de medicină operatoare Laboratorul de medicină operatoare Născut la Brăila. „Este cât-va timp de când mi-am propus a face să se publice parte din cursul de fisiologie ce l-am profesat la facultate, pe când ocupam catedra de fisiologie. Îndemnul confraților meǐ pe de o parte, solicitațiunile studenților pe…
Demetriad
Demetriad Nicolae (1880-?) Conferențiar la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) Catedra de clinica II chirurgicală „Cu răbdare, dulceață și calm, adaog cu surâsul, căci veselia e contagioasă, veți face tot ce se cere pen tru îngrijirea acestor suferinzi. Frecuentați sălile de spital cât mai des, spre a vă obișnui cu vederea sângelui sau suferința. Niciodată să nu vi se citească în figură emoțiunile pe cari le simțiți și cari…